Migrația de revenire în România. Stratificare socială, etnicitate și mobilitate

de REMUS ANGHEL

Abstract

Migrația de revenire este un proces destul de puțin studiat în general în cadrul vastului domeniu al studiilor de migrație. Pe de o parte, migrația de revenire este privită cu optimism, accentuând capacitatea migranților care se întorc în a produce dezvoltare și schimbare socială. Pe de altă parte, studiile menționează adesea dificultățile de reintegrare a migranților de revenire. În acest text discut migrația de revenire în contextul românesc: prin analiza unor studii de caz punctuale analizez migrația de revenire ca un proces diversificat și care produce efecte sociale inegale. Textul este o pledoarie pentru o viziune diversificată asupra acestor procese de migrație de întoarcere și a unor analize calitative care pot să arate evoluția migrației de întoarcere și efectele pe care le creează la nivel local.

Podcast Sfertul Academic

Remus Anghel

Autor

Remus Gabriel Anghel, dr., este cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj Napoca. A obținut abilitarea în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai și doctoratul tot în sociologie la universitate din Bielefeld (Germania). Este specializat în studiul migrației și etnicității, fiind interesat de teme precum migrația iregulară, migrația de revenire, migrație și dezvoltare, migrație și schimbare socială. A realizat cercetări în România, Italia și Germania. În ultimele cărți editate (Transnational Return and Social Change. Identities, Hierarchies and Ideas, Anthem Press 2019, împreună cu Margit Fauser și Paolo Boccagni; Reinventând Germanitatea. Etnicizare, mobilitate și împrumut cultural la marginea Europei, Tritonic 2018, împreună cu Ovidiu Oltean și Christian Schuster) analizează efecte ale migrației transnaționale de revenire asupra comunităților de origine.

 

Evelin Bundur

Ilustratoare

Evelin Bundur desenează mereu cu atenție la detaliu, balansând pertinent între figurativ și abstract. Rezultatul este de fiecare dată surprinzător și familiar în același timp, un colaj între precizia unui designer metodic și exprimarea liberă a unui ilustrator empatic. Freelancer de mai bine de 5 ani, Evelin abordează în ilustrație sau design grafic temele preferate ce includ lumea naturală, contextul urban și relatiile interumane. www.instagram.com/evelinbundur

Daniel Popa

Actor Podcast

Daniel Popa este actor din 2000, când a absolvit UNATC-ul cu ultima generație a Olgăi Tudorache. A colaborat încă din studenție cu Teatrul Bulandra, dar cel mai mult a activat în zona independentă, la Teatrul LUNI de la Green Hours, cu care a participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Daniel este fondatorul și directorul artistic al Asociației Culturale Doctor’s Studio. Ultimul proiect în care joacă este “Totul va fi diferit” – un performance online după un concept de Ilinca Manolache, realizat în colaborare cu Teatrul Mic, în care Daniel semnează și traducerea, adaptarea, montajul și regia.

D iscursurile despre emigrație domină de ceva vreme discursurile din spațiul public românesc. Și este de înțeles acest lucru – aproape că nu există persoană care să nu aibă rude, prieteni, colegi sau cunoscuți care trăiesc, sau au trăit la un moment dat în străinătate. Populația României s-a obișnuit atât de mult cu această stare de fapt încât migrația, chiar și cea temporară, este cel mai adesea considerată ca ceva natural. Există câteva narațiuni care domină spațiul public și constituie „realitatea socială”, sau mai degrabă modul în care este percepută emigrația românească.

În primul rând, migrația apare ca un proces prin care migranții părăsesc zone mai sărace și se mută către zone mai bogate. În același timp, este definită cel mai adesea ca un fenomen „definitiv” – cetățenii români părăsesc țara și se stabilesc pentru totdeauna în țările bogate ale Europei. Iar cei care se întorc, din rațiuni sentimentale, patriotice, sau economice, se întorc tot „definitiv”. În al doilea rând, apare o viziune nediferențiată asupra migrației – pe de o parte, migrația apare ca ceva ușor – cum nu îți convine ceva în țară, cum ai plecat; iar migranții ca o masă nediferențiată de persoane de succes, mai emancipați decât populația ne-migrantă și care, prin prisma experienței de migrație în sine, au un status superior social și financiar față de cei care nu au migrat. În acest text discut migrația de revenire în contextul românesc și argumentez împotriva viziunilor sus-menționate. Prin intermediul a două studii de caz punctuale analizez migrația de revenire ca un proces social selectiv în care inegalitatea joacă un rol preponderent și care produce efecte sociale inegale. Textul este o pledoarie pentru o viziune nuanțată asupra acestor procese de migrație de întoarcere și pentru analize calitative care pot să arate evoluția în timp a migrației de întoarcere și a efectelor acesteia la nivel local. În fine, argumentez faptul că migrația și migrația de revenire nu sunt adesea procese definitive sau de lungă durată, ci procese temporare și dinamice. Articolul se bazează pe cercetări de teren realizate de-a lungul anilor în două localități din România, un sat și un oraș, ambele din Transilvania.

Migrația de revenire este un proces mai puțin studiat în general în cadrul vastului domeniu al studiilor de migrație, dată fiind atenția enormă acordată studiilor de integrare în contextele de destinație (Cassarino 2004). Pe de o parte, migrația de revenire este privită cu optimism, accentuând capacitatea migranților care se întorc în a produce dezvoltare economică și schimbare socială. Pe de altă parte, studiile menționează adesea dificultățile de reintegrare a migranților și faptul că adesea procesul de revenire este la fel de dificil precum procesul de migrare (Gmelch 1980). Cercetarea de față se axează asupra a două întrebări: care au fost tipurile de migrație din cele două localități, și a doua: cum putem să analizăm procesele de migrație de revenire existente și care sunt procesele economice și sociale care influențează aceste procese de revenire? Cercetarea în cele două localități a fost realizată în mai multe perioade de timp, în satul Secuieni, din sud-estul Transilvaniei și în orașul Câmpeni, din sudul aceleiași regiuni[1]. În Secuieni am efectuat o cercetare de teren inițială la finele anilor ’90 pe parcursul mai multor luni de zile. Am revenit cu o echipă de cercetare[2] în 2012 analizând evoluția migrației în toată perioada scursă între cele două perioade de timp. În Câmpeni am avut de asemenea o cercetare pe durată mai mare de timp[3]. Primul teren de cercetare a fost în anul 2013, dar am revenit în fiecare an până în 2017. În total cercetarea din cele două localități a durat câteva luni în fiecare loc; datorită caracterului longitudinal al cercetării am reușit să analizez cum a evoluat migrația de-a lungul timpului și să observ practici de revenire greu de observat în cazul unor cercetări punctuale.

Prima localitate este un sat de aproximativ 3,500 de locuitori din Secuime, iar a doua o localitate mică de aproximativ 30.000 de locuitori situată în zona centrală a sudului Transilvaniei. Ambele localități sunt multietnice: în prima localitate majoritatea este maghiară, cu două comunități de etnici români și romi, în a doua localitate majoritatea este românească, cu două minorități, una de romi și a doua de germani. Cele două localități au experimentat procesele de tranziție post-socialistă în moduri diferite. În Secuieni, localitate mică în apropierea a două orașe mici, transformările economice postdecembriste au dus la pierderea locurilor de muncă ale sătenilor din orașele din apropiere și la dispariția CAP-ului. În Câmpeni, schimbările au fost și ele dramatice. Dacă în primii ani după căderea comunismului s-au închis sau a scăzut foarte mult activitatea fostelor fabrici comuniste – combinatul de prelucrare a lemnului și fabricile locale de confecții, mai ales după anii 2000 o serie de investiții au dinamizat economia locală. În plus, s-a dezvoltat un sector important de antreprenoriat local în comerț, industrie alimentară și servicii. Investițiile străine au continuat de-a lungul anului și în domenii cu valoare adăugată mare, culminând cu investiții în domeniul industriei auto. Astfel, dacă Secuieni a rămas o localitate relativ săracă, Câmpeniul este cel mai adesea privit în termeni pozitivi din punct de vedere al investițiilor, șomajului și nivelului de trai.

Migrația s-a dezvoltat de asemenea diferit în cele două localități. Sătenii din Secuieni au început să plece la muncă temporară în Ungaria, care oferea salarii mult mai bune decât România în anii ’90. Vorbitori de maghiară, aceștia găseau relativ repede de muncă în agricultură, servicii, construcții, iar femeile în curățenie sau ca muncitoare în mici fabrici. Românii din localitate nu au migrat până după 2005-2006, preferând să rămână acasă. Romii din localitate, excluși social și economic, au fost afectați foarte mult de căderea comunismului pentru că dincolo de faptul că nu au mai avut locuri de muncă, și acelea prost plătite și necalificate, nu aveau nici pământ. O parte dintre ei au început să meargă în Ungaria și în scurt timp s-au specializat în comerț informal cu produse ieftine. Nu numai că au reușit să iasă din situația economică marginală, dar s-au și îmbogățit în comparație cu populația locală, au cumpărat case în mijlocul satului și au început să își renegocieze poziția socială. Mai târziu, după intrarea României în Uniunea Europeană, și românii au început să migreze pe durate mai lungi sau mai scurte, către diferite destinații europene, în special către Germania și Italia. La nivel local însă, cea mai intensă migrație a fost către Ungaria, dar intensitatea acestei migrații s-a redus foarte mult, mulți preferând să caute locuri de muncă în apropiere. Datorită creșterii economice din România, salariile dintre cele două țări s-au apropiat mult ca nivel, iar pentru sătenii din zonă munca în Ungaria nu a mai fost la fel de atractivă.

În Câmpeni migrația a avut un caracter mai dinamic și, la fel ca în Secuieni, a antrenat o parte mare din populație. Primii care au migrat au fost germanii care au plecat definitiv în Germania începând din timpul comunismului, continuând în primii ani după căderea regimului comunist. Căderea economică a anilor postdecembriști nu a adus însă o migrație masivă, cel puțin în primii ani, cu excepția migrației germanilor. Cu timpul însă etnicii români din localitate și împrejurimi au început să plece masiv către Spania, care după anii 2000 avea creștere economică susținută și avea masiv nevoie de forță de muncă. Această migrație s-a dezvoltat iregular pe baza rețelelor de migrație și a atras în Spania o parte însemnată a populației din zonă. Mai târziu, după 2007-2008, în contextul crizei economice, Spania a fost înlocuită ca destinație privilegiată de alte destinații, printre care Germania sau Marea Britanie. Tot după 2008, romii din cartierul segregat al localității au început să migreze temporar către diferite destinații europene din Spania, Italia, Franța, Grecia sau Germania. Față de migrația etnicilor germani sau români, mulți dintre ei erau implicați în diferite munci stradale sau obțineau temporar de lucru utilizând și serviciile sociale din țări vest-europene, iar perioadele de migrație erau de scurtă durată. În ambele localități migrația de muncă a fost de-a lungul anilor dublată de o migrație a tinerilor către orașele mai mari din România.

Literatura de migrație discută adesea faptul că migrația este un proces social selectiv (Caron 2019). Cu alte cuvinte, nu pleacă cine vrea, ci pleacă cine poate și, mai ales, unde poate (Faist 2000; Massey 1987). În cele două cazuri analizate selectivitatea migrației a însemnat în primul rând faptul că doar anumite părți din societatea locală au emigrat în anumite perioade de timp. În Câmpeni, etnicii germani, sprijiniți în migrație de către statul german prin politica sa față de migrația germanilor din estul Europei. În Secuieni au migrat întâi etnicii maghiari și romi (tot de cultură maghiară), sprijiniți și de politica de încurajare a statului maghiar față de maghiarii din țările vecine. În cazul ambelor migrații, rețelele de migrație au jucat un rol important, dar nu determinant, în dezvoltarea migrației – în cazul migrației germanilor au contat rudele din Germania, dar a contat în primul rând rolul statului german, care a mediat migrația și integrarea migranților germani. În cazul migrației de muncă către Ungaria rețelele de muncă au contat, dar la fel de importante au fost colaborările instituționale dintre instituții din România și Ungaria (spre exemplu biserici sau autorități locale) și relațiile sociale care s-au stabilit între maghiari din România și Ungaria.

Rețelele au fost însă esențiale în cazul migrației românilor către Spania[4]. Migrația aceasta, care s-a dezvoltat independent de instituțiile statului român sau spaniol, a inclus parte din populația locală care ori își pierduse locurile de muncă, ori a preferat să migreze către o țară mai bogată. Migrația romilor din cele două localități a urmat de asemenea traiectorii variate. În primul caz, în Ungaria, romii maghiari au avut inițiativă antreprenorială și au început să revândă produse cumpărate de la piața chinezească, haine și produse de uz casnic, mai apoi devenind antreprenori informali cu produse ieftine, revânzând produse atât în Ungaria, cât și în Polonia.

În cazul lor, cât și în cazul romilor din Câmpeni, aceștia nu au migrat folosind rețele sociale extinse și nici sprijinul statelor de destinație. În cazul migranților romi din Câmpeni, migrația lor temporară a fost o migrație în care aceștia nu au fost sprijiniți de rețele extinse de rude și prieteni: uneori primeau sprijin de la asociații care se ocupau de integrarea migranților, alteori apelau la asistența socială, biserici etc. Practicile migratorii, de asemenea, difereau: obțineau de muncă pentru perioade mai scurte sau mai lungi în domenii precum gastronomie, munci domestice etc. Alteori, performau munci stradale, inclusiv cântat pe stradă.

Aceste migrații diferențiate au creat modele de migrație de întoarcere foarte diferite atât ca profil al migranților, cât și ca potențial financiar și de cunoaștere acumulat de către migranți. Chiar dacă migrația de revenire este destul de greu de catalogat în modele clare și există o variație destul de mare a cazurilor, totuși se pot distinge câteva tendințe care au apărut în cele două cazuri analizate. Astfel, în Secuieni a avut loc o migrație de întoarcere a celor care au avut contracte temporare de muncă în Ungaria. De asemenea, romii care au devenit comercianți informali au păstrat rezidența în sat, deși își câștigau resursele în străinătate. La fel a fost și în cazul etnicilor români care migrau temporar către Italia sau Germania și se întorceau acasă. În cazul Câmpeniului situația a fost diferită. Doar câțiva etnici germani s-au întors pentru perioade mai lungi de timp, cei mai mulți revenind doar din când în când să viziteze locurile natale. Migrația către Spania a etnicilor români a fost de asemenea însoțită de o sedentarizare în masă asociată până la un punct cu reveniri temporare. După 2009-2010 însă, o parte dintre cei plecați în Spania au revenit, obținând de lucru pe piața locală a forței de muncă, care devenise mult mai ofertantă decât în trecut. Câțiva dintre aceștia au devenit mici antreprenori în domenii precum construcțiile sau gastronomia. De asemenea, și alții care plecaseră la muncă către Germania, Grecia sau Italia au revenit, mai ales atunci când contractele lor au fost temporare. Cea mai mare parte însă a preferat să rămână în străinătate chiar dacă piața locală a devenit atractivă. În fine, romii din cartierul segregat erau, cel puțin până prin 2016-2017, implicați în practici de migrație temporară urmate de reveniri.

Astfel, din analiza celor două cazuri putem discerne în linii mari între trei mari categorii de reveniri[5]: migranți care sunt implicați în practici de mobilitate temporare și care revin constant (sau pe durata unor perioade mai mari de timp), migranți care revin și își găsesc de muncă local și, în fine, migranți care se întorc și devin antreprenori, uneori de succes. În cele două cazuri, etnicitatea și statusul socio-economic au reprezentat criterii importante de selecție, atât pentru migrație, cât și pentru procesul de revenire. Mai ales în cazul celor reveniți care au devenit antreprenori de succes în domenii precum confecții, comerț, turism sau gastronomie, și care erau în cazurile analizate dintre cei care au avut rezidențe lungi în străinătate, mobilitatea lor socială a fost mult mai mare decât a celorlalți. În fine, chiar dacă statusul economic al tuturor migranților a crescut prin acumularea de resurse și transferul de remiteri familiilor din România, șansa lor de a utiliza aceste remiteri și experiența acumulată în migrație a fost la fel influențată de statusul lor social și simbolic. Nu numai că avansul lor economic nu este adesea recunoscut la nivel local, chiar atunci când investesc remiterile în casele dărăpănate, precum romii din cartierul din Câmpeni, efortul lor nu este dublat de efortul autorităților în îmbunătățirea condițiilor de viață.

În concluzie, cercetarea în cele două localități a devoalat o diversitate de practicii de migrație și revenire în care selectivitatea se produce ca urmare a inegalităților locale și etnicității. Intersecția dintre cele două categorii a dus la o situație complexă în care diferite categorii de populație au intrat în migrație în funcție de resursele și oportunitățile pe care le aveau. Cea mai mare parte a celor reveniți sunt dintre cei implicați în migrații temporare, nu neapărat dintre cei care au trăit mult în străinătate. În fine, cei care au mai mult succes sunt din a doua categorie. Chiar dacă aceștia sunt mult mai puțini, sunt cei care au putut să folosească cel mai mult resursele acumulate și experiența de migrație. Tonul optimist al potențialului de dezvoltare pe care migranții îl au se referă de fapt la un număr destul de mic de migranți; cei mai mulți fie rămân cel mai mult timp în străinătate, fie acumulează resurse cât să acopere consumul gospodăriilor lor. În fine, este esențială înțelegerea proceselor de migrație și întoarcere în cadrul schimbărilor economice și sociale masive prin care a trecut societatea românească. În acest sens, o cercetare realizată pe o perioadă mai mare de timp redă cu acuratețe procesele de revenire și potențialul lor de a produce schimbare socială. În orice caz, viziunea unilaterală prin care migranții sau foștii migranți sunt reprezentați ca persoane de succes trebuie privită cu reținere; mare parte dintre ei reușesc mai degrabă să utilizeze migrația pentru a-și îmbunătăți traiul. În acest sens, dincolo de efectul economic pozitiv pe care migrația îl joacă, este relevant să observăm faptul că prin migrație și revenire inegalitățile economice cel mai adesea nu dispar, ci se reproduc, iar uneori se modifică. Nici practicile lor nu sunt definitive, atât migrația, cât și revenirea având variabilități semnificative în timp. În unele cazuri analizate revenirea este etapa dinaintea unei plecări repetate, în alte cazuri poate fi o revenire pentru o perioadă mai lungă sau nedeterminată de timp.

[1] Numele ambelor localități este fictiv pentru a asigura anonimitatea cercetării.

[2] Echipa e cercetare a fost compusă din Oltean Ovidiu, Kovács Mihály Levente și Camelia Badea.

[3] În Câmpeni cercetarea a fost realizată împreună cu Ovidiu Oltean.

[4] Pentru o privire mai largă asupra migrației românești a se vedea Anghel et al. (2016), Sandu (2005).

[5] Pentru o discuție mai elaborată a se vedea Anghel et al. (2019).

Bibliografie

Anghel, Remus G., Margit Fauser, and Paolo Boccagni. 2019. Transnational Return and Social Change.

Anghel, Remus Gabriel, Alina Botezat, Anatolie Cosciug, Ioana Manafi, and Monica Roman. 2016. International Migration, Return Migration, and Their Effects: A Comprehensive Review on the Romanian Case. 10445. Bonn.

Caron, Louise. 2019. “De l ’ Immigration Permanente Aux Migrations Circulaires.”

Cassarino, Jean-Pierre. 2004. “Theorising Return Migration: The Conceptual Approach to Return Migrants Revisited.” International Journal on Multicultural Societies 6(2):253–79.

Faist, Thomas. 2000. The Volume and Dynamics of Transnational Social Spaces. Oxford: Oxford University Press.

Gmelch, George. 1980. “Return Migration.” Annual Review of Anthropology 9:135–59.

Massey, Douglas S. 1987. “Understanding Mexican Migration to the United States.” American Journal of Sociology 92(6):1372-1403.

Sandu, Dumitru. 2005. “Emerging Transnational Migration from Romanian Villages.” Current Sociology 53(4).

[1] Numele ambelor localități este fictiv pentru a asigura anonimitatea cercetării.

[2] Echipa e cercetare a fost compusă din Oltean Ovidiu, Kovács Mihály Levente și Camelia Badea.

[3] În Câmpeni cercetarea a fost realizată împreună cu Ovidiu Oltean.

[4] Pentru o privire mai largă asupra migrației românești a se vedea Anghel et al. (2016), Sandu (2005).

[5] Pentru o discuție mai elaborată a se vedea Anghel et al. (2019).