Cum să studiezi antropologic apa (de robinet)?
Note etnografice din New York City

de LIVIU CHELCEA

Abstract

Apa, reţelele de transport al apei, disponibilitatea, accesibilitatea şi siguranţa apei potabile sînt intrări etnografice fertile în înţelegerea exercitării puterii în societate. Puterea nu funcţionează doar la nivel discursiv, de ideologii şi simboluri, ci şi la nivelul materialităţii în care sînt înscrise privilegiul şi excluziunea. Țevile, calităţile imaginate ale apei, proiectele şi pretenţiile politice formate în jurul alimentării cu apă, practicile etnohidraulice au funcţionat ca obiecte etnografice generative despre noi abordări ale politicii, cetăţeniei şi materialităţii. În acest material prezint cîteva note de teren rezultate în urma cercetării de teren despre apa potabilă şi despre filtrele folosite în apartamente de către new-york-ezi.

Podcast Sfertul Academic

Liviu Chelcea

Autor

Liviu Chelcea este interesat de subiecte ce ţin de antropologia urbană şi studiile urbane, cum ar fi locuirea, infrastructurile şi inegalităţile sociale. Profesor la Departamentul de Sociologie, Universitatea din Bucureşti, a făcut cercetare de teren în Bucureşti şi New York City, iar publicaţiile sale pot fi găsite aici şi aici.

Daia - Diana Grigore

Ilustratoare

Daia – Diana Grigore nu se plictisește niciodată. Este ilustrator, iar asta îi ocupă aproape tot timpul. Desenează tot și cu tot ce ii trece prin cap. Când nu ilustrează, face postere, logouri, branding – mai pe scurt, design grafic. Se bucură de fiecare ocazie prin care ajunge să pună creionul pe hârtie. https://www.behance.net/drag198b8f
Instagram @daia_dianagrigore

Daniel Popa

Actor Podcast

Daniel Popa este actor din 2000, când a absolvit UNATC-ul cu ultima generație a Olgăi Tudorache. A colaborat încă din studenție cu Teatrul Bulandra, dar cel mai mult a activat în zona independentă, la Teatrul LUNI de la Green Hours, cu care a participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Daniel este fondatorul și directorul artistic al Asociației Culturale Doctor’s Studio. Ultimul proiect în care joacă este “Totul va fi diferit” – un performance online după un concept de Ilinca Manolache, realizat în colaborare cu Teatrul Mic, în care Daniel semnează și traducerea, adaptarea, montajul și regia.

C um studiază antropologii apa şi la ce ar ajuta la înţelegerea condiţiei umane în diverse locuri ale planetei? Ce ar avea antropologii de spus, ţinâd cont că apa este domeniul inginerilor, chimiştilor şi specialiştilor în mediu? Apa, în antropologie, nu este privită doar ca o “resursă naturală”, ci şi ca o substanţă care leagă diverse sfere ale existenţei umane, de la micro-biologic pînă la cosmic. Există multe studii despre apă în oraşe, în special acolo unde apa este insuficientă, accesul la ea este inegal distribuit în rîndul populaţiei şi cartierelor. De multe ori, grupurile minoritare şi cartierele sărace au probleme de alimentare cu şi de contaminare a apei de robinet. Apa şi furnizarea ei sînt uneori înţelese ca un drept natural, alteori ca o marfă pentru obţinerea de profit, cum este cazul apei îmbuteliate. Antina von Schnitzler, de exemplu, o antropoloagă care a studiat democractizarea post-aperheid din Africa de Sud a arătat că transformările din sfera polică nu pot fi gîndite separat de administrarea infrastructurilor, mai ales a celei de apă. Aperheidul a luat de multe ori forma unei “politici materiale”, adică a exercitării puterii şi dominaţiei prin obiecte tangibile, aşa cum erau întreruperea apei sau lipsa completă a infrastructurii de alimentare cu apă în carierele locuitorilor de culoare. Rezistenţa la Aperheid a luat, de asemenea, forma unei “politici materiale”, adică desfăşurarea unor revolte pe marginea lipsei de alimentare cu apă prin blocarea drumurilor sau evidenţierea problemelor apărute din lipsa sau preţul apei. De multe ori, antropologii au abordat infrastructurile prin prisma conceptului de biopolitică a lui Michel Foucault – adică politica vieţii – pentru a arata cum decizii inginereşti sau administrative aparent neutre implementate în construirea, gestionarea, prezenţa sau absenţa reparaţiilor, sânt de fapt profund politice şi reflectă diferenţe de putere între grupuri etnice, rasiale sau clase sociale – în multe societăţi. Pe unde trece un pod, unde crează primăria staţii şi linii de autobuz sau pe unde construieşte metrou, unde sînt întreţinute ţevile şi unde nu, în ce cartiere investesc companiile în cabluri de internet de mare viteză şi unde nu, precum şi felul în care politicile de austeritate fiscală duc la scăderea calităţii apei, aşa cum a fost cazul în oraşul Flint din statul american Michigan, acolo unde sute de oameni au băut apă contaminată de plumb – toate acestea sunt forme ale politicii purtate prin obiecte materiale precum infrastructurile.

In 2018 am cîştigat o bursă Fulbright pentru a merge la New York City să studiez apa potabilă pe care o consumă locuitorii oraşului. “Intrarea” etnografică în subiect în jurul căreia mi-am construit proiectul de cercetare era o diferenţă “în oglindă” faţă de România vis-à-vis de apa potabilă în restaurante. Una dintre surprizele majore din timpul primelor mele vizite în SUA au fost paharele de apă de robinet pe care chelnerii le aduceau automat la masa în toate restaurantele în care am intrat. S-a întâmplat în diferite forme: cu reumpleri, cu sau fără cuburi de gheață, apa adusă în carafe sau pahare, livrate de chelner sau de un ajutorul de chelner. De-a lungul anilor, această formă acceptată de „ospitalitate hidraulică” a devenit și mai vie în memoria mea, deoarece nu am întîlnit-o în alte ţări şi în nici un caz în România. Cu excepția, probabil, a unui pahar mic de apă primit atunci când cineva comandă cafea, darurile de apă nu sunt nici o practică acceptată cultural, nici încurajate de şefii de restaurante din multe țări. Contrastaţi această generozitate cu experienţa restaurantelor din Romania, care, de cele mai multe ori, refuză direct oferirea apei de robinet clienţilor, asta în cazul improbabil în care aceştia o cer, spunînd fie că servesc doar apă îmbuteliată, fie că apa de robinet nu este “sigură” şi că “Nu ne putem asuma!”.

Deși acest lucru poate părea o problemă banală, există suficiente argumente pentru a crede că problema este, de fapt, orice altceva decât banală. Richard Wilk, un antropolog care a scris pe larg despre apa îmbuteliată, susținea că „întreaga problemă complexă a rolului statului în capitalismul modern este conținută în fiecare sticlă de apă îmbuteliată.” (Wilk 2006: 317) De ce să nu vedem, atunci, în fiecare pahar de apă de robinet oferit în restaurante drept o condensare a unor probleme culturale, politice, economice și de muncă complexe? Ospitalitatea hidraulică cu apa de robinet poate fi relevantă pentru unele teme precum puritatea, bunurile comune, dreptul la oraș și funcţionarea infrastructurilor.

In perioada în care am făcut teren New York în 2018, apa din reţeaua publică din New York nu era o problemă politică de breaking news. Aprovizionarea cu apă a locuitorilor era mai degrabă parte din „politica tăcută” a administraţiei orașului, care se bazează pe experți din domeniul apei fără vizibilitate publică şi care reglementează aprovizionarea și calitatea apei. Un element important în dinamica muncii mele de teren a fost acela că, în trecutul recent în New York, spre deosebire de alte orașe din SUA (în special cartierele minoritare din Flint, dar și Newark, Detroit, orașele de frontieră Texas-Mexic, Rhode Island, Pittsburgh și St. Joseph, Loussiana, printre altele), nu au existat conflicte majore deschise privind calitatea, disponibilitatea sau contaminarea apei publice. Deși problemele contaminării apei nu sunt pe deplin cunoscute şi înţelese nici de oraș, nici de locuitorii săi (în special de chiriași), din cauza lacunelor de reglementare legală, o analiză de sinteză constată că pe  ansamblu, orașul respectă reglementările federale și ale statului New York privitoare la contaminare cu plumb în locuinţe. “Politica tăcută” a apei în timpul lucrărilor de teren a avut mai multe consecințe metodologice.

Deoarece accesibilitatea și calitatea apei nu erau probleme importante, a trebuit să explic pe scurt la începutul interviurilor că eram interesat să înțeleg cum și de ce oamenii beau apa pe care o beau – îmbuteliată, filtrată sau direct de la robinet, mai degrabă decât să mă alătur conversațiilor deja în desfășurare despre eventualele probleme cu apa. Am realizat 51 de interviuri despre consumul de apă, în principal prin selecția de tip bulgăre de zăpadă, ramificându-mă de la prieteni și cunoscuți de-ai mei către prietenii lor, mai degrabă decât prin studierea unei subpopulații specifice. Am făcut vizite repetate în cinci gospodării pe care le ştiam mai bine. Majoritatea oamenilor pe care i-am intervievat erau albi, dar am intervievat și cinci rezidenți afro-americani, trei persoane de origine asiatică și trei persoane de origine latino. Unii erau mai bogați, alții aveau datorii, alții lucrau în construcții, artă sau organizaţii de mediu. De asemenea, am intervievat câțiva studenți, profesori de liceu, un muzician și o persoană pensionată. Conversațiile repetate cu doi experți în apă s-au dovedit utile pentru a evalua critic ce pot și ce nu pot realize filtrele din punct de vedere tehnic. Opt dintre intervievații mei au lucrau în restaurante din Manhattan și Brooklyn, unii la restaurante scumpe, unde un fel principal era 80-120 de dolari şi o sticlă de vin în jur de 140 de dolari, unele italiene, kosher, mediteraneene, haitiene, dar şi unele ceva mai ieftine. Interviurile și conversațiile cu chelnerii s-au dovedit a fi, de asemenea, o fereastră către ospitalitatea în restaurante, ceea ce aduce în atenţie uneori subiectul filtrării apei. Majoritatea persoanelor intervievate erau chiriași, deși am intervievat și cinci proprietari de apartamente. Rezidențial, ei au erau împrăştiaţi geografic, mai degrabă decât concentrați într-un cartier, locuind predominant în diferite cartiere din Brooklyn și Queens, dar și în celelalte trei zone ale New York-ului – Bronx, Manhattan şi Staten Island. Alte conversații întâmplătoare din cafenele, magazine de proximitate, metrou, muzee și restaurante au oferit informații suplimentare, oferindu-mi date despre interpretările plurale ale apei publice, precum și ale temerilor și calităților imaginate ale apei de la robinet. Le spuneam pur și simplu oamenilor că sunt din afara orașului – ceea ce probabil era evident – și că am auzit păreri contradictorii despre apa locală de la robinet, întrebându-i dacă apa orașului este bună de băut și continuând discuţia de acolo.

O altă consecință a fost că, spre deosebire de alte studii etnografice ale apei potabile din oraşe, terenul meu nu era legat de un anumit „ghetou de infrastructură”, așa cum Stephen Graham și Simon Marvin denumesc cartierele și zonele urbane cu alimentare inexistentă sau defectuoasă cu apă. Am încercat să detectez diferențele geografice în modul în care oamenii vorbeau despre apă, dar, în afară de un rezident din Brooklyn care simțea că apa este mai bună în Brooklyn, nu am detectat nici nemulțumiri majore și nici atașamente speciale la apa de la robinet la nivel de cartier. Am fost deschis să identific și să explorez o „antropologie întunecată” a apei, aşa cum Sherry Ortner numeşte subiectele antropologice deprimante legate de excluziune politică şi economică. Deși știam din lecturi că probleme există – de exemplu, conductele de plumb au fost o problemă importantă în școli – nu am identificat direct, prin experienţa interlocutorilor mei, astfel de situaţii. Nivelurile de apreciere a apei de la robinet ale interlocutorilor mei diferereau uneori radical — variând de la oameni care vorbeau de apa de robinet ca „ambrozie” pînă la cei care simţeau că „îi arde pe gît” – ele nu se potriveau cu o geografie a cartierelor defavorizate, ocupate de minorităţi, săraci sau bogaţi. Această lipsă a localizarii etnografice, m-a făcut să reflectez mai mult la lucrurile pe care le aflam şi să îmi modific întrebările de cercetare.

Foto 1

Pe măsură ce interviurile și conversațiile au avansat, am început să simt că obţin date nuanțate despre practicile de consum de apă din apartamente, mai ales că am descoperit unele elemente comune care păreau să fie de către împărtășite cei mai mulți intervievați. Percepţia pozitivă, de multe ori la superlativ, a apei de la robinet, imaginea mitică a Munţilor Catskills, adică a zonei hidrografice de unde este captată apa adusă în oraş au apărut în toate interviurile. Acest lucru a fost întărit de imaginea publică pe care compania municipală de apă o proiectează asupra apei publice, după cum am aflat participând la mai multe evenimente publice organizate în aer liber și în centrul lor de vizitare şi evenimente situat în Greenpoint, Brooklyn. Există o mîndrie evidentă a new-york-ezilor privitoare la apa pe care o beau. Mulţi interlocutori, dar şi comercianţi de pizza sau de bagels spun că secretul calităţii acestor mâncăruri associate cu oraşul lor este chiar compoziţia apei livrate în oraş. Am vazut, de exemplu, în metrou afişere platite de compania municipală de apă care marşau exact pe această asociere. [Foto 1] Teama generică de țevi a fost, de asemenea, o altă temă comună, la fel ca utilizarea pe scară largă a filtrelor carafă de tip Brita. [Foto 2]

Foto 2

După cum explică în cartea Hydraulic City Nikhil Anand, un antropolog care a studiat cum inginerii companiei municipale de apă din Mumbai, India, participă la viaţa politică prin oferirea de access la apă în cartierele sărace, infrastructurile acumulează raționalități tehnopolitice diverse de-a lungul existenței lor. Am încercat să explorez în ce tipuri raționalități tehnopolitice sunt încorporate filtrele, deoarece utilizarea lor pe scară largă ridică câteva întrebări interesante: Ce lacune instituționale acoperă filtrele? Cum și prin ce mijloace filtrele oferă un diagnostic despre apă, fac vizibile și eventual repară lacunele de infrastructură, pentru a face apa de robinet acceptabilă din punct de vedere social? In ce relaţii politice mediate material şi tehnologic, altele decât cele umane, participă filtrele?

In studiile existente, filtrele și omniprezența lor au fost înțelese ca cea mai pură ilustrare a ceea ce sociologul Andrew Szasz numește „carantină inversată”, adică bule comerciale formate în jurul unor mărfuri care devin „acte de auto-protecție individualizate” împotriva pericolelor de toxicitate din mediu. Începând cu anii 1970, lipsa acceptării sociale a apei de la robinet a fost în avangarda multor experimente de extragere de profit din distribuția a apei. Acest success şi deligitimare a apei de robinet oferite de stat, a fost uneori amplificată de producătorii de apă îmbuteliată, producătorii de filtre, eșecurile infrastructurii, suspiciunile legitime cu privire la lacunele de reglementare și poluanții emergenți încă puţin înţeleşi. Mulți oameni cred că filtrele îi izolează de pericolele transportate de apă, dar această protecție, demonstrează Szasz, este adesea iluzorie și potențial periculoasă. În cele din urmă, Szasz susține că filtrele și carantina inversată mai general, duc la „anestezie politică”, eliminînd presiunea politică pusă pe autorităţi pentru rezolvarea problemelor cunoscute și emergente ale infrastructurilor de apă. Materialul etnografic pe care l-am cules sugerează însă şi că filtrele sunt, de asemenea, o formă interesantă de tehnopolitică, fiind înrolate în mai multe proiecte pentru creșterea valorii și acceptabilității apei de la robinet. Filtrele poartă revendicări, funcționează ca o sursă de putere și legitimitate, evidențiază neglijenţa statului și a proprietarilor de apartamente înscrise în țevile vechi şi neîntreţinute, extrag resurse de muncă și resurse financiare ale rezidenților și sunt un vehicul al multor proiecte politice legate de apă, însă şi în proiecte de modificare a gustului apei.

Filtrele se ataşează de trei componente ale infrastructurii de apă. Prima este chiar apa şi calitățile sale fizice și imaginate. Filtrele promit să funcționeze pentru orice compoziție chimică a apei, deși proprietățile reale ale apei variază foarte mult în teritoriile hidrosociale din SUA, o ţară cît jumatate de continent. Această promisiune a producătorilor de filtre se articulează cu calitățile imaginate de puritate ale apei de la robinet livrate newyorkezilor. Faptul că apa vine de la munte şi e apa de ploaie sporeşte viabilitatea folosirii filtrelor. A doua componentă sunt proiectele politice construite în jurul infrastructurii de apă. Filtrele sunt înrolate într-o multitudine de proiecte de către diverse segmente de utilizatori. De exemplu, unii locuitor văd filtrele ca pe o alternativă ecologică şi mai responsabilă la cumpărarea de apă îmbuteliată. Altii văd ca pe un proiect de îngrijire al copiilor sau al bătrînilor. Pentru unii newyorkezi, filtrele le permit să se vadă pe sine ca subiecți activi în politica de mediu și actori ai consumului ecologic. Producătorii prezintă filtrele ca pe o alternativă ecologică la apa îmbuteliată, lucru care rezonează profund cu mulți newyorkezi. Atașamentul pentru apă de la robinet și apă filtrată are un fel de moralitate atașată. De fapt, mulți newyorkezi, în special cei cu studii superioare, atribuie valoare culturală și morală alegerii apei filtrate. Am întâlnit oameni îngrijorați de amprenta plastică a filtrelor lor. Hollis, fostă contabilă proaspăt pensionată a renunțat la utilizarea filtrelor de ulcior care conțin cărbune în plastic alb în favoarea unei carafe-filtru de sticlă care conţine doar o bucată de cărbune simplu în partea de jos, aşezat pe fundul recipientului. Născută în Brooklyn, Hollis a băut întotdeauna apa de la robinet oriunde a locuit în New York, dar la sfârșitul anilor ’90 a început să folosească și filtre, fără vreun motiv special. Acum trei ani și-a înlocuit Brita cu acest nou filtru. O dată pe lună, Hollis fierbe cărbunele pentru a-l „purifica”, așa cum a spus-o ea. Asociat cu apa, cărbunele, spre deosebire de asocierea cu poluarea, preia o „estetică politică” conotând curățenie, puritate și responsabilitate, asocieri care creează valoare morală pentru apa de la robinet.

In fine, a treia componentă sînt chiar utilizatorii individuali, prin modalităţile lor de a folosi, de multe ori contrat indicaţiilor producătorilor sau al chimiei apei potabile, filtrele. Intrucât filtrele sunt hipoguvernate, nereglementate de autorităţi publice și dau prioritate suveranităţii consumatorilor în faţa credibilităţii experţilor de la compania municipală de apă, filtrele ţintesc orice tip de utilizator-consumator. Aceasta înseamnă că persoane cu cunoștințe tehnice și practici etnohidraulice foarte diverse ajung să folosească filtrele. De exemplu, când discutam cu o intervievată dacă a trebuit să înlocuiască cartuşul la filtrul său, mi-a spus că nu știe, adăugând că nu crede că filtrele trebuie înlocuite. „L-am avut doar de un an!” mi-a spus ea pe un ton liniștitor. În schimb, a clătit filtrul o dată, nu pentru că a observat ceva dubios, ci mai degrabă ca parte a curățeniei generale din apartamentul său. Dupa cîteva săptămîni de folosire, filtrele cu carbon se înfundă şi reţin impurităţile şi bacteriile, devenind un fel de burete murdar. Deși utilizarea filtrelor sporeşte încrederea locuitorilor în apă, filtrele sunt adesea abandonate, utilizate în mod greșit, neînlocuite sau citite printr-o semiotică diferită de instrucţiunile de folosire ale producătorii lor, acestea însele fiind, la rîndul lor, problematice.

Filtrele apar, aşadar ca obiecte extrem de oportuniste, capabile să participe în proiecte politice foarte diferite, care pătrund în viaţa unui număr mare de locuitori. Folosirea apei de robinet, apare deci ca o intersecţie a percepţiilor despre bazinul hidrografic de unde provine apa, reprezentări despre obiecte invizibile precum ţevile, etno-cunoaştere despre tehnologia filtrelor şi proiecte politice precum grija faţă de mediu.