Metodele calitative în științele sociale contribuie la înțelegerea profundă și la descrierea în detaliu a unor dimensiuni ale vieții sociale. De cele mai multe ori, acestea pornesc de la colectarea unor interpretări subiective ale persoanelor care sunt implicate în fenomenele și procesele vizate de cercetare. Printre cele mai frecvent utilizate metode de culegere a datelor calitative regăsim interviurile individuale și interviurile de grup, cercetările etnografice și observația participativă. Punând accentul pe profunzimea și complexitatea realității sociale, acestea renunță în mod deliberat la unele ambiții ale metodelor cantitative care utilizează indicatori din statisticile publice și sondaje de opinie (reprezentativitate, extrapolare și predicție etc.). În acest context, poate fi util să reflectăm la modul în care datele calitative contribuie la explorarea multiplelor fețe pe care le are migrația internațională a românilor.

Cercetarea migrației internaționale este una dintre temele cu lungă tradiție în studiile sociale, iar registrul de analiză este unul divers și include, fără a se limita nicidecum la acestea: cauzele pentru care oamenii migrează, planurile individuale sau familiale din spatele dezvoltării unei traiectorii de migrație, experiențele avute în străinătate, și în situația celor reveniți – cauzele și  experiențele asociate revenirii. Folosite ca resurse de sine stătătoare sau în combinație cu alte metode, datele calitative aduc contribuții esențiale pentru înțelegerea realității sociale. Acestea fac accesibile microuniversurile din spatele experiențelor de migrație și rațiunile individuale care stau la baza unor atitudini și comportamente. În plus, studii recente din sfera migrației arată cum datele calitative permit încadrarea biografiilor individuale asociate cu migrația internațională în cadre de la nivel meso pentru discutarea impactului pe care fenomenul îl are asupra comunităților, rețelelor sau organizațiilor (Anghel, Fauser și Boccagni, 2019). Faptul că România a devenit una dintre principalele țări de origine pentru migrația intra-europeană este cunoscut, dar în spatele acestei realități sunt multe dimensiuni care merită și pot fi explorate utilizând date culese prin metode calitative. În acest sens, vă propun o serie de observații desprinse din cercetări care au utilizat interviuri pentru înțelegerea experiențelor de migrație.

În perioada doctoratului am fost interesat în principal de analiza migrației în relație cu dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale. În acest context, am avut prilejul de a petrece un an academic la un centru de cercetare din Austria și a parcurge cu atenție o parte din lucrările lui Joseph Schumpeter despre antreprenoriat. Pornind de la reperele teoretice din acest registru am dezvoltat o cercetare calitativă a experiențelor antreprenoriale ale migranților români din Austria. Interviurile de profunzime, conversațiile constante și vizitele repetate în locuri relevante pentru comunitatea de români mi-au indicat că antreprenorii români din comunitatea respectivă au prea puține în comun cu imaginea antreprenorului schumpeterian orientat spre inovație, distrugere creatoare și identificarea oportunităților existente în piață (imagine cultivată cu obstinație de mass-media și internalizată de cei care se prezintă ca antreprenori în spațiul public). Dimpotrivă, mulți dintre migranții români intervievați au devenit antreprenori pentru că au fost constrânși de o serie de factori asociați cu statutul de imigrant (lipsa accesului liber la piața muncii, discriminare, apartenența la rețele de imigranți în care aceste modele de afaceri erau deja cunoscute etc.), fiind interesați mai degrabă de adaptare și nu de inovare. Poveștile de viață din spatele multor afaceri indicau mai degrabă un antreprenoriat de necesitate, forțat de circumstanțe. Ulterior, alte cercetări de teren pe care le-am realizat în rândul migranților reveniți în România mi-au întărit convingerea că pentru înțelegerea relației dintre antreprenoriat și migrația românilor este mult mai potrivit acel corpus de literatură dedicat antreprenoriatului de necesitate. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că nu există printre migranții români și unii care au inițiat afaceri pentru că au sesizat oportunități de inovare în piață și au fost capabili să mobilizeze resurse în acest sens.

Mai recent, în cadrul unui proiect de cercetare în care am colaborat cu o echipă de la nivelul Universității din București a fost conceput un cadru multi-metodă pentru analiza experiențelor de migrație în cazul tinerilor europeni care au trăit într-o altă țară pentru o perioadă și au revenit în țara de origine. Acesta a fost un studiu în care culegerea de date calitative s-a desfășurat cu un grad mare de standardizare și proceduri mai stricte pentru a permite comparația rezultatelor din diferite țări implicate în proiect). În acest sens, alegerea persoanelor care au fost intervievate a fost făcută pe baza unui set de criterii care să asigure acces la categorii diverse de tineri migranți reveniți în țara de origine. Pe de o parte, a fost utilizată o distincție între migrația pentru muncă și cea pentru studii pentru a include categorii complementare de migranți. Pe de altă parte, în interiorul grupului de migranți pentru muncă a fost operată o diferențiere în funcție de nivelul de calificare avut de aceștia. De asemenea, instrumentul de colectare a datelor calitative, ghidul pentru interviurile semi-structurate, a fost elaborat în limba engleză, tradus și testat de fiecare echipă în limba națională. Un astfel de demers este unul provocator pentru orice cercetător pentru că presupune adaptarea propriilor interese de cercetare sau chiar renunțarea la o parte dintre acestea în favoarea unor teme agreate la nivelul consorțiului.

Colectarea datelor utilizând proceduri de selecție definite ex-ante (de exemplu: categorii de vârstă, listă de țări de destinație în care persoanele au trăit o perioadă, durata petrecută la destinație, perioada petrecută după revenire, nivelul de calificare al persoanei etc.) se poate dovedi constrângătoare și uneori complică mult dezvoltarea unui teren calitativ. Eforturi făcute pentru identificarea unor potențiali respondenți rămân fără rezultate directe pentru proiect și pun cercetătorul în fața unor decizii complexe. Exemple desprinse din această cercetare de teren sunt cele în care persoanele erau contactate pentru interviu cu urmare a recomandării primite de la un alt intervievat, dar la momentul interviului se dovedea că nu îndeplinesc cumulativ toate criteriile presupuse pentru realizarea interviului (de exemplu, persoana îndeplinește celelalte criterii, dar s-a întors în țară de mai puțin timp decât estimase cel care l-a recomandat pentru interviu). Ca cercetător de teren trebuie să decizi dacă un astfel de interviu va fi realizat chiar dacă nu va putea fi inclus în setul de interviuri utilizat pentru comparațiile din proiect. Pentru cercetător, realizarea interviului poate să aducă multe informații utile pentru înțelegerea fenomenului studiat, dar poate și să genereze situații complexe în care informațiile aflate din aceste interviuri să contrasteze cu cele aflate în interviurile din proiect. Alternativa în care interviul nu este realizat poate trezi pe de altă parte o suspiciune din partea celui contactat și o potențială raportare negativă a persoanei la cercetarea socială în general. Poate nu mai puțin important, a lucra cu proceduri stricte de selecție pre-definite poate limita cunoașterea derivată din dezvoltarea iterativă a unui teren calitativ.

Totuși, în acest caz, numărul mare de interviuri realizate în cadrul proiectului (120 interviuri) și concentrarea acestora la nivel regional (Regiunea Nord-Est și Regiunea Centru) a oferit premise favorabile pentru a înțelege modul în care tinerii români reveniți se raportau, la momentul convorbirii, la experiențele de migrație. Toate interviurile au fost înregistrate audio cu acordul participanților și au fost transcrise de operatori. Analiza acestora a presupus codificarea tematică cu ajutorul unor soluții software (exemplu: codificare în NVivo). Pentru ilustrarea modului în care datele calitative din acest proiect au adus un plus de cunoaștere față de celelalte metode, prezint în cele ce urmează trei teme care au fost explorate în publicații individuale sau în coautorat.

(1) Chiar dacă datele de sondaj arătau că raportarea individuală la utilitatea propriei experiențe de migrație a fost una predominant pozitivă, interviurile ne-au permis să vedem ce acumulări de cunoștințe, abilități și competențe sunt legate de timpul petrecut în străinătate și cum au influențat acestea biografiile migranților reveniți. Pe de o parte, diplomele sau certificările obținute de cei care au studiat în străinătate sunt considerate ca fiind un avantaj pe piața muncii din România, dar de multe ori după revenire migranții întâmpină serioase dificultăți în aplicarea unor modele de lucru deprinse în străinătate (acest proces a fost documentat și în alte contexte naționale – de ex. Olivier-Mensah, 2019) și în transferul de cunoștințe, abilități și competențe, dinspre destinație spre contextul de la origine. Astfel de dificultăți pot contribui la re-migrarea persoanelor care se întorc în țara de origine pentru că determină acumularea unor frustrări și a sentimentului că nu mai sunt asemănători cu cei din țara de origine (White, 2014). Pe de altă parte, există o sumedenie de cunoștințe și abilități pe care tinerii migranți consideră că le-au dobândit în străinătate chiar dacă nu au evaluări formale pentru atestarea acestora. În cea de-a doua categorie se află adesea perfecționarea unei limbi străine, schimbarea atitudinii față de muncă, dezvoltarea încrederii în propria persoană și a independenței.

(2) Cel de-al doilea exemplu se leagă de atitudinile tinerilor migranți reveniți față de politicile publice prin care statul român ar putea să susțină revenirea migranților români din străinătate. Contextul e dat de faptul că pe agenda publică din România reapar constant dezbateri despre necesitatea implementării unor politici publice care să stimuleze revenirea în țară a celor care au plecat. Pornind de la datele din același proiect, împreună cu Monica Șerban am analizat ce cred tinerii migranți reveniți despre oportunitatea unor astfel de inițiative (Șerban și Croitoru, 2018). Interviurile au arătat că oamenii se raportează în mod diferit la necesitatea unor astfel de politici și la justețea aplicării lor în cazul migranților români. Unele persoane au adus în discuție necesitatea ca astfel de politici să fie selective și orientate după principii care să asigure necesarul pe piața forței de muncă acolo unde acesta lipsește (doctori, constructori etc.), ceea ce face relativ insignifiant factorul cetățeniei celui pe care statul în susține în procesul de (re)integrare. Alții au respins categoric ideea implementării unor politici în această direcție, gândind că migranții se întorc cu resurse economice care sunt inaccesibile pentru mulți din România, iar în acest caz politicile ar fi în dezavantajul celor care trăiesc deja în țară.

[întrebat despre utilitatea implementării unor politici pentru a oferi sprijin persoanelor care se întorc în România]

Mi se par niște stupizenii enorme. De ce ar trebui să existe așa ceva? Îs ăștia care stau aicea (bate cu mâna în masă) și care o duc greu și care mor de foame și care nu pot să-și crească copiii. La ce trebuie să? Ce? Nu văd sensul pentru așa ceva. De ce-au nevoie? De bani? De consiliere psihologică? Că ar fi distruși că s-au întors, păi să nu se fi întors, să stea acolo, mă înțelegi. Deci asta chiar mi se pare o risipă de resurse (…) Asta ne mai lipsește acuma, să plătim impozite ca să le dăm la ăia care, săracii, s-au întors. (Migrant revenit, bărbat cu studii superioare, a avut experiențe de muncă în Spania și Germania)

Într-un registru diferit, neîncrederea în instituțiile și politicile propuse de statul român a reieșit ca fiind un impediment major în implementarea unor astfel de politici chiar dacă acestea ar fi legiferate. Lipsa încrederii în instituții poate submina efectele scontate de aplicarea unor astfel de politici.

Românii din afară nu prea au încredere în politica din România, că cineva face ceva bine pentru ei. (…) Mai ales acolo se gândesc că sunt cumva părăsiți așa și nimeni n-o să îi bage în seamă niciodată.

(Migrant revenit, bărbat cu studii superioare, a avut multiple experiențe de migrație în Italia)

(3) Pornind de la date calitative din același proiect, ultima temă pe care o ilustrez dorește să extindă ceea ce adesea se înțelege prin termenul revenire. Întoarcerea din migrație nu are loc întotdeauna în localitatea din care persoana a plecat la momentul emigrării. În studiile de migrație o traiectorie care presupune întoarcerea în aceeași localitate este denumită U-turn, iar cea care caracterizează o revenire într-o altă localitate J-turn (Skeldon, 2006). Pornind de la această idee din literatură și de la datele calitative culese de la tinerii migranți reveniți în Regiunea Centru, într-o analiză cu Ionela Vlase, am arătat că există un segment relevant, chiar dacă mai puțin numeros decât cel caracterizat de U-turn, al celor care la momentul revenirii se stabilesc într-o altă localitate decât cea din care au emigrat (Croitoru și Vlase, 2022). Analiza tematică arată că în spatele acestor procese de la momentul revenirii se află (și) diferențe de gen,  femeile se regăsesc mai frecvent într-o astfel de situație, iar aria factorilor determinanți includ aspirații din sfera educației, a stilului de viață și ambiții profesionale, dar și căutarea unor rețele de sprijin pentru familiile cu copii. De fapt, biografiile individuale relevă în acest caz că perioada petrecută în străinătate poate avea un impact important în ceea ce privește redefinirea așteptărilor pe care persoanele le au în ceea ce privește localitatea în care doresc să trăiască.

Din punct de vedere metodologic, cele trei exemple pentru interpretarea datelor din acest proiect m-au făcut să reflectez la limitele pe care le are analiza cu definiții standardizate în studiul migrației (exemple: migrație pentru muncă versus migrație pentru studii, migrant cu calificări înalte versus migrant necalificat sau slab calificat). Pentru multe din temele analizate, profunzimea permisă de o astfel de abordare aduce mai degrabă cu o scală de tip termometru cu multe subunități sau nuanțe care pot fi surprinse utilizând date calitative, iar categoriile standardizate sunt văzute mai degrabă ca valori minime și maxime pe această scală. În plus, complexitatea biografiilor individuale necesită în cazul studiului migrației suprapunerea sferelor vieții și conștientizarea limitelor impuse de categorii predefinite. Nu în ultimul rând, analiza datelor culese în anii de desfășurare a proiectului necesită de asemenea timp de reflecție după finalizarea acestuia. În cazul de față, unele rezultate bazate pe date calitative din cadrul proiectului au apărut la mai bine de patru ani după finalizarea acestuia, iar alte analize sunt încă în lucru.

Bibliografie

Anghel, Remus Gabriel, Margit Fauser and Paolo Boccagni, 2019, Transnational return and social change: hierarchies, identities and ideas, London, Anthem Press.

Croitoru, Alin and Ionela Vlase, 2022, Stepwise migration: What drives the relocation of migrants upon return? Population, Space and Place, 28 (2).

Olivier-Mensah, Claudia, 2019, Be the Change: Action Strategies and Implicit Knowledge in transnational return migration, in Remus Gabriel Anghel, Margit Fauser and Paolo Boccagni (eds.). Transnational return and social change: hierarchies, identities and ideas, London, Anthem Press.

Skeldon, Ronald, 2006, Interlinkages between Internal and International Migration and Development in the Asian Region. Population, Space and Place, 12(1), 15-30.

Șerban, Monica and Alin Croitoru, 2018, Do Return Migration Policies Matter? A typology of young Romanian returnees’ attitudes towards return policies, Social Change Review, 16(1-2): 9-34

White Anne, 2014, Polish return and double return migration. Europe-Asia Studies, 66(1), 25–49.