Textul a fost scris în mai 2020 – în plină pandemie COVID-19, când restricțiile de deplasare erau în vigoare. O perioadă care pentru unii a însemnat o (re)descoperire și regândire a spațiilor din case. Eu însămi mutându-mi biroul pe balcon, am fost entuziasmată de propunerea de a scrie un articol despre moduri diferite de recucerire a balconului. Articolul a fost publicat inițial în Revista Samizdat, sub îndrumarea (și atenta editare) a Mariei Bîrsan și a lui Radu Ianoș.

Undeva în vortexul gândurilor, mă revăd liceeană, fumând pe ascuns pe balconul casei și prinzând câte un răsărit. Balconul a fost în adolescența mea un spațiu de evadare din universul părinților. Nu a fost niciodată mobilat, poate asta îl și făcea atractiv pe atunci. Îmi construiam propriile universuri; spațiu hibrid, îndeplinind multiple scopuri. Când fumam, stăteam pe jos ca să nu fiu văzută din curte. Am adus la un moment dat, spre disperarea mamei, o saltea de pat pe care am pus-o pe jos și am transformat balconul în dormitor. Când ne strângeam mai mulți prieteni, tot aici stăteam. Era un spațiu safe. Am intrat la facultate, m-am mutat la cămin și balconul de acasă a fost abandonat pentru balconul de la cămin. Balcon denumit împreună cu colegele de cameră –  terasă. Fiind foarte îngust, trei scaune încăpeau doar aliniate. Enclava noastră; spațiu de uscat rufe și distracție.

Odată reîntoarsă acasă în pandemie, am recuperat balconul. Camera mea devenise prea mică pentru a-mi fi dormitor, birou, sală de curs, loc de întâlnit (virtual) cu prietenii, cafenea, spațiu de relaxare, cinematograf, bibliotecă. Așa am început să populez ușor, ușor balconul cu obiecte personale. Am adus la început o masă și un scaun. Apoi am adunat cărți, un router de internet, mai multe scaune, un joc de rummy, prelungitor, agende, un coș de gunoi, o măsuță mai mica, foi, caiete, o lampă, un pachet de șervețele, scrumieră, căni.

Simultan, la nivel global, balcoanele au revenit în prim-plan. Din Italia (unde au fost cel mai mediatizate), Spania, până în India, America sau China, în perioada pandemiei balcoanele au adăpostit numeroase manifestări, de la petreceri între vecini, acolo unde proximitatea permitea, până la aplauze la scenă deschisă ale medicilor, artificii, cântece sau dansuri.

Mi-am orientat privirea în jur, către balcoane. Ce sunt, ce au devenit în această perioadă și cum au ajuns să fie privite ca un privilegiu mai mult ca oricând. A te arăta pe balcon, dincolo de ”a te expune” dintr-o poziție privilegiată, înseamnă a stăpâni avanscena. Pe lângă funcția ierarhică superioară pe care o ocupă pe eșichierul social persoana care se adresează mulțimilor de la balcon, schimbarea cadrului frontal și implicit a unghiului privirii presupune, totodată, distorsionarea proporțiilor. Plonjeul (de sus în jos, de la balcon spre stradă) conferă o impresie de micime, de strivire a subiectului astfel reprezentat. Invers, contraplonjeul (de jos în sus, dinspre stradă spre balcon) sugerează forță, putere, perspectiva liniară fiind exagerată.

Scurt istoric

Istoria balconului nu este una foarte clar delimitată spațial și temporal. Vittoria Traverso descrie cum inițial balconul a avut rol fie de protecție a străzilor împotriva soarelui (pe teritoriul Iranului de astăzi), fie de a spori lumina și a favoriza circulația aerului (bazinul mediteranean). Ulterior, a fost folosit ca tribună pentru lideri de unde se adresau mulțimilor (funcție ierarhică).  Balcoanele mashrabiya (balcoane închise din Orientul Mijlociu) au contribuit la păstrarea intimității, fără a afecta aerisirea locuinței. În Renaștere, balcoanelor din Europa de Vest li se adaugă și latura estetică, devenind opere de artă semnate de arhitecți de renume. Din secolul al XIX-lea, odată cu accelerarea procesului de urbanizare, balcoanele devin simboluri ale unui stil de viață metropolitan modern, markeri identitari ai burgheziei. În secolul al XX-lea, shared balconies ocupă o poziție centrală în Europa, definind un model social al vieții comunitare. Începând cu secolul al XXI-lea, balconul devine preponderent individualizat, mai degrabă spațiu de petrecere al vieții private, accesibil locuitorilor casei. Nu e de neglijat nici rolul balconului ca deschidere a unei lumi ca teatru, de unde poți privi strada (de altfel, privitul străzii, pe lângă loisir, are și rol benefic pentru cartiere, în direcția siguranței cartierelor sugerată de Jane Jacobs). Există un verb în spaniolă, “balconear”, care se traduce prin a privi atent de la balcon, fără a participa la ce se întâmplă (acest mod de a ”spiona” vizual și auditiv casele și curțile Celuilalt, precum și activitățile din stradă, fără a lua parte la ele). Balcoanele au fost și primele social media (rol reiterat în ultimele luni). Balconul facilitează interacțiunea socială dintre vecini, actualizează informațiile despre lume, surprinde aspecte din viața celor din proximitate; este un catalizator social. Este o interfață între casa privată, viața intimă și spațiul public, care permite fie o angrenare directă a subiectului în viața orașului, fie o retragere din aceasta.

Excurs analitic

Balconul poate fi privit ca oglindă a societății și, totodată, ca fereastră către societate. Modul de utilizare al balconului, arhitectura, semnificația acordată, toate acestea pot constitui o analiză funcțională, socială, politică și/sau culturală.

Balcoanele sunt porți, spații liminale între viața publică și cea privată, între Stat și cetățeni. Pentru Henri LeFebvre, balconies open the room to the streets. Balconul, deși constitutiv este parte integrată a clădirii, are o logică de amenajare aparte. Este acest in-between, afară-înăuntru, este un spațiu care apără de pericolele exteriorului, menținând totodată protecția casei, dar care te expune, măcar parțial, privirii celorlalți. Este un loc în care ești acasă, deși ieși din casă. Balconul este o fâșie de proprietate privată suspendată deasupra spațiului public.

Din exterior, balconul este partea vizibilă a casei, o expunere adeseori controlată, o alegere; spațiu declarativ. Balconul capătă și valențe simbolice, ale distincției de clasă. O afirmație a propriului sine, căci dacă filtrezi cine îți trece pragul casei, nu poți alege cine îți privește balconul. Astfel, balconul este un spațiu identitar, pe care îl construiești și care te construiește la rându-i, materialitatea lui suferind permanente transformări, dar permițând doar anumite realizări; pe de o parte prin paleta restrictivă de transformări materiale la care un balcon poate fi supus, iar pe de altă parte prin posibilitățile limitate de utilizare ale spațiului prin modul în care este mobilat, construit, socializat. Această dialectică a coconstituirii este o temă recurentă în cultura materială; obiecte ca oglinzi în care subiectul se recunoaște pe sine. Liminalitatea balconului este dată de faptul că reprezintă o punte de trecere fără statut fix. Volatilitatea este sporită și de faptul că poate juca diverse roluri, iar logica de amenajare poate să fie cea a casei sau una independentă, de pildă alegând un mimetism al proximității. Balcoanele sunt parte a relațiilor de putere, sunt sincronizate cultural și au agentivitate[1]: produc efecte. Aceste lentile analitice devin utile în urmărirea fenomenului balconului în pandemie prin adăugarea (și) a unui alt ”strat”: interiorizarea exteriorului. Casa a devenit tot ce nu mai putea să fie afară.

Dilatarea timpului și statul în casă au dat naștere unor noi forme de escapism din tirania interiorului. Bogdan Iancu și Alexandru Axinte, în cadrul proiectului Casa, strada și cartierele Covidei (dezbaterea poate fi urmărită aici), aduc în discuție balconul ca fiind un teritoriu ocupat, ignorat până de curând. Un nou cotlon de umplut, de cucerit, asupra căruia suntem direcționați de către vasta rețea de actori umani și nonumani care ne modelează comportamentul. Afară este recuperat și ”domesticit” pe propriul balcon. Însă un afară izolat, devirusat, dezinfectat și igienizat.

Balconul ”românesc”

În România, traiectoria balconului sub aspect arhitectural, cultural, social și politic este marcată de perioada socialistă. Florin Poenaru explică cum balcoanele ca topos politic încastrate inițial în identitatea burgheză, apar în perioada socialistă ca intersecție între Stat și cetățeni. Rețelele informale stabilite prin intermediul balconului în regimul Ceaușescu contrastează puternic cu individualizarea balcoanelor astăzi. Acest fapt este cauzat și de modul de ”construire al balconului”. Bogdan Iancu descrie cum în perioada socialistă închiderea balconului și transformarea acestuia într-un scut termic era o practică comună, deși ilegală. Tot Bogdan explică cum termopanul și moda închiderii balcoanelor din anii 2000 erau valorizate ca semn al bunăstării și apartenenței de clasă. Astăzi, distincția de clasă se face mai degrabă prin valorizarea balcoanelor deschise care favorizează petrecerea timpului liber, amenajate pentru relaxare sau sub formă de grădini. O ”oază” de bien-etre.

În cele două luni de stare de urgență, când deplasarea indivizilor a fost restricționată, m-am uitat la modul în care balconul este redesenat în funcție de cine deține autoritatea asupra lui, la modul în care spațiul este apropriat, la nevoile pe care le poate satisface și la cum sunt traduse aceste nevoi. Spațiul balconului a fost pentru unii refuncționalizat, regândit, adaptat. Transformările pentru alții nu sunt foarte clare, căci nu au reușit să își impună autoritatea asupra ocupării spațiului sau au fost limitați de caracteristicile fizice ale locului. Am rugat câteva persoane să îmi trimită poze cu balconul lor și am alcătuit câteva categorii (neexhaustive și fără a fi mutual-exclusive).

Birou / spațiu de lucru

Telemunca a făcut ca mulți dintre noi să ne mutăm biroul prin casă în căutarea unui spațiu mai inspirațional, în funcție de conexinea la Internet, lumina potrivită, zgomote, etc. Camera video pornită la întâlniri sau la școală a redesenat încăperi. Casa este un spațiu intim, în care accesul străinilor este limitat. Backgroundul spune ceva despre tine și trebuie ales cu grijă. Pe lângă această reorganizare a casei, apare și nevoia unei delimitări între spațiul de relaxare/somn și spațiul de muncă, iar balconul s-a adaptat acestei cerințe.

Balcon multifuncțional, legătură cu exteriorul, birou și … pentru A., spațiu intim de bronzat.

A: Pe perioada zilei foloseam balconul respectiv pentru a mă bronza fiind un spațiu mai intim. La ora 16 când trebuia să mă loghez la job, rămâneam pe balcon pentru a munci pentru câteva ore până când se însera sau devenea prea frig. Simțeam că se făcea tranziția mult mai ușor între mood-ul de relaxare și cel de job dacă rămâneam câteva ore în plus pe balcon. Un alt avantaj era că eram aproape de priză, router și de biroul efectiv din casă.

Alte balcoane birou:

Balcoane în renovare

Timpul petrecut acasă a însemnat pentru unii și o oportunitate de a renova, reamenaja, de a face din casă mai acasă. Numărul orelor petrecute acasă a crescut exponențial, detalii care treceau neobservate au devenit ostentative, iar reconfigurarea anumitor zone a devenit o prioritate.

I: Înainte de a fi renovat era, oarecum, un loc de relaxare care, încet, încet, s-a transformat într-un loc de depozitare (cămară) fiind amenajate niște dulapuri speciale.  În același timp, era folosit și pe post de uscătorie. Pe măsură ce am început să pun acolo diferite lucruri, inclusiv bicicleta, s-a transformat chiar într-un loc de depozitare. A fost aleasă perioada de pandemie pentru simplul motiv că acum am avut timpul necesar să mă ocup de treaba asta. Si pentru faptul că doresc să-l transform din nou într-un loc de relaxare. 

Alte balcoane în renovare:

Balcon seră/ absent garden

Un balcon cu plante (fie că sunt legume sau flori), necesită creativitate. Este totodată un semn social al bunei gospodăriri. Este o oază de natură în propria casă, un statement. Deseori invidiate, balcoanele seră devin admirate pentru iluzia exteriorului pe care o conferă. De remarcat este că un balcon ticsit de flori apără și de privirea Celuilalt, te protejează de mirosurile orașului și a reprezentat o metodă bună de a-ți ocupa timpul în perioada pandemiei. Iar când balconul nu te mai inspiră, o iei de la capăt și spații neocupate până la pandemie, precum exteriorul balconului, sunt cucerite prin apariția unor jardiniere.

E: Balconul arată așa în majoritatea timpului, nu am făcut nicio schimbare majoră pe perioada pandemiei, în afară de adăugarea acelei băncuțe. În schimb, ne-am ocupat serios de amenajat grădinița din fața blocului.

Alte balcoane seră:

Terasă/ restaurant

Unele balcoane au devenit subiectul expresivității spontane și au fost transformate în terase/restaurante individualizate după cum și-ar dori proprietarii să găsească în oferta de piață. Dacă pandemia ne-a ținut departe de terase și mesele în oraș nu au mai fost posibile, balconul a devenit această extensie.

B: Ieșeam mult din casă înainte de pandemie. Terase, restaurante, eram legat de București și prin aspectul ăsta. Primele luni au mai trecut cum au trecut, dar deja de pe la începutul lui mai am simțit nevoia de a schimba ceva. Pe 10 mai am sărbătorit 5 ani de relație cu prietena mea și am scos-o la terasă pe balcon. Când s-a lăsat seara am pus muzică și luminițe. Apoi, la”noua terasă” am primit și prieteni. A fost o cale de a mai ieși din rutină.

Alte balcoane restaurant:

Balcoane depozit/ cămară

Din ”preamultul” de lucruri, dimensiunea relativ redusă a camerelor și  lipsa spațiilor de depozitare, rolul balconului se schimbă în încercarea de a mări volumul utilizabil al casei.  Cu atât mai mult cu cât în perioada de autoizolare tentația a fost de a ne face provizii, ne-am confruntat cu problema depozitării cumpărăturilor. Dacă la acest fapt se adaugă și opțiunea carantinării alimentelor și a produselor cumpărate, casa devine neîncăpătoare, iar balconul apare ca opțiune salvatoare.

C: E un loc în care adunăm lucrurile la care zicem că ținem, pentru ”a se prăfui”. Înainte de carantină speram să îl pot curăța, să duc din chestii la țară, și să încerc să îmi fac un atelier. Trebuia să fie un proces mai lung, ăsta de a elibera balconul, pe vreo lună sau două, dar a trebuit să stăm acasă. Aș fi luat cea mai ieftină masă de lucru care există și m-aș fi apucat de șlefuit, lustruit și polizat chestii. Eram atât de pornit, încât îmi luasem și unealta și echipamentul de protecție. Iar în perioada de stat în casă mereu m-am gândit că dacă aș fi avut asta, aș fi avut practic un nou hobby, ceea ce cred ca m-ar fi ajutat foarte mult să trec peste singurătate și izolare.  

Alte balcoane depozit/cămară:

O biografie… a balcoanelor?

De la Regina Angliei la Papalitate, de la Churchill la Hitler, Mandela sau Ceaușescu, de la Madona la Împărații romani și de la Julieta la pictori, balcoanele scriu și sunt scrise de istorie. Arhitectura balcoanelor descrie un context social. Utilizarea balcoanelor are valențe simbolice. Balcoanele sunt markeri spațiali și temporali. Balcoanele au biografie.

Balconul, de la privat la public, de la domestic la politic, de la individual la social, include concepte precum personalizare, identitate, interacțiune cu spațiul construit, siguranță, relații sociale, negocierea autorității și a puterii, privire unilaterală, investire cu timp și bani (balconul devine ierarhizant), liminalitate, spațiu creat și spațiu hibrid creator, coconstituire.

Pandemia a schimbat relația interior-exterior, iar balconul a fost un spațiu sigur, ferit de virus, un spațiu steril, igienic, controlabil. Indiferent de rolul atribuit, până și neatribuirea unui rol, în ultimă instanță, nu mai vorbește de la sine doardespre proprietar. Balconul este un univers în sine care rescrie practici și care merită explorat într-un studiu etnografic amplu.

Covid-19 ne-a obligat să ieșim pe balcon și să privim casa și lumea din alt unghi. Un afară al casei sau un înăuntru al lui afară, indiferent de perspectivă, oamenii și orașele respiră prin balcoane. Bine sau nu (și pentru cine), rămâne de văzut.

[1] Discuția despre agentivitatea obiectelor este o încercare de a depăși distincția dintre subiect si obiect. Modalitatea de a regândi pleacă de la centrarea pe ce ‘fac’ obiectele (adică ce impact au), mai degrabă decât pe ceea ce înseamnă sau cum sunt „înscrise” în relații sociale. În alte cuvinte, accentul este pus pe modurile în care obiectele par să conțină unul dintre atributele care definește subiectul, și anume agentivitatea. Agentivitatea este capacitatea mediată sociocultural de a acționa (Magdalena Crăciun).