Construcția și deconstrucția masculinității

Little fresh meat(s) este sintagma ce îl desemnează pe bărbatul chinez tânăr și atrăgător, tot mai prezent pe aplicațiile de dating. În lumea digitală actuală, bărbații contribuie la construirea și la perpetuarea unor modele masculine ideale, ce devin etalon în discuția despre ce (mai) înseamnă a fi bărbat astăzi. Din perspectivă socio-culturală, există trăsături masculine considerate mai dezirabile decât altele, astfel că se creionează o masculinitate hegemonică sau dominantă, ce subordonează tipurile marginale de masculinitate, în cadrul unei ierarhii de gen. În tradiția chineză, bărbatul ideal întruchipează un amestec de forță fizică și sensibilitate intelectuală (masculinitate wen-wu). În studiul ei despre bărbații chinezi heterosexuali din Marea Britanie ce folosesc aplicațiile de dating, cercetătoarea Xuechen Zhao investighează modul în care aceștia își exprimă masculinitatea pe platformele de dating, în relație cu modelul tradițional chinez.

Metodologic, studiul se bazează pe interviuri semi-structurate cu bărbați (chinezi) și cu femei (de origine chineză și occidentală), toți utilizatori de aplicații de dating în Marea Britanie, precum și pe analiza de conținut a profilurilor de dating. Trei aplicații digitale au fost analizate: Tantan, Tinder și Hinge. În funcție de platforma pe care o folosesc și de spațiul cultural din care fac parte femeile cărora li se adresează, bărbații chinezi își afirmă în mod diferit masculinitatea.

Pe Tantan, singura aplicație chineză dintre cele trei, bărbații aderă la o anumită estetică facială, pe care o consideră magnetică pentru femeile asiatice de pe platformă. Concret, ei folosesc filtre de editare a fotografiilor pentru a-și corecta imperfecțiunile și a obține un chip delicat, perfect. Grija estetică apare ca urmare a importanței tot mai mari pe care femeile o acordă aspectului fizic masculin. Ca femei independente, ce nu au nevoie ca bărbatul să își exercite rolul tradițional de gen – acela de a oferi siguranță financiară – ele valorizează altceva, cum ar fi înfățișarea (alături de comportament). „Mă face fericită să văd un bărbat arătos în fiecare zi”, mărturisește Zoe (femeie de origine chineză, 24 de ani). În acest punct, femeile sunt cele care obiectifică bărbații, prin elogiul adus frumuseții și tinereții lor, și care le inculcă acestora presiunea de a arăta într-un anumit fel.

Atunci când nu corespund idealului estetic impus de utilizatoarele asiatice de pe aplicațiile de dating, bărbații evită să se arate așa cum sunt ei, practicând o masculinitate defensivă. Din teama de a fi respinși din rațiuni ce țin de aspect, aceștia postează imagini în care își ascund fața. Sau, în loc să se facă remarcați printr-un chip frumos, ei se prezintă prin caracterul „frumos”, marcat de sensibilitate, blândețe și seriozitate. Unii folosesc fotografii ce dau seamă de abilitățile lor artistice, cum ar fi pictatul sau cântatul la chitară. Alții postează imagini cu ei și cu animalele lor, despre care știu că sunt foarte apreciate de femeile chineze. „Nu e pisica mea. Am folosit poza pentru a arăta că îmi plac animalele și pentru a atrage poate mai multe femei”, recunoaște Ting (30 de ani). Zhang (tot 30 de ani) obișnuiește să se îmbrace “ca un student”, pentru a-și contura un aer „curat, inocent și abordabil”, iar Nichols (25 de ani) pune poze cu el îmbrăcat la costum, pentru a induce ideea că este un „gentleman” și că are o atitudine serioasă vizavi de dating.

Cu ajutorul frumuseții faciale, al caracterului pur și inocent și al stilului vestimentar, bărbații chinezi își construiesc o imagine ce corespunde idealului little fresh meats, extrem de popular azi, mai ales odată cu ascensiunea fenomenului K-pop. Prin aceleași elemente, însă, ei întăresc stereotipurile pe care femeile din cultura vestică le atribuie lor. Ceea ce femeile chineze găsesc atrăgător la bărbații chinezi, femeile vestice resping categoric. În viziunea utilizatoarelor occidentale de pe aplicațiile de dating, bărbații chinezi sunt neatrăgători, feminini și excesiv de timizi. Ca urmare a acestei receptări negative, o parte dintre bărbați își schimbă modul în care se prezintă pe astfel de plaftorme, în special pe cele non-chineze, unde audiența feminină este predominant non-chineză. Bărbații în cauză postează fotografii „în stil vestic”, ce le dezvăluie firea sportivă și grupul multicultural de prieteni, pentru a transmite încredere de sine, deschidere și adaptabilitate socio-culturală, trăsături masculine apreciate în spațiul vestic.

Pe aplicațiile de dating, bărbații chinezi heterosexuali adoptă imaginea masculină pe care o consideră de succes în rândul femeilor. Această imagine este adaptată, însă, cultural, în funcție de preferințele publicului feminin receptor, ceea ce face ca masculinitatea hegemonică practicată să fie una flexibilă, de tip hibrid, ce combină trăsături masculine chineze (frumusețe, inocență și sensibilitate) cu trăsături masculine vestice (putere fizică și o atitudine deschisă, încrezătoare). Prin urmare, modelul masculinității hegemonice chineze (wen-wu) este confirmat și contestat deopotrivă în universul digital al dating-ului.

În 2022, ca răspuns la invazia rusă asupra țării, în Ucraina a intrat în vigoare legea marțială. Autoritatea militară a preluat controlul și a limitat libertățile civile, impunând asupra bărbaților adulți interdicția de a părăsi țara. În cercetarea sa doctorală, Ruslana Koziienko se concentrează asupra experiențelor acestor bărbați și urmărește strategiile de adaptare pe care aceștia le dezvoltă pentru a se susține pe ei înșiși și familiile lor, fie evitând interdicția și plecând în străinătate, fie rămânând în țară. În prezentarea susținută în cadrul conferinței EASA, autoarea a discutat în special despre modul în care masculinitățile bărbaților civili se transformă în aceste circumstanțe, urmărind ce fel de masculinități alternative și „strategice” sunt formate și puse în prim-plan.

Cercetarea Ruslanei Koziienko are la bază 60 de interviuri cu bărbați și 3 cu partenerele acestora, realizate în anul 2023, atât online cât și față în față. De asemenea, ea a apelat la etnografia digitală, participând în diferite grupuri de Telegram, a realizat analiză de discurs și a urmărit schimbările legislative care au afectat mobilitatea acestor bărbați. Poveștile documentate au fost foarte variate, cuprinzând cazuri de bărbați rămași în Ucraina voluntar, sau în urma eșecului de a pleca și situații în care interlocutorii părăsiseră țara – legal sau ilegal. De asemenea, ea a vorbit cu bărbați care au trăit în străinătate și fie au rămas acolo, fie au revenit în Ucraina, precum și cu bărbați care au plecat din Ucraina și apoi s-au întors.

Autoarea și-a început cercetarea remarcând cum dorința bărbaților de a părăsi țara era – și încă este – marcată de un sentiment de învinovățire și rușine, fiind trecută sub tăcere. Acest lucru se întâmpla într-un context în care mass media prezenta zilnic relatări despre bărbați care au fost prinși încercând să treacă granița în mod ilegal. Pe rețelele de social media, aceste știri erau primite cu comentarii critice, care etichetau acei bărbați ca „ne fiind bărbați”, fiind „lași” și „trădători” – mergând până la comentarii care susțineau că aceia care își pierd viața în încercarea de a părăsi țara „au primit ceea ce au meritat”. În același timp, ea a observat că din aceste discursuri lipsea interesul pentru a înțelege contextul de viață al persoanelor în cauză, pentru a cunoaște poveștile lor de familie și semnificația gestului făcut.

Bărbații intervievați de Ruslana Koziienko, care au ales să nu se înroleze în armată și chiar să părăsească țara, au recunoscut că nu pot discuta acest subiect decât cu foarte puține persoane, doar în cercurile cele mai apropiate, resimțind din partea societății o atitudine critică, de blamare. În același timp există o presiune legală, dată de sancțiunile tot mai severe care îi vizează pe cei care încearcă să evite înrolarea în armată. Pentru a nu fi înrolați, unii bărbați se ascund, evită să aibă un loc de muncă oficial sau orice altă interacțiune cu statul.

Autoarea folosește în cercetarea sa noțiunile de „masculinitate hegemonică” și „multiplicitate și ierarhie a masculinității” propuse de Raewyn Connell. Pleacă astfel de la ideea că masculinitatea nu este un aspect intrinsec al bărbaților, ci mai degrabă un set de practici, așteptări și valori definite social, care funcționează pe principii ierarhice, plasând în vârf anumite tipuri de masculinitate și legitimând astfel dominația asupra genului feminin, a altor genuri, dar și a altor variante de masculinitate.

Uitându-se la situația din Ucraina, ea observă că, odată cu războiul, au intervenit schimbări sociale profunde, iar printre acestea se numără și procese contradictorii, cum ar fi reîntărirea normelor de gen tradiționale, concomitent cu redefinirea lor.

Faptul că peste 67.000 de femei sunt înrolate în armată a contribuit la reprezentarea acestora în mass-media ca având mai multă putere și fiind într-un proces de emancipare, iar rezultatele unui sondaj au indicat că 89% din populație susține că femeile ar trebui să aibă drepturi egale cu bărbații în ceea ce privește participarea în armată. În același timp, în sfera legislativă a apărut o deschidere către legiferarea parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. În același timp, războiul a contribuit la amplificarea masculinității hegemonice iar masculinitatea militară a redefinit ierarhia masculinităților și a afectat poziția indivizilor în această ierarhie. Așa cum povestesc interlocutorii autoarei, înainte de invazia rusă, armata era privită mai degrabă ca o pierdere de vreme, ceva de evitat cu orice mijloc. Formele de masculinitate plasate în vârful ierarhiei vizau în primul rând rolul bărbatului de furnizor de securitate financiară al familiei, unii interlocutori dând exemplul unui angajat în domeniul IT, ca model. Dar, după 2022, această ierarhie s-a schimbat și masculinitatea militară a devenit dominantă (hegemonică). Așa cum au perceput și o parte din bărbații intervievați de Ruslana, după începerea războiului, părea că nu mai există moduri alternative de a fi o persoană bună, înrolarea în armată fiind singura opțiune. Aceștia au recunoscut că luând decizia de a nu se înrola au resimțit un sentiment de eșec, de vinovăție și de a fi „mai puțin bărbat”.

Mulți dintre participanții la cercetare au reușit, însă, să păstreze o distanță critică față de masculinitatea hegemonică. Autoarea identifică o serie de factori care le-au permis să se detașeze și să resimtă mai puțin impactul emoțional. Printre aceștia se numără: vederile progresiste în ceea ce privește rolurile de gen, masculinitatea non-hetero-normativă, viziunile politice diferite (nici de partea Rusiei nici a Ucrainei), contactul cu armata pe bază de voluntariat, existența unui motiv legitim de a amâna sau a fi scutit de înrolare, experiența de migrație și de a trăi pe termen lung în altă țară sau dislocarea forțată. Ea oferă ca exemplu povestea lui Jamal, care este jumătate ucrainean, jumătate palestinian. El a locuit perioade lungi de timp și în Siria și în Ucraina și a povestit că nu simte atașament puternic față de nici una dintre țări, iar părăsirea Ucrainei în mod ilegal nu o vede ca pe un act de trădare.

Cu toate acestea, nu pentru toți interlocutorii a fost ușor de păstrat această distanță. Ruslana Koziienko oferă exemplul unui muzician a cărui imagine de sine a fost afectată de imposibilitatea de a se identifica cu masculinitatea militară. Doar în urma terapiei acesta a reușit să descopere și să se împace cu o alternativă de redefinire a masculinității sale, ca „masculinitate vulnerabilă”.

Presiunea de a se conforma a fost resimțită mai mult de cei care aveau perspective mai degrabă tradiționale și credeau că este datoria unui bărbat să lupte – dar care se temeau să facă acest lucru ei înșiși. Acest lucru a generat disonanță cognitivă, mai ales atunci când nu existau factorii enumerați mai sus, care să le permită să ia o distanță critică. De exemplu, Boris a fost afectat de un sentiment puternic de rușine din cauză că a evitat înrolarea trecând ilegal granița. În același timp, actul în sine de a trece ilegal granița – prin pădure, traversând un râu, noaptea, cu riscul de a-și pierde viața – un act de curaj și înfruntare a pericolului, este un gest perceput ca masculin, care i-a permis să recupereze, într-o anumită măsură sentimentul de „bărbăție”. În cuvintele sale: „Am făcut cel mai curajos lucru pentru că sunt un laș”.  Odată ajuns în străinătate, Boris nu a mai fost dependent de partenera lui, în timp ce înainte, cât era în Ucraina și se ascundea, depindea de ea chiar și pentru mâncare. A putut astfel să redevină principalul sprijin financiar pentru ea și pentru familia extinsă, recuperând, astfel, și un element identitar asociat cu masculinitatea sa.

Așa cum observă autoarea, sentimentul de eșec al acestor bărbați apărea nu doar când ei nu se conformau modelului de masculinitate hetero-normativă, dar și când nu își puteau păstra poziția economică și „bărbăția” care le construise sentimentul de valoare în trecut. Ea aduce, mai departe, exemplul lui Serhii, care era căsătorit, avea doi copii și era principalul susținător al familiei. Pentru că soția a simțit că nu poate părăsi țara fără el, au petrecut un an încercând să plece. Temându-se să nu îl înroleze, Serhii a petrecut cel mai mult timp în casă, în timp ce soția a preluat sarcinile din exteriorul locuinței. În acest context, el și-a definit masculinitatea punând accent pe rolul de protector al familiei – comparând protecția acordată familiei acasă, cu protecția pe care ar fi putut să le-o asigure mergând pe front. Dar, pentru că nu reușeau să plece din țară, Serhii simțea că eșuează în acest rol. Deși o încuraja pe soția sa să plece, în același timp el se temea la gândul că nu le va mai fi alături să-i protejeze și nici nu-și dorea să fie separat de copiii săi.

Un alt caz discutat, este cel al lui Semen, care a pierdut tot ceea ce îi dădea identitate înainte de război: propria afacere și capacitatea de a-și susține familia, soția și cei doi copii. Dislocat din orașul în care locuia, a rămas fără locuință, apoi soția a părăsit țara și s-a separat de el, după ce a cunoscut un alt bărbat. El evita angajarea oficială pentru a nu fi înrolat și avea un venit de doar 50 euro pe lună, oferit de stat pentru persoanele dislocate din cauza conflictului armat.

Ruslana Koziienko își încheie prezentarea subliniind că modul în care bărbații au reacționat la importanța crescândă a masculinității militare a fost influențat de mulți factori, precum rolul socio-profesional al acestora, locul de rezidență, sau situația familială. În timp ce unii dintre ei au vrut să evite înrolarea cu orice cost, fiind dispuși să treacă granița ilegal, cu riscul pierderii vieții, alții pendulau între decizia de a intra în armată și cea de a părăsi țara, cântărind o multitudine de motive: simbolice, morale, afective.

Prezentările rezumate în acest material au fost susținute în cadrul Conferinței Asociației Europene de Antropologie Socială (EASA) de către Xuechen Zhao (University of Sheffield) și Ruslana Koziienko (Central European University). Conferința EASA are loc bianual și este un eveniment unic în Europa, cel mai mare de acest gen. Ediția cu numărul 18, din care fac parte aceste prezentări, a avut loc în 2024. Sub tema Doing and Undoing with Anthropology a adus împreună peste 2500 de participanți, cercetători din domeniul antropologiei și științelor sociale conexe din Europa și restul lumii.

Ana-Maria Rențea
Cu un background în științe politice și antropologie, Ana-Maria Rențea este doctorandă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, cu o teză despre operații estetice. Este interesată de oameni și momentele lor, în special din perspectiva genului și a corpului. În restul timpului, iubitoare de cappuccino, tango și mult soare. 

Roxana Alexa
Născută în anul 1990 la Timișoara, este actriță de film și teatru, are experiență în radio și televiziune, prezintă și organizează evenimente sportive și cultural-artistice. A studiat actoria la Școala de Film din București și conservare-restaurarea la Academia de Arte din Zagreb și la Universitatea de Vest din Timișoara. Este pasionată de biciclete vechi și de tehnica de poleire cu aur pe mai multe tipuri de suport și materiale și îi place mult să înregistreze voce pentru podcast și cărți audio. Mai multe despre activitate ei, aici: alexaroxana.ro.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.