Ai mei fac parte din categoria vamaioților „vechi” (anii 90). Pe mine m-au adus în Vama Veche de când eram în căruț – deci să tot fie 23 de ani. De vreo 10 ani avem și o mică casă făcută din containere. Am prins „schimbarea la față” a Vămii, iar anul trecut, după două luni petrecute aici, am scris despre ce nu știam atunci că va fi ultimul an al Plajei de Carte care a adunat o comunitate considerabilă de nudiști.

Plaja de Carte^[1] era singurul loc „amenajat” în care îți puteai pune prosopul și unde te puteai dezbrăca complet, unii o descriau ca o mică „oază”.  Prin loc amenajat mă refer la faptul că plaja era gestionată de aceleași persoane care aveau și un bar peste drum; pe nisip era zona de șezlonguri și umbrele (răsfirate, nu îngesuite), aproape mereu muzica era dată încet, plaja era în fiecare dimineață curățată de țigări și alte gunoaie, iar la intrare era o terasă acoperită, cu scaune și mese metalice, însă nu era asigurată și sevirea la masă. O vreme, adiacent barului a existat un spațiu numit ”Biblioteca” unde existau mai multe rafturi cu cărți puse la dispoziția celor de pe plajă, gratuit. Existența bibliotecii a dat și numele plajei, care înainte de Plaja de Carte se numea chiar Biblioteca (având același proprietar).

^[1] Din 2023, plaja a fost concesionată unui alt proprietar – care încă permite accesul nudiștilor

Deși nu era o zonă exclusiv de nudiști, exista, în cadrul aceleași plaje, în lateral, un spațiu fără șezlonguri în care nudismul nu reprezenta o excepție. Veneau oameni de toate vârstele. Față de alte zone de nudiști, în care oamenii par mai auto „excluși” din societate, aici exista un soi de infrastructură care oferea deopotrivă confort și includere.

Eu însămi frecventând plaja de câțiva ani buni, am fost curioasă care sunt motivele pentru care oamenii aleg să nu fie „textiliști” (denumire dată, de obicei de către nudiști, persoanelor care poartă costum de baie) și se expun multor priviri safarizatoare, fie a celor din imediata proximitate, fie a celor care trec pe drumul public, fie… uneori… a celor care vin intenționat să privească.

Poză preluată de pe grupul de Facebook Plaja de Carte

***

„Suntem ca într-o rezervație acum. Vine lumea să se uite la noi ca la Zoo”.

Nu e prima dată când aud asta de la comunitatea de nudiști din Vama Veche, cu o intensificare crescândă în ultima perioadă.

Un prim gând al celor pentru care nudismul nu ar reprezenta niciodată o variantă ar fi că este vorba de exhibiționism. Încercând să mă detașez și să nu vorbesc cu mintea (respectiv corpul) de nudist, ci cu cea/cel de antropolog, am ales să urmăresc care sunt resorturile care îi motivează pe cei de aici să rămână dezbrăcați; așa am ajuns să ascult povești ale unor „veterani” ai nudismului, cât și ale unor începuturi mai târzii, cărora le lipsește metanarațiunea „Vama de altădată în care toată lumea mergea dezbrăcată”.

Simt necesară fixarea cadrului spațiului de nudiști pentru o imagine mai clară. O fâșie restrânsă, lunguiață, împrejmuită în sus de drumul către Cherhanaua din Vamă, în jos de mare, în stânga de un gard în spatele căruia se află șezlonguri (care aparțin de o altă plajă) și în dreapta de șezlongurile plajei și de un colț de terasă.

În spațiul astfel demarcat, în funcție de luna din vară și de temporalitatea weekend-neweekend, se pot găsi uneori câțiva oameni răsfirați, alteori zeci de prosoape îngrămădite unele în altele. Unele și cu pânze sau jumătăți de corturi pe post de parasolar. Altele cu jucării și copii care aleargă, câini, scaune sau șezlonguri proprietate personală. Persoane dezbrăcate lângă persoane în costum de baie (nu arareori făcând parte din același grup). Corpuri care, în goliciunea lor parțială sau totală, coexistă.

Plaja la care mă refer este în majoritatea timpului un spațiu sigur pentru nudiști (cel puțin la nivelul manifestărilor). Poți vedea oameni care fac yoga dezbrăcați, cupluri care se îmbrățișează, copii care se joacă împreună, persoane din comunitatea queer care au spus că se simt libere și nejudecate și care nu își impun limite de manifestare, „ai mai multe grade de libertate decât pe o plajă convențională”. Relația cu angajații de la plajă nu a stârnit niciodată conflicte.

Totuși, la nivel individual, în cadrul restrâns al discuțiilor, uneori reies tușe moralizatoare. Monica e trecută de 50 de ani, face nudism de peste 30 de ani, însă nu e de acord cu o relaxare chiar „totală”, „nu poți să stai crăcită chiar așa, nudismul înseamnă decență, nu exhibiționism, ar trebui să existe o graniță”. În aceeași măsură, povestește că la sfârșitul anilor 90  „nu era o rușine să îți atârne ața de la Tampax când stăteai dezbrăcată la plajă. Nici nu cred că ne gândeam la așa ceva. Îți spuneai doar atât – a, femeii ăleia i-a venit ciclul. Ok, și ce era cu asta?” – lucru acum foarte rar întâlnit.

Marina are însă 25 de ani și este revoltată de modul în care corpurile femeilor sunt adeseori mai „amendate” social decât cele ale bărbaților, „nu am auzit pe nimeni să comenteze că bărbatul stă cumva sau altcumva, că stă cu picioarele în sus sau în jos, e tot timpul vorba despre femei, că vor să arate prea mult, că vor să se dea în stambă, să fie ostentative, că o fac pentru a atrage atenția. De parcă norma este privirea masculină și tot ce facem o facem pentru ei”. Pentru majoritatea celor cu care am discutat de-a lungul anilor, perechea de ochi de lângă tine, care te-ar putea analiza, contează cel mai mult pentru confortul propriu și modul în care îți alegi pozițiile în care stai.  „Ar fi o ipocrizie să se facă o afirmație că la nudiști corpurile nu sunt văzute – există un inventar pe care îl faci în termeni de nuditate, dar nu așa cum am observat că au impresia non-nudiștii – nu e vorba despre mărimea sau forma organelor sexuale, despre o comparație în termeni de estetică corporală sau de ierarhizare”.

Deși experiența la plaja de nudiști este cel mai adesea una sigură, se pot întâmpla, totuși, și lucruri mai puțin plăcute. Acum 3 ani, Vali (majoră), împreună cu verișoara ei (minoră) au fost filmate de un bărbat, în repetate rânduri, chiar și după ce s-au îmbrăcat. Nu e singura care povestește că se mai fac poze pe ascuns (mai ales când e foarte aglomerat, cu telefonul la ureche, mimând o conversație telefonică, dar apăsând cu degetul pe butonul de poză) sau că există filmări de acum 5-6 ani pe site-uri cu conținut pornografic cu persoane de aici stând la plajă dezbrăcate. Vulnerabilitatea corpului dezbrăcat, deși asumată până la capăt, devine dificil de gestionat în momentul în care plaja devine destinație, comunitatea devenind expusă celor care vin să se uite la nudiști în sine. „E ciudat că mai există astăzi tentația trupului gol când există internet, dar sunt tot felul de frustrați și obsedați care vin ca la pomul lăudat”.

„La începuturi, nudismul era o revanșă în fața sistemului, dar și un sentiment de apartenență la un grup altfel. Nudismul implică un  comportament sexual, dar nu exhibiționist. Paradoxal, hainele te amestecă, corpul gol te individualizează. Plus că e cumva când ești bronzat pe tot corpul, uniform, fără dunga albă a chilotului”. Costin și Carmen, ambii etalând un bronz uniform arămiu care trădează deja multe zile de stat la soare, sunt un cuplu vamaiot din Iași care au mai făcut nudism și  la Techirghiol (unde sunt separați bărbații de femei) sau pe plaja din 2 Mai. S-au bucurat de începuturile Vămii, iar înainte de 89, pe plaja mixtă de nudiști din Neptun făceau bișniță cu costume de baie (plajele de nudiști erau o zonă în care poliția nu intra și, totodată, înțesată de turiști străini). Când i-am întrebat care este poziționarea lor față de expunerea din Vama de azi, au răspuns că le place energia degajată de oamenii care intră în mare fără costum și că asumarea este totală, „până la urmă nu suntem miniștri ca imaginea noastră să afecteze vreo instituție”.

Nu toți cei care fac nudism o fac dintotdeauna sau au avut modele în familie. Cristi a venit prima dată la plaja de nudiști acum 3 ani, când era puțin trecut de 20 de ani, împreună cu iubita lui și părinții ei. Povestește amuzat că dezbrăcatul nu a însemnat doar surmontarea unei bariere psihologice, ci și o rușine teribilă față de părinții fetei – „a fost mega cringe [incomod] la început, nu știam unde să mă uit, cum să stau, dacă mă judecă sau dacă se simt prost de prezența mea, mă și gândeam că intru în apa rece și după, știi tu… dar a fost mai mult în capul meu, că mi-a zis tatăl ei brusc, hai, nu luăm și noi o bere și uite că după 10 minute de chinuri agonizante în capul meu stăteam amândoi în picioare, cu o mână în șold și una pe paharul de bere și discutam despre politică. Acum nu mai pot intra în mare cu costum, mi se pare că mă încurcă. Tot cu nudismul a fost prima dată când am făcut și pipi în mare, când eram mic ai mei nu mă lăsau și apoi, cu slipi, mă gândeam că rămâne pipi în slipi”. O experiență și mai „proaspătă” este a lui Vlad, care a împlinit 62 de ani de curând și care vine cu soția în fiecare an în Vamă câteva zile, nefiind din categoria celor care veneau aici de mulți ani. Până vara asta, deși veneau la Plaja de Carte, nu se dezbrăcau niciodată, ba chiar preferau să stea în partea opusă nudiștilor. Anul ăsta a fost prima dată când au făcut nudism pe o plajă aglomerată. „Nu a fost o alegere rațională, așa am simțit. Și a fost bine. Chiar să ne îmbrățișăm dezbrăcați cu oameni cunoscuți nu mai pare ceva de neimaginat”.

Oameni de toate vârstele aleg să își expună trupurile dezbrăcate la soare. Fie că au un discurs peiorativ la adresa „textiliștilor”, fie că sunt doar într-o fază de încercare sau se dezbracă doar parțial, atmosfera este una departe de tabloidele care portretizează nudiștii ca fiind niște obsedați sexual care nu se adaptează timpurilor moderne și care fac rău copiilor (sunt articole de cancan care citează psihologi care critică expunerea copiilor la persoane dezbrăcate sau articole care numesc nudismul strigător la cer). Însă unii părinți sunt de părere că prin expunerea copiilor la nudiști, le fundamentează acestora percepția asupra propriului corp, ceea ce ar putea fi și  un mod de încorporare a rușinii.

Nudismul m-a obligat să mă simt diferit în propriul corp. Nu sunt nudistă de „profesie”. Dimpotrivă, în adolescență, nu vedeam niciun motiv pentru care aș renunța la costumul de baie. Primele experiențe „dezbrăcată” au fost pe o plajă pustie din Bulgaria. Apoi pe o plajă neamenajată din Vamă. Și apoi aici. Pe plajă există o regie și o coregrafie, o nevoie constantă de a „presta” un rol – de la cum ieși din mare, până la cum acoperi părțile corpului care au fost socializate ca fiind indezirabile (burta umflată, vergeturi, celulita, fundul, sânii nu suficient de mari/prea mari etc.). Este un mod în care tu dezbrăcat te raportezi la corp și la ceilalți prin prisma privirii orientate către propriul corp. Cum stai, cât „expui”, către cine te orientezi, cum privești și cum te lași privit. Însă la nudiști corpul dezgolit nu se mai poate ascunde în bureți care ridică sânii, slipi modelatori și alte accesorii. Diversitatea este atât de mare, încât începi să îți iubești fiecare parte a trupului sau măcar să te obișnuiești cu ea. Privirile sunt mai domoale. Iar fiecare dintre noi vede etape firești ale vieții, necosmetizate. Un loc în care nu îți e rușine să îmbătrânești sau să accepți modificările corpului ca fiind ceva firesc.

** numele interlocutorilor au fost modificate pentru a menține anonimitatea

Intrarea la Plaja de Carte

Apus la Plaja de Carte; în fundal, până în gard, zona dedicată nudiștilor – poză preluată de pe grupul de Facebook Plaja de Carte

Terasa de la Plaja de Carte, unde era ok să vii cu mâncare din exterior – poză personală

Poză preluată de pe grupul de Facebook Plaja de Carte

Partea cu șezlonguri și umbrele de la Plaja de Carte – poză preluată de pe grupul de Facebook Plaja de Carte

Mijloc de septembrie ploios, cu vinars în sticluța mică și bilele de pétanque pe masă – poză proprie

Poză proprie, cu tata, jucând pétanque seara. E cea mai liniștită plajă, fără muzică tare, fără oameni care se plimbă; e o activitate pe care o făceam seară de seară cu ai mei și prietenul meu