Pe 1 septembrie am ajuns, după o călătorie de 11 ore cu CFR-ul, într-un apartament cu două camere care, cu excepția unei saltele și a valizelor cu care am venit, sunt complet goale. Salteaua am primit-o de la Glad, una dintre gazdele HomeFest-ului de anul trecut. Mai târziu primesc de la el un frigider pe care îl car pe aceleași scări pe care în 2023 am transportat un pian. O pianină de fapt, pentru că un pian n-ar fi fost posibil de cărat în doi oameni. Glad stă la etajul 1 unde se ajunge pe o scară ce dă într-un palier exterior, căruia i se spune cursivă. E de fapt un balcon lung, continuu, de-a lungul căruia se află ușile locatarilor. Clădirea, a cărei fațadă se află în renovare, apare în acte ca fiind construită în 1900, dar Glad, care e arhitect, spune că e foarte posibil să fie cu 100 de ani mai veche. Acest lucru se poate afla doar dacă s-ar consulta arhivele din Budapesta. Timișoara e orașul cu cele mai multe clădiri istorice (aproape 14.000, cel puțin așa scrie în presă) din România. Construcția lor a început după ce Eugen de Savoya a cucerit orașul de la otomani, după un plan urbanistic bine gândit de noua stăpânire austriacă. 

Mi-am dorit mult să locuiesc într-una, mai ales că în timpul festivalului am stat într-un ansamblu nou construit ce părea extensia unei parcări. 

Vecinii mei de la parter sunt Andreea și Alex. Andreea a fost și ea gazdă în Homefest, iar Alex este fostul locatar al spațiului gol pe care l-am luat temporar în stăpânire. Meditând la viața locuitorilor precedenți ai unei locuințe, Evin Heathcote se întreabă: „Doar fumul și mirosurile sunt stratificate prin pereți și podele? Pot fi captate și momente psihice intense în textura unei case?” Locul care a fost al altcuiva devine al nostru prin locuire, ceea ce înseamnă că, deși conținut în același spațiu fizic, un loc poate deveni alt loc. Locul meu. Pe moment e cel din strada Ștefan cel Mare nr 8, într-un apartament cu istoria ștearsă. 

La HomeFest, oamenii își deschid casele nu doar pentru prieteni și rude, ci și pentru oameni necunoscuți. 

Cu două-trei luni înainte de începerea HomeFest-ului din București încep să vizitez apartamente pentru a le evalua potențialul artistic. Dacă ar avea sens, aș putea să-mi deschid deja o agenție imobiliar-culturală. Ceea ce pentru alții e o sufragerie, pentru mine e o potențială scenă. Înainte de a mă întoarce în Timișoara știam sigur câteva lucruri: Homefestul local s-a desfășurat numai în clădiri istorice, line-up-ul a fost exclusiv local, spre deosebire de București unde performează  artiști din toată lumea. Publicul timișorean, în schimb, a fost mai tânăr, sub media celui bucureștean. 

În București, de-a lungul timpului s-a format un grup de gazde fidele, dar în fiecare an facem un apel care aduce noi doritori de a-a-și transforma sufrageria în domestic box. Am definit domestic box-ul ca spațiul locuit în care au loc acte performative artistice intentionat organizate. Acesta se activează atunci când în el se produce o întâlnire, cea dintre artiști și public, întâlnire mediată de gazdă prin prezență și indirect, prin spațiul pus la dispoziție de către aceasta. În timp ce redactam prima aplicație pentru HomeFest, care a fost prima interacțiune cu birocrația în domeniul cultural, am început să folosesc termenul de Operator Cultural Domestic. Această denumire pompoasă este rezervată persoanele care își pun la dispozitie spațiul personal pentru evenimente artistice. În cazul în care implică și vecini ori membri ai comunității devin un fel de manageri culturali ai arealului în care locuiesc. 

Cum ar fi fost imposibil să vin în Timișoara în căutare de gazde cu două săptămâni înainte de festival, ne-am bazat pe organizațiile locale și pe cunoscuți. Și pe cunoscuți ai cunoscuților. Căutarea a fost îngreunată și pentru că ne-am propus să organizăm evenimente doar în Fabric, unul dintre cartierele istorice ale orașului în care, în scurt timp, m-am simțit ca acasă. De la distanța de 544 de kilometri n-a foarte ușor să dăm de Glad, Geanina și Andreea. Un alt eveniment, un workshop și un concert al trupei Berlin Division s-a desfășurat într-un apartament al asociației Jakab Toffler, aflat tot într-o superbă clădire istorică, dar care nu este locuit permanent. 

În cartierul Fabric, în care odată locuia mai mult de jumătate din populația orașului au fost construite primele mori, manufacturi și fabrici ale orașului de unde și expresia “tot ce-i bun vine din Fabric”. Statuia lui Hermes aflată pe acoperișul unei clădiri veghează desupra Piaței Traian indicând folosirea acesteia ca un loc al comerțului. Construit pe un teren mlăștinos, cu două sute de ani în urmă, Fabricul era un fel de Veneție, fiind străbătut de canale folosite pentru transport și comerț. În perioada comunistă a decăzut, dar în ultima vreme cunoaște o regenerare culturală și socială datorită ONG-urilor tot mai active. E posibil ca acest lucru să ducă la gentrificare, situație de care sunt conștienți toți actanții cultural-sociali ai zonei.

Casa e locul unde ne retragem corpul ostenit de muncă, dar și de interacțiuni sociale, unde ne încărcăm bateriile (care era oare echivalentul acestei expresii acum o sută de ani?) pune un zid între noi și lumea dezlănțuită, între noi și ceilalți. Și totuși, unii oameni aleg ca, în anumite ocazii, să facă porți în acest zid.

Glad a auzit de HomeFest la TapRoom, un craft beer bar în care toată lumea se știe cu toată lumea.  “Mi-a zis cineva, auzi, tu, Glad, ai apartament aici, nu vrei tu să găzduiești? Hmm, ideea în sine să am un eveniment în apartament mi se părea interesantă. Și apoi, când s-a luat decizia de a avea un fel de concert de pian la 4 mâini, mi s-a părut like, wow! Adică nu mai trebuie să merg până la filarmonică, vine filarmonica la mine. Mi-a părut rău că, uite, nu era poate apartamentul un pic mai mare ca să pot să-mi aduc și mai mulți prieteni. Adică am triat, știi, n-am zis chiar la toată lumea.” Taprooom este Poiana lui Iocan din piața Traian, inima Fabricului. În TapRoom se strânge “spuma” după cum spune Alex, prietenul Andreei, locul unde poți să te duci oricând și să găsești pe cineva cu care să stai de vorbă. Geanina a văzut call-ul de gazde pe Facebook. I s-a părut că are un spațiu foarte potrivit pentru genul ăsta de eveniment, mai ales că se gândise să organizeze niște mici întruniri sociale… La un moment dat mă gândeam cu o prietenă să facem să gătim și să chemăm oamenii în spațiu o dată pe lună. Așa, ca o inițiativă comunitară. Mă gândeam că e o chestie care ar fi utilă, adică nimeni nu prea practică fazele astea, suntem așa… adică toate evenimentele sunt organizate de tot felul de organizații și cu bilet.”

Formele pe care le iau evenimentele homemade culture sunt extrem de diverse, motiv pentru care folosesc expresia de „manifestare” în loc de concert, piesă de teatru, expoziție, performance, spectacol. În concluzie, orice gen artistic prezent în spațiul public poate fi prezentat (transmutat) în spațiul domestic. În cazul HomeFest TM, spectatorii au avut parte de un spectacol de teatru, două performance-uri, un workshop și două concerte, unul de muzică electronică și altul de pian la patru mâini. Pentru Ioana, spectattore, experiența a fost atât estetică, cât și socială: “Mi-a plăcut tot vibe-ul și atmosfera și ideea de a transforma casele oamenilor într-un loc al comunității. Casa este sufletul tău și îl expui așa publicului, nu neapărat doar prietenilor, ci și unor străini care sunt interesați de cultură. Casa devine un loc cultural unde oamenii să poată să socializeze și să poarte discuții”. Angi, care are un part-time job la TapRoom și-a dorit inițial să fie gazdă, dar având un hol comun cu niște vecini mai în vârstă a preferat să renunțe. În schimb, a participat cu entuziasm la toate evenimentele festivalului, de al cărui concept nu auzise până atunci. Comparând cu un spectacol de scenă, Angi remarcă spațiul intim și căldura casei date de mobilier și lucruri personale: “Te simți foarte confortabil că te primește o gazdă și se stă la povești un pic înainte, cât și după, vezi un performance într-un spațiu mai neconvențional, pentru că nu toată lumea are living-ul plin cu public pentru astfel de evenimente”. 

Spre deosebire de studiile teatrale, care sunt dedicate analizei a ceea ce se întâmplă doar pe scenă, în performance studies e important ceea ce întâmplă atât înainte cât și după spectacol, ceea ce face ca lentila acestora să fie cea mai potrivită pentru analiza manifestărilor homemade culture, unde socializările sunt o parte esențială ale evenimentelor estetice. Gazdele, spațiul (domestic), spectatorii sunt pe același palier de interes cu artiștii și producțiile lor.  

Pentru artiști experiența a fost memorabilă tot datorită proximității audienței. “Eu sunt așa, în general, deschisă la tot ce-i nou și la interacțiunea directă cu publicul. Există o deschidere de ambele părți, pe deoparte gazda care își pune la dispoziție casa cu spațiul intim. Și deschide astfel ușa către public. Și, pe de altă parte, noi, fiind într-o proximitate atât de mare față de public, ca performeri, cumva interacțiunea este foarte condensată”, mi-a spus Livia pe care am întâlnit-o în atelierul ei aflat, unde altundeva decât în Fabric. Antonia Itineanț e dansatoare și coregrafă: “Mi s-a părut atrăgător fix ideea asta de a face un performance într-o casă atât de aproape de public. În afară de experiența de a fi pe scenă, am mai fost într-un proiect de dans nomad, care se întâmpla însă pe străzi unde eram tot foarte aproape de oameni. Și am vrut să văd cum ar fi să dansez într-o sufragerie, într-un spațiu intim și micuț.” Felul în care se aranjează casa și pasiunile persoanei respective contribuie la atmosfera piesei. Spațiul domestic devine co-autor, după cum remarcă Ana-Maria Ursu, regizoarea spectacolului Deasupra capului, găzduit de Flavia. Elena Popa și-a dorit ca la concertul din casa lui Glad să vină oameni care nu merg în general la concerte, motiv pentru care nici nu și-a anunțat prea mulți prieteni. “Genul ăsta de eveniment scoate din personalitate niște lucruri, nu neapărat complet noi, dar ies la suprafață… Ies la suprafață alea bune, de obicei.” Cu excepția ei, până la HomeFest, niciunul dintre artiștii timișoreni nu mai performase într-un apartament. În București, datorită lorgean theatre care a funcționat timp de 7 ani, a celor 9 ediții Homefest, s-a format un grup de artiști obișnuiți cu provocările spațiului domestic. “Provocările sunt întotdeauna cele tehnice, pe care poți să le transformi în provocări artistice… Și intimitatea aduce după sine, cum ziceam, și mai multe emoții poate, că e un alt tip de interacțiune artistică”, spune Ana-Maria Ursu. 

Înainte de evenimente artiștii au vizitat apartamentele gazdelor. “Am fost o dată împreună cu Livia și am văzut ce lumini sau ce atmosferă se poate crea și cum să aranjezi spațiul astfel încât sa fie bine și pentru mine si pentru Livia. Andreea a fost foarte generoasa cu spațiul și cu energia ei.” spune Antonia. Pentru Ana-Maria o fereastră din casa Flaviei a devenit importantă. “Am mai mutat, bineînțeles, cu acordul gazdei, niște mici obiecțele care erau în spațiu și pe care poate nu le-am vrut pentru că nu se potriveau cu propunerea noastră. Fiind vorba de o persoană fără adăpost, era ciudat să ai ceva super valoros într-un spațiu în care se vorbea de cineva care trăiește pe stradă. Am mers pe ideea că această persoană fără adăpost nu mai e neapărat pe stradă, ci a venit întâmplător în acest apartament. Adică ne-am folosit de context. Cumva el a intrat în spațiu, nu alții au intrat în spațiul lui și a fost nevoit să se adapteze. În cazul Liviei, aceasta a folosit o plantă din colecția Andreei și nu pe cea pe care o folosise până atunci în celelalte performance-uri. Elena și colega ei Dianna și-au poziționat pianina între cele două camere ale apartamentului lui Glad, astfel încât spectatorii așezați în dormitor și în living-room să beneficieze de aceeași calitate a sunetului. Pentru a face mai mult loc, ușa de la sufrageria Andreei a fost scoasă și unele obiecte au fost mutate în dormitor.

Proximitatea dintre artiști și spectatori e benefică și pentru unii și pentru ceilalți. “La piesa de teatru de la Gianina am și lăcrimat. Da, pentru că simțeam că-mi vorbește mie. Mult mai în suflet mi-a intrat fiind acolo la doi pași. Pe mine, personal, m-a bucurat această apropiere de artist. Mi-a dat șansa să simt, să vibreze performance-ul în mine mult mai tare. E o experiență foarte faină de a avea ocazia să te duci în casa cuiva și să vezi artiștii aproape de tine. Pe mine mă pătrunde participarea asta așa directă.” Provocările provin din limitarea spațiului, spune Livia, adică e mult mai mic, dar ăsta e și un avantaj, că se creează o proximitate și nu mai e distanța asta între cel care e performer și cel care e public. Suntem toți acolo, cumva, mult mai aproape. Ne vedem din același nivel și putem interacționa foarte prietenos și foarte direct. Și cred că e un avantaj pentru public să vadă partea asta a artistului, partea mai umană, să zic, nu partea aia în lumina scenei. 

După terminarea performance-ului, oamenii pot să vină direct la artist și să-i spună impresiile. Ioana, pe care am reîntâlnit-o întâmplător la TapRoom, confirmă: “mi s-a părut mult mai intim setting-ul asta într-un living-room decât într-o galerie de artă. Atunci când stai la un pahar de vin în bucătăria cuiva oamenii se deschid mai altfel, lumea e mult mai relaxată. Și poți să vorbești despre orice, nu doar despre performance. Am legat foarte multe prietenii cu oamenii care au fost acolo. Încă mă mai întâlnesc cu ei, chiar și cu artiștii, cu Livia care a performat, cu Elena care a cântat la pian. Eu una sunt mult mai pentru genul ăsta de legături, decât să mergi la un vernisaj, discuți cu artistul și pe urmă nu mai auzi nimic de el sau când te întâlnești și nu te mai salută.” Fiind crescută într-o familie unde erau oaspeți tot timpul, pentru Andreea a fost foarte natural să devină gazdă. “Când ești obișnuit să fii într-un anumit fel, ospitalier, atunci e foarte  ușor să primești oameni în casa ta și faptul că sunt străini nu face niciun fel de diferență. Uneori e fain să pui casa la dispoziție ca spațiu unde oamenii să se întâlnească, să stea de vorbă, să se lege prietenii, să cunoști oameni interesanți. E plăcut cum casa prinde viață, e fain să o vezi dintr-o dată transformată și a doua zi e din nou la fel. “Am fost relaxată la gândul că-mi vin oameni necunoscuți în casă”, spune Geanina. „Nu m-am stresat. Fiind un eveniment cultural, e pentru tipologie de oameni, nu oricine se înscrie la așa ceva și face efortul să se ducă până nu știu unde ca să vadă o piesă. Cine vrea să bea să duce la birt.” Glad s-a trezit în casă cu 25-30 de oameni, cea mai mare adunare pe care a găzduit-o vreodată. Pentru hainele lor a împrumutat umerașe de la Andreea. Ca și Geanina sau Andreea, nu a avut probleme să primească necunoscuți în spațiul intim. “Maică-mea – mărturisește – dacă ar auzi așa ceva, ar spune: păi nu, chemi atâția oameni la tine în casă, străini, cine știe ce se întâmplă, se sparge ceva, știi? Adică unii poate gândesc așa. Sunt niște proiecții normale. Da, dar în același timp mi se pare hazliu și hai, nu faci asta fiecare zi.” Temerile Gianinei au fost legate mai degrabă de spectacol: “Mă gândeam numai că sper să nu fie genul ăla de teatru, cum e teatrul românesc în general, super tensionat, cu urlete. Dar a fost foarte fain, așa, mie mi-a plăcut foarte mult. Și mai voiam să văd și cum se integrează așa mai multă lume, cum e la un eveniment în spațiul meu.” 

Livia și Elena vorbesc despre diferențele dintre performance-ul în domestic box și spațiile consacrate artei. “E contrastul ăsta între spațiul muzeal, în care era o expoziție cu mulți artiști, și spațiul mic al unui apartament în care toată lumea e într-o cameră. Diferența a fost că, de exemplu, la muzeu oamenii veneau, unii se alăturau, alții doar erau în trecere și unii se mai ridicau și plecau, pe când aici au stat de la început până la final. Adică a fost ca și cum au venit pentru asta și au rămas până la capăt. Și de-aia zic că experiența probabil e un pic mai profundă”, spune Livia. Elena detaliază: “Depinde foarte mult cum te poziționezi tu ca artist în raport cu celălalt pentru care cânți. Cu publicul. Pentru că dacă tu te duci acolo să arăți ceea ce știi sau să vii cumva de pe o poziție din asta detașată în care tu ești artistul și ceilalți trebuie să uită la tine ce faci, atunci când oamenii, publicul intră în spațiu tău de lucru, nu ești confortabil pentru că nu mai deții controlul. Ești mai vulnerabil că ei sunt prea aproape de tine și ai senzația că dacă faci un pas greșit, spui o chestie aiurea sau dai o notă pe lângă, celălalt va observa și gata, ești judecat. Dacă pornești pe principiul de, ok, eu fac arta, celălalt consumă, dar eu vreau să împart cu el ceea ce fac și vreau să fie o chestie pentru el și atunci nu mă pun pe mine pe primul plan neapărat. Eu sunt doar cel care livrează muzica în momentul ăsta, dar nu sunt eu aia care tu trebuie să te uiți la mine că, wow, tu faci muzica. Muzica e pentru noi și eu doar dau din degete. În momentul ăla, distanța față de ceilalți nu mai contează. Și ești confortabil când ești cu oamenii aproape, pentru că tu, de fapt, împarți ceva, ca într-o conversație. E o conversație în care transmiți niște lucruri și atunci distanța, că e mai mare, că e mai mică, face parte din întreg.”

După cum spune și Elena, evenimentele homemade culture sunt o conversație între toți cei implicați: gazde, artiști, spațiu și produs artistic, toate aceste elemente fiind într-o constantă interacțiune între ele. 

Energia și responsabilitatea gazdelor este esențială. Acestea devin manageri culturali temporari, își deschid casa pentru oameni noi, cunosc și se împrietenesc cu artiști, sunt implicate uneori în actul artistic, devin un nod în conexiunile sociale generate de festival. Pe scurt, e un privilegiu tradus prin potențială recunoaștere socială. Pe lângă prestigiu, performance-ul artistic în combinație cu cel social produc și o renovare „emoțională” a apartamentului. “E fain să vezi cum spațiul în care trăiești poate fi folosit complet altfel când lași niște oameni să-și facă filmul în casa ta. E un schimb de energii.” spune Andreea.

Recondiționarea mentală a spațiului domestic prin intervenții artistice este asumată de grupul italian OSI (Occupare Spazi Interni): “Când oamenii ne cer să creăm un eveniment OSI în casele lor, acceptă că spațiul lor mental va fi reconfigurat. Distribuția obiectelor și a oamenilor în spațiul respectiv se va schimba odată cu lucrările fiecărui artist, producând noi constelații mentale; locuitorii își vor vedea casa așa cum nu și-ar fi imaginat niciodată, iar acest lucru le reînnoiește modul de viață. Problema mjoră este aceea de a folosi un limbaj arhitectural, ca formă de replanificare a spațiului mental al casei. În loc să chemați un designer pentru a reamenaja casa, puteți apela la OSI pentru a reconstrui aceeași percepție pe care o aveți despre propria dumneavoastră casă.

M-am întrebat dacă arhitectura clădirilor istorice în care s-a desfășurat festivalul a oferit o atmosferă specifică, cu adevărat diferită față de ce știam în București. Aș fi scris un text diferit dacă locuiam într-un bloc din Calea Șagului? Sau într-o iurtă? Cu siguranță, camerele oferă mai mult mai spațiu: “Cred că ajută înălțimea, dacă nu efectiv spațiul în metrii pătrați. Te ajută cumva să nu te simți așa de claustrofob, mai ales când sunt mulți oameni în aceeași încăpere.” spune Glad, care vede curtea interioară ca pe un amfiteatru. Scena e în ochii privitorului. 

Am părăsit ceea ce devenise locul meu din clădirea istorică de pe Ștefan cel Mare 8 cu regret, dorindu-mi să revin la una dintre viitoarele petreceri de la Glad sau Andreea. Din cauza austerității apartamentului, n-am avut invitați în spațiul care a rămas privat.

Termenul ”privat” este derivat din latinescul privatus, (franceză prive, engleză private) însemnând la origine lipsit de funcție publică. Spațiul domestic a devenit termenul generic folosit pentru spațiul privat al casei, în opoziție cu spațiul public al străzilor sau urban al orașului. Deși arheologii foloseau deja expresia ”situri domestice”, antropoloaga Mary Douglas a fost cea care a introdus conceptul de ”spațiu domestic”. Conform lui Irene Cieraad, în studiile feministe de la sfârșitul anilor `70, spațiul domestic însemna nu doar spațiul fizic al unei gospodării, ci un spațiu al izolării, în care femeile aveau grijă de copii și de casă, în timp ce bărbații își petreceau timpul în spațiul public, muncind și socializând cu alți bărbați. Prin homemade culture, spațiul privat începe să aibă un rol și o funcție publică, putând deveni o bulă homemade culture de care am vorbit în textul precedent (https://antropedia.com/sfertulacademic/bula-homemade-culture-jean-lorin-sterian/). 

Îmbunătățirea condițiilor de viață ale unor categorii sociale prin organizarea de evenimente culturale în zone defavorizate (dar nu numai) și care implică oameni care nu frecventează în mod normal galerii, teatre sau muzee este o constantă a artei angajate social în care se înscriu și un număr considerabil de proiecte homemade culture. Chiar dacă HomeFest nu își propune deziderate sociale directe, acestea se realizează în mod implicit. Utilizarea (pe termen suficient de îndelungat) a caselor și apartamentelor pentru evenimente culturale și artistice este una dintre modalitățile cele mai puternice de intra în mijlocul comunităților. Crearea unor „spații goale” și „găuri” într-o societate supraorganizată și birocratică și cel de a media între grupuri de oameni care în mod normal nu au contact ar putea face parte din programul primăriilor orașelor românești, indiferent dacă sunt capitale (culturale) sau nu. 

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

1. Edwin Heathcote,  The Meaning of Home, Frances Lincoln Londra, 2012, p. 184
2. „Când m-a întrebat, acum vreo 6 ani, politicos, dacă aș fi de acord să primesc un spectacol la mine acasă, mi-a fost greu să ânțeleg întrebarea pentru că nu înțelegeam de ce unii nu ar accepta. Mie mi s-a părut din prima un privilegiu.”, Livia Rădulescu, .„Mărturie 3”, în Cronici de sufragerie, DIY, București 2018, p. 20
3. Vintilă Mihăilescu, Hotel Ambos Mundos, Polirom, Iași, 2017, pp 187-195
4. Interviu cu Annina di Oronzo și Marco Bedini, fondatorii grupului O.S.I., OSI site, http://www.occuparespazinterni.it/inglese/En_CoseOsi.htm
5. Cartier din Timișoara
6. Irene Cieraad, „Domestic Spaces” în An Anthropology of Domestic Space, Syracuse University Press, New York, 1999
7. Claire Bishop, Artificial Hells, Participatory Art and the politics of Spectatorship, Verso, Londra, New York, 2012, p. 21