„Am vrut să văd cum se fac banii şi acolo”. Cum îşi aleg lucrătorii temporari în agricultură slujbele în străinătate?

de ALEXANDRA VOIVOZEANU

Abstract

De cum vine primăvara, 300 din cei 6000 de locuitorii ai satului *Satului-înconjurat-de-pădure* urcă în autobuze trimise de angajatori şi pleacă, de regulă, pentru câteva săptămâni pe an, să planteze, îngrijească, recolteze, împacheteze legume şi fructe în Gemania, Spania, Italia, UK şi Austria. Pornind de la exemplul acestui sat cu o istorie consistentă de migraţie pentru muncă transnaţională în agricultură, textul meu arată cum îşi armonizează românii plecările în străinătate cu planurile din ţara de origine şi cum folosesc resurse individuale şi colective pentru a se adapta insecurităţii şi condiţiilor precare de lucru de la destinaţie.

Podcast Sfertul Academic

Alexandra Voivozeanu

Autoare
Alexandra Voivozeanu este cercetătoare post-doctorală în proiectul ERC “Migration, Transnationalism and Social Protection in (post-) crisis Europe (MiTSoPro)”, desfăşurat în cadrul Centrului pentru Studii Etnice şi de Migraţie (CEDEM) al Universităţii din Liège. Începând din 2014, a explorat diferite teme legate de migraţia românilor pentru muncă în străinătate şi este interesată mai ales de forme atipice de angajare, mediere şi infrastructuri de migraţie, agentivitatea migranţilor sau accesul lor la protecţie socială transnaţională. A realizat cercetarea despre migraţie temporară în agricultură ca bursieră a Colegiului Noua Europă.

Ana Gaman

Ilustratoare

Ana Gaman este graphic designer pe timp de zi și ilustrator pe timp de noapte. După ce a studiat design și comunicare în Anglia, și-a pornit cariera ca designer în Luxemburg. În 2020, a descoperit că ilustrația îi deschide un orizont larg de exprimare creativă, în care continuă să evolueze și în prezent. Portofoliul ei cuprinde un univers viu, colorat și jucăuș, cu tonuri introspective. Ilustrațiile ei prind viață datorită pasiunii ei pentru animație. Lucrările sale pot fi văzute aici și pe Instagram.

Katia Pascariu

Actriță

Actriță, performer, activistă cultural, absolventă de teatru la UNATC în 2006 și a masterului de antropologie al Universității București în 2016, Katia Pascariu locuiește în București, România. Activează ca artist și manager cultural impreună cu colective artistice independente – Cooperativa Macaz, Centrul Replika – și este co-fondatoarea Centrului de artă comunitară Vârsta 4 și a Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. Din 2016 este și membră a trupei Teatrului Evreiesc de Stat.

De cum vine primăvara, 300 din cei 6000 de locuitorii ai *Satului-înconjurat-de-pădure* urcă în autobuze trimise de angajatori şi pleacă, de regulă, pentru câteva săptămâni pe an, să planteze, îngrijească, recolteze, împacheteze legume şi fructe în Gemania, Spania, Italia, UK şi Austria.

de 20 de ani, sezon de sezon

mai ales: căpşuni, sparanghel, afine, mere

trec din mâinile lor – în lăzi – în tiruri

şi, apoi, pe rafturile magazinelor din întrega Europă.

Cei mai mulţi se întreţin pe tot parcursul anului cu banii câştigaţi în câteva săptămâni din munca în agricultură, aşa că trag tare în străinătate: „dacă tot m-am dus departe de casă, să fac să merite timpul ăsta!”, mi-a spus o interlocutoare care, înainte de fiecare plecare, înghite pumni de vitamine şi magneziu, să se asigure că poate munci la capacitate maximă. Majoritatea lucrează pentru salarii şi în condiţii sub standardele ţării de destinaţie, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau pensie şi, în ciuda muncii intense, cu repercusiuni asupra sănătăţii lor, nu au asigurări medicale în perioadele în care sunt inactivi.

În ianuarie şi martie 2020, am vorbit cu 16 dintre oamenii din sat implicaţi în migraţie temporară în agricultură ca să înţeleg cum îşi armonizează proiectele de migraţie cu viaţa de la origine şi ce strategii dezvoltă pentru a gestiona insecuritatea asociată contractelor pe termen scurt, salariile mici şi condiţiile grele de muncă din străinătate. Ne-am obişnuit să îi privim ca pe nişte victime, dar cercetarea mea arată că migranţii nu acceptă pasiv condiţiile precare din sectorul agricol, ci folosesc resursele pe care le au la dispoziţie pentru a-şi găsi slujbe măcar ceva mai bune.

Înainte de ’89, locuitorii *Satului-înconjurat-de-pădure* lucrau în industria lemnului, la fabrica de textile din sat sau creşteau animale. Interesant – şi poate un indicator al culturii de migraţie din zonă – e că şi în perioada respectivă, oamenii munceau temporar în alte judeţe din ţară, în agricultură sau industria lemnului.

După ’90, fie pentru că au rămas fără slujbe, fie pentru că nu reuşeau să îşi acopere cheltuielile din salarii, au început să plece din ţară. Pe atunci, lucrau în construcţii şi curăţenie, în Spania şi Italia, în domeniul forestier, în Germania, şi în agricultură – prin intermediul programelor de migraţie temporară la care era partner statul român – în Spania şi Germania. Acum, „nu e casă în care să nu fie unul sau doi plecaţi”, spune preotul din sat: în jur de 2000 de oameni, o treime dintre locuitori, lucrează cel puţin câteva luni pe an, în diferite sectoare economice, în Germania, Spania, Italia, Austria, UK, Belgia sau ţările nordice.

Maria a fost printre primii plecaţi la muncă în agricultură, la începutul anilor 2000, prin intermediul unui acord bilateral care le permitea românilor să lucreze câteva luni pe an în Germania, chiar şi înaintea de aderarea la UE şi de ridicarea restricţiilor tranziţionale post-aderare. Ca să poată merge la cules de căpşuni, Maria a trecut printr-o preselecţie într-un oraş apropiat, unde angajatorii căutau să recruteze persoane cu experienţă în agricultură: „se uitau la noi, să fim mai tărani, mai aşa”, explică femeia, acum la vârsta pensionării. După preselecţie, a mers la Bucureşti pentru un control medical şi pentru viză. Astfel de plecări aveau drept condiţie revenirea în România şi erau strict legate de contractul cu angajatorul respectiv, aşa că spaţiul de negociere al muncitorilor şi muncitoarelor în cazul unor neînţelegeri cu angajatorii era extrem de limitat. În timpul interviului din casa ei ridicată cu banii câştigaţi din migraţie, Maria explică cum arătau, iniţial, condiţiile ei de muncă în Germania şi cum a perceput îmbunătăţirea lor după intrarea României în UE:

[Dormeam într-un] fel de barăci de tablă… un fel de căsuţe, aşa, pe roate […] Noaptea era paznic [..] nu puteam ieşi noi când vrem, dacă aveai la cumpărături de mers şi erai ieşit, numai cu rugăminte la paznic […] intrai. În căsuţe […] stam şi 14.

După aia, după ce am intrat în Uniune… nu ai avut voie să stai, numai 4-5 într-o cameră şi aveai condiţii altfel. […] De purtat, nu te mai purta atât şi nu te mai… că înainte ne purta, doamne fereşte, după o caserola de căpşuni o juma de zi. După aia, nu. Dacă ai avut, ai cules, […] dacă nu, ai stat pe cameră şi nu te ţinea în ploi sau dacă era cald tare, ne ducea… Ne-o fost altfel de condiţii, lucram mai puţin şi veneam cu bani mai mulţi.

Timp de 14 ani, Maria s-a întors, an de an, la aceeaşi fermă, dar, împreună cu alţi membri de familie, a încercat diverse activităţi şi s-a orientat, treptat, către cea mai bine plătită:

Vreo cinci ani am mers la căpşuni. După aia, am mers doi pe toamnă şi al doilea an nu s-a mai câştigat bine pe toamnă… şi ne-om mutat iar pe primăvară. Am mai mers într-un an la căpşuni şi, apoi, am mers la sparanghel. Ne-am tras unul pe altul. […] O fost un ficior la sparanghel, după ceea ce mi-o intrat fata, apoi […] ginerele. Am intrat unul câte unul, că era mai bine acolo, era plătit pe oră.

Spre deosebire de începutul anilor 2000, locuitorii şi locuitoarele *Satului-înconjurat-de-pădure*, au acum la dispoziţie oportunităţi care le permit să exploreze cu mai mare uşurinţă locuri de muncă din diferite ţări ale Uniunii Europene. În primul rând, accesul liber la pieţele muncii statelor UE le-a redus costurile de migraţie şi i-a făcut mai puţin dependenţi de angajatori. Pe de altă parte, satul are o istorie substanţială de migraţie către mai multe ţări de destinaţie: oamenii au testat slujbe în toată Europa şi pot compara informaţii despre salarii şi condiţii de muncă. Mai mult, au la dispoziţie o infrastructură bogată de migraţie: pentru a găsi un loc de muncă în străinătate, pot apela fie cercul lor de cunoscuţi, fie la intermediari informali, fie la agenţii de recrutare.

Interlocutorii şi interlocutoarele mele iau în calcul o serie de factori atunci când decid asupra unei slujbe în străinătate. Cum proiectele lor de migraţie se suprapun cu rolurile de mame, soţii sau fiice, femeile, de exemplu, îşi planifică plecărileţinând cont de obligaţiile de a-şi îngriji copiii, rudele bolnave sau părinţii în vârstă. Mihaela, care lucrează sezonier din 2012, preferă să plece din ţară în timpul vacanţei şcolare.

Deşi era mulţumită de prima ei slujbă în Germania – la o fermă de ciuperci – a încercat şi munca la cules de zmeură, tot în Germania: „am vrut să văd cum se fac banii şi acolo”, spune ea. În urma celor două experienţe, a decis să culeagă zmeură în lunile de vară, şi pentru că se plăteşte mai bine, şi, mai ales, pentru că îşi doreşte să fie acasă în perioadele în care copiii merg la şcoală. Nu a fost interesată să păstreze ambele joburi, pentru că avea alte priorităţi, „era şcoala, erau copiii…”, dar şi-ar dori să petreacă perioade mai lungi în străinătate atunci când fiul ei cel mic va absolvi clasele primare.

Nu doar traiectoriile de migraţie ale femeilor sunt influenţate de obligaţiile lor familiale. În ultimii şapte ani, pentru a-şi asigura un venit pentru o perioadă mai lungă, Mihai şi soţia lui, Ana, au recoltat sparanghel în Germania, în primăvară, şi au lucrat, vara, în ferme private, la întreţinut şi recoltat mere, în Italia. În acelaşi timp, au continuat să îşi caute slujbe pe termen lung. Prin intermediul unei agenţii de recrutare, Mihai a obţinut, în sfârşit, un job full-time în Anglia. Deşi era mulţumit de condiţiile de lucru şi de securitatea adusă de noua slujbă, a renunţat după nici  câteva luni pentru că soţia lui nu a reuşit să obţină un contract cu aceeaşi firmă.

De cele mai multe ori, migranţii îşi aleg locuri de muncă ţinând cont atât de efort, cât şi de câştigurile implicate. Chiar dacă spun că sunt bine plătiţi, Ana şi Mihai intenţioneză să se oprească din cules sparanghel pentru că ritmul de muncă e prea intens. Acum – când copiii au devenit independenţi fnanciar, iar ei au investit modest în casă – preferă să lucreze doar în Italia. Mihai explică: “în Italia, la mere, mă pot duce încă 20 de ani de amu, la stilul de lucru care îi, dar cum îi aici la sparanghel.. dacă mergi vreo trei, patru ani, după aia nu te mai duci… decât să te strici de tot, să cazi pe jos… […] Faci toate ziua acelaşi lucru şi tragi cât de tare […] nu mai simţeşti că oasele nu te duc, mă înţelegi?”

În timp ce unii preferă să lucreze în străinătate doar ocazional, când au nevoie de mai mulţi bani, alţii pleacă an de an sau rămân pentru perioade mai lungi de câteva luni. În 2012, când a renunţat la locul ei de muncă din România pentru un contract pe perioadă nedeterminată la un depozit de vegetale din Austria, Lina era divorţată, avea doi copii în întreţinere şi o casă în construcţie. Deşi nu foarte bine remunerată pentru standardele ţării de destinaţie, noua slujbă aducea un venit considerabil mai mare decât în România, din care femeia reuşea să îşi acopere cheltuielile. Pentru a-şi suplimenta câştigurile, în două ocazii, când s-au ivit oportunităţi mai bine plătite, dar pe termen scurt, Lina şi-a întrerupt temporar contractul din Austria. Odată ce a terminat de ridicat casa, s-a întors să locuiască şi să lucreze în România, dar, an de an, îşi ia concediu neplătit din iulie până în septembrie şi merge la cules de afine în Germania.

Şi exemplul Iuliei ilustrează relaţia dintre oportunităţile de lucru în străinătate şi factorii care îi determină pe migranţi şi migrante să încerce o anumită slujbă sau destinaţie. După cinci sezoane în Germania, Iulia a renunţat să culeagă căpşuni pentru că munca aplecată deasupra rândurilor îi aducea dureri de spate. S-a hotărât să încerce lucrul la o fermă de sparanghel, dar, cum durerile se înrăutăţeau, s-a reorientat, în anul următor, către o livadă din Spania: „Am crezut că va fi mai uşor, erai plătit la oră… şi conta că nu trebuia să stai aplecat cand lucrai… dar era distanţa, nu puteai să vii şi să pleci la fiecare două luni”. A lucrat în aceeaşi livadă până când fiica ei şi-a găsit o slujbă pe termen lung în sectorul de curăţenie din Spania. Apoi, ca să scape de munca repetitivă în agricultură, a decis să se angajeze, la fel ca sora ei, în sectorul de îngrijire la domiciliu, în Austria. Lucrează o lună şi are trei de pauză în România, unde sunt şi nepoţii. Iulia a luat decizii legate de locul de muncă, luând în calcul raţiuni economice, starea de sănătate sau obligaţii de familie şi a ales între trei ţări de destinaţie – Germania, Spania şi Austria – şi între migraţie pe termen lung sau pe termen scurt, în diferite sectoare economice

Cei mai mulţi dintre interlocultorii mei spun că preferă munca temporară în detrimentul unei slujbe pe termen lung în străinătate, pentru că le permite să subziste în restul anului în timp ce îşi prioritizează viaţa de la origine. Majoritatea locuitorilor *Satului-înconjurat-de-pădure* au schimbat mai multe slujbe sezoniere în agricultură, dar, atunci când ajung să aibe un loc de muncă care se pliază pe condiţiile lor, se întorc, an de an, la acelaşi angajator. Cei care nu reuşesc să găsească o slujbă pe termen lung, dar care doresc să îşi asigure un venit, combină două sau mai multe locuri de muncă – chiar şi în ţări diferite – pe parcursul aceluiaşi an.

Cercetarea mea arată că migranţii nu sunt victime ale circumstanţelor, ci îşi aleg activ destinaţia şi perioadele în care pleacă la lucru în străinătate, luând în calcul o serie de factori, de la obligaţiile de familie, la raţiuni economice, salarii şi condiţii de lucru, aspecte legate de sănătate şi oportunităţi de protecţie socială. Deşi, de cele mai multe ori, capitalul scăzut de negociere nu le permite să îmbunătăţească semnificativ contextul în care lucrează în agricultură, în căutarea unor slujbe mai bune, locuitorii *Satului-înconjurat-de-păduri* se folosesc de istoria şi infrastructura bogată de migraţie din zonă şi de accesul liber pe pieţele muncii statelor din Uniunea Europeană pentru a compara salarii şi condiţii din diferite destinaţii.

Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.