Credință, conspiraționism, manipulare, vrăjitorie: connecting the dots

de GIUSEPPE TATEO

Abstract

Expresii precum ”fake-news” și ”era post-adevărului” au pătruns deja în dicționarele de limbă Engleză, iar conspiraționismul este considerat, de multe ori, drept una dintre trăsăturile definitorii ale prezentului, o trăsătură ce face mai mult rău, decât bine și care, în loc să clarifice problemele, mai mult le complică. Cu toate acestea, nici etichetarea sa ca anti-modern sau irațional nu ajută la o mai bună înțelegere. Cum leagă diverse sistemele explicative punctele disparate ale evenimentelor pe care le interpretează? Atunci când privim elementele pe care acestea le au în comun observăm cum conspiraționismul împărtășește mai mult decât am fi înclinați să admitem cu alte tehnologii ale cunoașterii, mai puțin criticate.
Podcast Sfertul Academic

Giuseppe Tateo

Autor

Giuseppe Tateo este doctor în antropologie socială la Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania) și lector la Riga Stradins University din Riga. A condus cercetări etnografice în Romania (București, Sighetu Marmatiei) și Moldova (Chișinău). Între publicațiile sale se numără Under the Sign of the Cross. The People’s Salvation Cathedral and the Church-Building Industry in Postsocialist Romania (2020, Berghahn Books) și “Viktor Shklovsky, Bronislaw Malinowski, and the invention of a narrative device: implications for a history of ethnographic theory”, Hau: Journal of Ethnographic Theory 10 (3), 2020.

Andrei Popa

Ilustrator

Andrei Popa este probably an illustrator și a fost recunoscut la New York drept unul dintre cei mai creativi tineri ai anului 2020. Îndrumat de curiozitate încă de la începutul carierei de freelancer începută în liceu, acesta a reușit să colaboreze cu numeroase branduri globale și locale. Andrei își dorește să inspire, să transmită un sentiment și un mesaj prin fiecare ilustrație pe care o creează, motiv pentru care preferă să surprindă momentele în alura lor naturală și crudă. https://probablyanillustrator.com/

Alex Călin

Actor Podcast

Alex Călin este un actor de teatru și film, născut în București, absolvent al UNATC în 2014 și a masteratului în 2016.  În prezent este actor angajat al Teatrului Excelsior, dar colaborează  și cu Teatrul Bulandra, Centrul de Teatru Educațional Replika, Unteatru. Ultimul film în care poate fi văzut este “Câmp de maci”, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Mai mult decât orice altă disciplină, antropologia ne ajută să înțelegem acțiuni și idei pe care altfel le-am putea cataloga ca fiind absurde, ofensatoare sau ilogice, fără a ne duce spre un relativism ieftin sau un raționalism vanitos. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă în care dezinformarea, neîncrederea și conspiraționismul contribuie la pierderea vieților a sute de oameni în ceea ce se prefigurează a fi drept cea mai gravă criză a sistemului de sănătate a României contemporane, concurând la acest titlu cu managementul dezastruos al cazului Colectiv. Acum, chiar mai mult decât atunci, manipularea este un buzzword, iar teoriile conspirației orientează ideile și practicile multor oameni din toate categoriile sociale.

Nu voi discuta motivele din spatele ratelor scăzute de vaccinare și consecințele lor dramatice. Într-un articol recent, Costi Rogozanu a spus deja totul: dragi reprezentanți ai statului, nu vă mai mirați că găsiți reacții de neîncredere după ani de batjocură constantă la adresa celor săraci, în timp ce demantelați orice formă de asigurare socială. Pe deasupra, neîncrederea față de orice este „oficial” reprezintă, de asemenea, o trăsătură caracteristică a conspiraționismului. Dincolo de aceasta, curiozitatea mea în acest caz este legată mai ales de modul în care funcționează anumite raționalități. Acest articol este o scurtă reflecție asupra a patru sisteme explicative care leagă, în consecință, agenți și acțiuni. Ceea ce este comun acestor patru sisteme este modul în care tratează noțiunea de coincidență. Aici coincidențele nu pot explica nimic, ci dimpotrivă: ele sunt ceea ce trebuie explicat. Tocmai inversarea coincidenței de la explanans la explanandum este cea care pune bazele diferențierii de alte tipuri de raționalități, ce permit evenimentelor fără legătură cauzală să concure.

Dacă este suficient să mergi cu un taxi pentru a te expune la diverse tipuri de teorii conspiraționiste, lucrurile devin cu adevărat interesante în momentul în care două sisteme explicative diferite se întrepătrund. De-a lungul istoriei, oamenii au dezvoltat multe moduri de alocare a responsabilității pentru ceea ce se întâmplă cu ei, prin ei și în jurul lor. Adeseori, chiar și sisteme explicative diferite coexistă unul cu celălalt. Una dintre astfel de alianțe puțin probabile este cea dintre escatologia creștină și conspiraționism, deoarece ambele se bazează pe ideea că există un plan subiacent, necunoscut, dar cardinal, care explică tot ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Primul a produs concepte precum providența și predestinarea (în Calvinism), în timp ce cel de-al doilea, prin definiție,  interpretează evenimentele în retrospectivă, deoarece acestea sunt parte dintr-un plan care nu poate fi descoperit decât după ce s-a început punerea sa în aplicare. Alte trăsături comune pot fi „teleologia promiscuă (…) soteriologia, teodicea și pretențiile „revelatorii” la cunoștințe superioare” (Robertson, Asprem și Dyrendal 2018: 4).

Pentru mai multă claritate, menționez că asta nu înseamnă că practicanții și credincioșii dedicați sunt mai predispuși la conspirații decât alte persoane. De fapt, unii cercetători au observat că una dintre principalele trăsături ale conspiraționismului – suspiciunea – face parte, de asemenea, din setul de instrumente al oamenilor de știință și al jurnaliștilor de investigație, printre alții (Marcus 1999, Fedirko 2020).

Să luăm un exemplu despre cum ar putea coexista conspiraționismul și raționamentul bazat pe credință. Vă amintiți de moscheea care trebuia construită în nordul Bucureștiului, acolo unde un grup de activiști, ca reacție, au pus cruci și au îngropat bucăți de carne de porc congelată sub pământ pentru a opri proiectul? Ei bine, într-o dimineață caldă de sâmbătă, în octombrie 2015 – când liderul protestelor anti-moschee și-a mobilizat prietenii de pe Facebook pentru a opri proiectul in situ – primele persoane care au apărut la locul respectiv au fost o femeie în jur de cincizeci de ani, ce purta un batic negru, și un tânăr extrem de slab cu o barbă lungă, precum cele pe care le poartă de obicei călugării ortodocși. Chiar dacă nu era foarte dispus să petreacă timp cu mine – interpretările sale stricte ale legilor canonice l-au obligat să nu-i țină la distanță pe eretici, (inclusiv pe catolici precum mine) – și s-a arătat dispus, totuși, să discutăm ocazional sau să facem schimb de e-mailuri.

Când l-am întrebat despre incendiul de la Colectiv, la câteva săptămâni după ce ne-am întâlnit prima dată, toate coincidențele ciudate petrecute în noaptea incendiului l-au convins că tragedia a fost premeditată. Dacă oamenii care ieșeau în stradă erau, evident, minți slabe manipulate de agenți antireligiosi – un exemplu perfect de conspiraționism – incendiul dramatic nu a fost o nenorocire, ci o parte dintr-un plan divin: Dumnezeu a fost cel care “a lăsat ca această tragedie să se întâmple din marea lui dragoste pentru omenire. Dumnezeu le-a scurtat drumul spre moarte, pentru ca ei să nu mai comită păcate și să se condamne pe ei înșiși [sa se osândească] … a făcut-o din dragoste pentru ei”. Pentru el, ca și pentru mulți alți creștini ortodocși radicali, tot ce se întâmplă în această lume este legat de voința Domnului, iar în acest caz concret dezastrul s-a petrecut nu neapărat pentru a-i pedepsi oamenii, ci pentru a-i scuti de o viață păcătoasă.

Dacă încrederea în puterea acțiunii divine este parte integrantă din ceea ce înseamnă a fi credincios, conflictul social este declanșat doar atunci când o tragedie este explicată pe baza unor premise morale (așa cum un gen muzical este legat de decăderea morală). Este și motivul pentru care ceea ce a fost la origine un incendiu într-un club s-a transformat treptat într-o răscoală anticlericală. Moralitatea a intrat în joc pentru că întrebările la care unii zeloți au încercat să răspundă nu erau legate de cum s-a putut întâmpla o astfel de tragedie, ci mai degrabă de ce s-a întâmplat tragedia. Iar aceasta este o întrebare la care mulți răspund prin coincidență sau ghinion, ceea ce înseamnă într-un fel să te predai în fața inexplicabilului sau să admiți limitele cunoașterii umane. În timp ce majoritatea oamenilor s-au indignat față de un caz flagrant de neglijență, arătând cu degetul către autoritățile publice implicate, o altă parte încerca să-și dea seama care este sensul ascuns a ceva atât de crud și arbitrar, precum a fi prins într-un incendiu.

În antropologie distingem de obicei între emic și etic, adică între acele idei concepute de informatori și cele sugerate de cercetător ca instrumente analitice. Dacă “conspiraționismul” este cuvântul etic pe care observatorii îl folosesc pentru a înțelege o anumită procedură explicativă, la București răsturnarea emică a acestui cuvânt ar fi una pe care am auzit-o în orice context social posibil, de la biserici ortodoxe la baruri hip, de la discuții la minimarket la cursuri postuniversitare: “manipularea”, explicația care rezolvă fiecare mister. Indiferent dacă enigma implică pandemia sau un mic protest de stradă, fiți siguri că veți auzi explicația că la originea sa se află manipularea. O astfel de fascinație nu are, evident, un răspuns direct, ea ar putea fi citită ca o moștenire a supravegherii statale, ca efect al proliferării informațiilor alternative online sau aflată în legătură cu popularitatea tot mai mare pe care noile spiritualități – de la mindfulness la tehnici de auto-dezvoltare – au dobândit-o recent în România urbană (Gog 2016).

A reduce conceptele la esența lor și a le fragmenta în unități de acțiune de bază, este un truc vechi și bun în antropologie, unul care te face să privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Este și motivul pentru care unii dintre noi devin copywriteri, cercetători UX și designeri de reclame. De exemplu, cuvinte precum conspirație și vrăjitorie au o aură negativă la început, dar pot căpătă un sens diferit atunci când sunt încadrate ca sisteme de distribuire a responsabilității și a agentivității. Din această perspectivă, ele devin strategii angajate pentru a putea face față evenimentelor stresante sau care cresc gradul de incertitudine și precaritate. Antropologul Peter Geschiere (1997, 2013) distinge între vrăjitorie și conspirație: ambele funcționează pe bază de acuzații, dar prima este legată de o amenințare apropiată – clasicul vecin invidios, de exemplu – în timp ce cea de-a doua se adresează unui celălalt îndepărtat (evreii, francmasonii, Noua Ordine Mondială, reptilienii, statul profund etc.). „Manipularea”, în schimb, pare să cuprindă atât conjecturi conspirative exagerate, cât și interacțiuni intime. Potrivindu-se la orice scară, poate desemna, de exemplu, planul global de reducere a populației umane prin vaccinare în masă, influența lobby-urilor asupra mass-media, dar se poate referi și la influențarea unei persoane pentru a acționa în propriul tău avantaj. Vrăjitoria și manipularea sunt legate în limba română: termenul argotic care corespunde verbelor ”a prosti”, ”a păcăli”, în română este ”vrăjeală”, care are aceeași rădăcină cu substantivul vrajă și vrăjitorie.

Fig. 1 – Protestatari în București în noiembrie 2015 (Credit: Epoch Times Romania)

Istoria hermeneuticii umane este un subiect uriaș și este imposibil să o discutăm corect fără a aduce în discuție filosofia, științele cognitive, biologia și așa mai departe. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că antropologii nord-americani (Ahearn 2001, Keane 1997, Urban 1991) – a căror educație este mai holistică, deoarece include și arheologia și lingvistica – au acordat o atenție deosebită rolului structurii limbajului în modelarea cosmologiilor pe care oamenii le produc. Unii chiar susțin că atribuirea agentivității în cadrul sistemelor explicative nu este ceva cultural universal, adică nu are loc neapărat în toate societățile umane. Greg Urban, care a făcut teren în rândul populației Shokleng din Amazonia, a arătat că „din cauza structurii gramaticale și a priorităților retorice ale limbajului lor, povestea creației [Shokleng] spune ce s-a întâmplat fără a face referire la un agent care se află în spatele procesului creației – nici actori umani, nici supranaturali, nici zei de orice fel nu sunt responsabili pentru crearea lumii. (…) O poveste despre ceea ce s-a întâmplat, dar nu despre cine a făcut-o. ” (O’Barr 2001: 319).

Expresii precum “fake-news” și “post-truth era” și-au făcut deja loc în dicționare, iar conspiraționismul este adesea tratat ca una dintre trăsăturile definitorii ale vremurilor noastre, una care adesea face mai mult rău decât bine și care creează probleme mai degrabă decât să contribuie la rezolvarea enigmelor. Cu toate acestea, nici catalogarea lor ca anti-moderne și iraționale nu ne va ajuta să le înțelegem. Cercetările istorice ne reamintesc că răspândirea teoriilor conspirației pare să câștige amploare în paralel cu transformările sociale și economice bruște (Asprem, Pasi și Piraino, viitoare). De asemenea, o perspectivă antropologică sugerează că ar fi bine să rezistăm tentației de a eticheta conspiraționismul ca ceva ”prostesc” sau ”nebunesc”. A fi sceptic prin definiție față de orice ar putea suna ”oficial”, este în același timp și o strategie de a face față incertitudinii și o formă de gândire cauzală care exclude coincidențele ca răspunsuri satisfăcătoare. Ca atare, are mai multe lucruri în comun decât suntem de obicei înclinați să admitem cu alte sisteme explicative mai puțin criticate, cum ar fi credința religioasă și escatologia, jurnalismul de investigație și constructivismul social, printre altele.

 

Traducere din limba engleză: Răzvan Papasima

 

Bibliografie

Ahearn, Laura. (2001) ‘Language and Agency’, Annual Review of Anthropology 30: 109-137.

Asprem, E., Pasi, M. and Piraino, F. (eds) ‘Introduction’, In Religious Dimensions of Conspiracy Theories: Connecting Old and New Trends. London: Routledge.

Aupers, Stef and Jaron Harambam. (2018) ‘Rational Enchantments: Conspiracy Theory between Secular Scepticism and Spiritual Salvation’, in Dyrendal, A., Robertson, D. G. and Asprem, E. (eds) Handbook of Conspiracy Theory and Contemporary Religion. Leiden: Brill: 48-69.

Fedirko, Taras. (2020) ‘Suspicion and expertise: following the money in an offshore investigation’, Journal of the Royal Anthropological Institute 27(1): 70–89.

Geschiere, Peter. (1997) The Modernity of Witchcraft: Politics and the Occult in Postcolonial Africa. Charlottesville: University of Virginia Press.

_____________. (2013) Witchcraft, Intimacy, and Trust: Africa in Comparison. Chicago: University of Chicago Press.

Gog, Sorin. (2016.) ‘Alternative Forms of Spirituality and the Socialization of a Self-Enhancing Subjectivity: Features of the Post-Secular Religious Space in Contemporary Romania’, Studia UBB Sociologia 61(2): 97–124.

Keane, Webb. (1997) ‘Religious Language’, Annual Review of Anthropology 26: 47-71.

Marcus, George. (ed) (1999) Paranoia within Reason: A Casebook on Conspiracy as Explanation. Chicago: University of Chicago Press.

O’Barr, William. (2001) ‘Culture and Causality: Non-Western Systems of Explanation’, Law and Contemporary Problems 64 (3): 317-324.

Tateo, Giuseppe. (Forthcoming). ‘When Conspiracy Meets Faith. Making Sense of Tragic Events in Bucharest’, in Asprem, E., Pasi, M. and Piraino, F. (eds) Religious Dimensions of Conspiracy Theories: Connecting Old and New Trends. London: Routledge.

Urban, Greg. (1991) A Discourse-Centered Approach to Culture: Native South American Myths and Rituals. Austin: University of Texas Press.

Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.