Badante pe front. Despre migrație și muncă de îngrijire

de DINU GUȚU

Abstract

Deși migrația femeilor a fost printre cele mai de amploare fenomene sociale ale tranziției, cercetările românești despre badante sunt aproape inexistente. Explicațiile pot fi multiple, dar cred că pornesc de la condiția badantei, caracterizată de „inegalitate de gen, exploatare, lucru și cetățenie la negru și lipsa definirii unor abilități de muncă concrete, stând într-o casă cu persoane asistate, o activitate care poate fi comparată cu cea a unei asistente nou intrate într-o instituție totală”(Chiaretti, 2005).

Femeile din Sudul Global, „servante ale globalizării” (Parreñas, 2015), ajung să migreze și să-și părăsească propriile familii pentru a oferi îngrijire altor familii din Nordul sau Vestul Global într-un context mai profitabil financiar, în timp ce în propriile case, alte femei cu situații mai proaste au grijă de copii și familie. Astfel se formează „rețelele globale de îngrijire” (Yeates, 2012). Așadar, pierderea pe termen lung a resursei de îngrijire atât formală, cât și informală și a resurselor familiale din țările de baștină are ca rezultat un „care drain” (Bauer, 2013), fenomen mult mai puțin vizibil decât „brain drain-ul”, dar cu pierderi la fel de semnificative pentru țara de origine. Redistribuirea muncii de îngrijire formează astăzi o „diviziune internațională a muncii reproductive” (Parreñas, 2005), cu efecte psihice și emoționale pentru femeile implicate. În același timp, rutina muncii de badantă face dificilă punerea unei granițe dintre muncă și relație personală cu vârstnicul (Ungerson, 2005).

Podcast Sfertul Academic

Dinu Guțu

Autor

Dinu Guțu este un antropolog care face posdruuri. Teza de doctorat este o etnografie despre ultrașii de la Dinamo (Ultimii oameni. Etnografia unei peluze, 2015). A mai publicat o serie de articole academice și capitole în reviste și volume din România și Marea Britanie. În 2017 și-a făcut debutul de scriitor cu romanul Intervenția (Polirom). În prezent lucrează la o cercetare privind munca de îngrijire și migrația din Italia.  

Loreta Isac-Cojocaru

Ilustratoare

Loreta Isac- Cojocaru artist, ilustrator si animator se consideră un explorator când desenează poveștile pe care le descoperă sau le documenteza cu diverse ocazii. https://www.instagram.com/loreta_isac/

Daniel Popa

Actor Podcast

Daniel Popa este actor din 2000, când a absolvit UNATC-ul cu ultima generație a Olgăi Tudorache. A colaborat încă din studenție cu Teatrul Bulandra, dar cel mai mult a activat în zona independentă, la Teatrul LUNI de la Green Hours, cu care a participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Daniel este fondatorul și directorul artistic al Asociației Culturale Doctor’s Studio. Ultimul proiect în care joacă este “Totul va fi diferit” – un performance online după un concept de Ilinca Manolache, realizat în colaborare cu Teatrul Mic, în care Daniel semnează și traducerea, adaptarea, montajul și regia.

Conform unui raport al Națiunilor Unite (2017), între 2007 și 2017 aproximativ 3,4 milioane de români au părăsit țara, reprezentând 17% din populație, fiind a doua cea mai mare rată globală a migrației după cea cauzată de Războiul din Siria. Conform Institutului Italian de Statistică, în 2016, românii reprezentau cel mai mare grup de străini prezent în Peninsulă, 57% fiind femei, majoritatea muncind în sectorul muncii reproductive și îngrijirii.  Surprinzător, deși migrația femeilor încă începând cu sfârșitul anilor 90 a fost printre cele mai importante fenomene sociologice ale tranziției, numărul cercetărilor academice românești asupra badantelor este extrem de redus.  Asta în condițiile în care, cum bine precizează o badantă[1], nu mai putem vorbi despre o singură migrație ci de trei:

„Migrația din 98 față de migrația de după 2003-4, după ce-a fost Sanatoria (legalizarea migranților) și cea de-acum a celor care vin cu pașaport biometric sunt trei migrații absolut diferite. Pe mine mă pot înțelege cei care au migrat cu mine în 98-2002. Pe urmă a venit valul care a plătit 4-5000 de euro ca să ajungă aici. Atunci s-a îmbogățit toată elita noastră. Dar ăștia care vin acum cu biometric, în primul rând îs mult mai tineri și dacă vin, vin la cineva, îs așteptați și cu casă și masă, chiar și cu loc de muncă”.

Cu excepția câtorva sociologi și psihologi italieni, fenomenul nu apare nici pe harta academică mondială.  Explicațiile pot fi multiple, dar cel mai probabil se leagă de componenta de gen și de invizibilitatea acestei categorii profesionale în spațiul public. În acest context, alături de colegul Sebastian Țoc am început în iunie o cercetare despre badantele românce și moldovence din Italia, susținută prin Bursele „Spiru Haret” (SNSPA). Demersul nostru se vrea dincolo de limitele academicului în ideea de a veni cu o serie de propuneri de politici publice fundamentate prin interviurile și focus grupurile cu badante. Am făcut deja câteva interviuri pe Zoom, dar ne lovim de o neașteptat de mare rată de refuz, pe care o punem pe seama sentimentului de rușine, a downgrade-ului profesional, dar și a unui specific cu totul aparte pe care îl comportă acest tip de muncă:

„Italiencele nu fac munca asta. Asta ne înjosește foarte mult, se consideră lucru murdar, lucru urât, ca și cum am fi în India, casta paria. Mie personal tot timpul mi-a fost rușine, mai ales că ai niște studii, c-ai avut o carieră, c-ai putut să fii cineva.” (badantă Italia)

Așa cum precizează și Helma Lutz (2008), munca domestică reprezintă o nișă a pieței muncii care are câteva caracteristici cu totul speciale: caracterul intim al sferei sociale unde e desfășurată munca; felul cum e perceput acest job, cât și componenta sa de gen; relația specială și puternic încărcată emoțional dintre angajator și angajat, relație ce este personalizată și caracterizată de dependență mutuală, și logica muncii de îngrijire, care este diferită de alte tipuri de muncă. Pe de altă parte, acest tip de muncă, deși prezintă un racordaj centru-periferie, nu poate fi relocată, asemenea unui call centre, în țara cu forță de muncă mai ieftină, ci necesită „migranți educați și flexibili”, ușor adaptabili la condițiile noilor familii. Aceste elemente cu totul specifice muncii badantelor sunt obiectul acestui articol.

Context

Cele două mari fenomene demografice specifice Vestului Europei sunt îmbătrânirea accelerată a populației și influxul de migranți sosiți la muncă din țările mai sărace, non-vestice. La nivelul Uniunii Europene cifrele demografice sunt îngrijorătoare: până în 2050, populația peste 65 de ani va crește cu 70%, iar cea peste 80 de ani, cu 170% (http://ec.europa.eu), badantele devenind o instituție tot mai importantă în acest context. Dacă în 2000 procentul populației vârstnice în Italia era de 18%, astăzi acesta este de peste 23% (Statista), Italia devenind statul european cu cea mai îmbătrânită populație (CE). Din acest motiv, sociologii italieni precizează că din 1994 și până în 2011, cererea pentru îngrijitoare de vârstnici s-a mărit de patru ori (Castagnone, 2013), iar această cerere a fost acoperită de munca informală sau ilegală a sutelor de mii de femei migrante. Unul dintre ultimele studii (Paniccia, Giovagnoli și Caputo, 2014) estimează prezența unui număr de 774,000 de badante în Italia, dintre care 700,000 sunt migrante, lucrând pentru 6,6% din persoanele de peste 65 de ani, procentul ridicându-se exponențial pentru familiile din nordul Italiei. Piața acestor servicii a fost estimată la aproape 9,5 miliarde de euro (Pasquinelli & Rusmini, 2008) deși doar o badantă din trei are contract de muncă (idem). Un studiu recent (Assindatcolf 2019) descrie un peisaj și mai sumbru: șase din zece badante muncesc „la negru”, adică 1,2 milioane de femei muncesc ilegal „fără contracte și fără nicio protecție din partea statului, inclusiv fără asigurare în cazul unui accident la locul de muncă”. Asistăm în același timp la un fenomen de etnicizare și informalizare  a acestui tip de muncă, cu largul concurs al implementării de politici neoliberale, serviciile sociale și de îngrijire fiind privatizate și externalizate (idem) către astfel de practici. Transformarea îngrijirii într-o marfă a dus la acest tip de aranjamente (de multe ori informale) de substituire a muncii de îngrijire din partea familiei și statului către badante.

„Munca de badantă în Italia nu are o legislație foarte puternică, pentru că e o chestie care a apărut în ultimii 30 de ani. Italienii înainte își țineau ei bătrânii în familie. Țara a îmbătrânit brusc și ajutorul ăsta al badantelor a venit ca o mană cerească, s-au bucurat și ei că a picat socialismul și Uniunea Sovietică și atâta lume a venit la ei.” (badantă, Italia)

Rugolotto, Larotonda și van der Geest (2017) argumentează faptul că badantele migrante ajung să rezolve o problemă a asistenței sociale italiene, menținând „în viață” modelul „Mediteranian” (Del Favero, 2010), prin obligația morală a „îngrijirii familiale” a bătrânilor, nerespectarea acesteia fiind considerată tabu (idem, 185). În același timp, costurile pot fi extrem de mari pentru toate cele trei părți implicate. Badantele și bătrânii se simt „sufocați” de o relație și un contract deloc ușor, în timp ce familiile bătrânilor sunt prinse în presiunea culturală și morală de a oferi îngrijire părinților și bunicilor doar în cadrul familiei. Toate cele trei părți sunt interdependente (idem, 185). Instituția badantei a devenit parte integrantă a familiei italiene, continuând idealul de îngrijire tradițional „pe care-l are fiica sau cumnata față de vârstnicii familiei”, prin instituția badantei „producându-se o trecere mai puțin traumatică și acceptabilă de la îngrijirea informală la cea comodificată” (Da Roit și Facchini, 2010: 12). Astfel, migrantele (românce) „ajută familiile italiene să rămână italiene’ conform tradiției, sau, cel puțin, să mențină aceste aparențe” (Rugolotto, 2017:194), lucrând și jucând un rol pe care familia nu și-l mai asumă, ci doar îl manageriază (Pugliese, 2011). Badantele sunt plasa de salvare, așa cum precizează și ministrul italian al Muncii (Del Favero, 2010), a unui sistem de protecție socială în derivă. Se urmărește prezervarea „familiei tradiționale”, dar ce rămâne „tradițional” din această configurație este perpetuarea rolului femeilor în oferirea de îngrijire și asistență familiei (Pugliese, 2011; Sgritta, 2009).

Femeile din statele Sudului Global, „servante ale globalizării” (Parreñas, 2015), ajung să migreze și să-și părăsească propriile familii pentru a oferi îngrijire altor familii din Nordul sau Vestul Global, într-un context mai profitabil financiar, în timp ce în propriile case din țara de baștină, alte femei cu situații similare sau mai proaste au grijă de copii și familie:

„Părinții, sora, nepoții eu i-am îngrijit (trimițând bani), îmbrăcat și făcut și lor nuntă. Fratele a fost dat dispărut pentru trei ani în Rusia, a venit o notificare că a murit. S-a întors grav bolnav, ne pregăteam de înmormântare, l-am ținut un an prin spitale, și-a revenit. Mama s-a călugărit de scârbă, deznădejde și credea că numai cu rugăciune poate îndrepta lucrurile, și a rămas totul pe umerii mei,  nepoții, mama și fratele. Trebuia să reușesc să fac și bani să-i întrețin pe toți” […]

„Când m-am întors acasă după trei ani copilul mic nu-mi putea spunea ‘mama’, nu putea pronunța cuvântul ăsta. Îmi spunea ‘bunica’ pentru că era obișnuit cu ea. Asta-i partea cea mai dureroasă a vieții mele. Mă duc tot timpul cu gențile pline, îi alint cu dulciuri și toate cele. Mă simt vinovată, vreau să le dau la copii ceea ce nu le-am dat la timpul lor, că n-am fost alături de ei, și asta-i cea mai mare durere a badantelor noastre.” (badantă, Italia).

Astfel se formează „rețelele globale de îngrijire” (Hochschild, 2000; Parreñas, 2012; Yeates, 2012). Așadar, pierderea pe termen lung a resursei de îngrijire, atât formală, cât și informală, și a resurselor familiale din țările de baștină are ca rezultat un „care drain” (Bauer și Österle, 2013), fenomen mult mai puțin vizibil decât „brain drain-ul”, dar cu pierderi la fel de semnificative pentru țara de origine. Redistribuirea muncii de îngrijire formează astăzi o „diviziune internațională a muncii reproductive” (Parreñas, 2005), cu efecte psihice și emoționale pentru femeile implicate. În același timp, rutina muncii de badantă face dificilă punerea unei granițe între muncă și relația personală cu vârstnicul (Ungerson, 2005): „Viața mea e un pic schizofrenică. După ce trec frontiera trebuie să apăs pe buton pentru că la familia unde muncesc sunt alte probleme decât acasă. E ca schizofrenia.” (badantă, Italia).

Munca de îngrijire. Specific

O caracteristică cu totul specială a muncii de îngrijire în contextul migrației este motivația ambivalentă a badantelor: cel mai adesea, „acestea își părăsesc casa pentru că vor să-și susțină propria casă și nu pentru a se stabili în altă parte” (idem, 3), acest fenomen devenind o globalizare contra-geografică (Sassen: 2002), unde migrația devine un atribut al depășirii obstacolelor perioadei tranziției dintr-o regiune mai săracă. „Un job fără granițe” – așa a descris socioloaga Degiuli (2007) munca badantelor care sunt „închise într-o relație claustrofobică din care nu pot ieși ușor”, majoritatea dintre ele preferând această muncă non-stop în schimbul economisirii plății unei chirii. Așa cum precizează Chiaretti (2005), condiția badantei e caracterizată de „inegalitate de gen, exploatare, lucru și cetățenie la negru și lipsa definirii unor abilități de muncă concrete, stând într-o casă cu persoane asistate, o activitate care poate fi comparată cu cea a unei asistente nou intrate într-o instituție totală”:

„Fetele care vin nu știu limba, legile, lucrează mult și fără rost, pentru că nu știu nici munca, ai nevoie de cunoștințe de infirmerie, psihologie. În Italia nu există legal muncă de 24 de ore. Dar fetele noastre zic – ‘mă duc la muncă de 24’.” (badantă, Italia)

Deși pare, la prima vedere, o muncă necalificată și care nu necesită pregătire, munca de îngrijire implică abilități emoționale și cognitive speciale, femeile badante care o practică trebuie să se integreze și să se adapteze în cadrul social al familiilor locale și al unei noi culturi și limbi: „deși acestea preiau din atribuțiile de îngrijire ale copilului față de părinte, acestea nu înlocuiesc descendentul” (Rugolotto,  2017). De aici și tensiunea familiei, care încearcă în cazul badantelor să păstreze linia de echilibru între a se asigura că părinții au parte de îngrijire bună și a nu se simți „înlocuiți” și marginalizați de rolul badantei. Cu alte cuvinte, badanta nu numai că face o muncă extrem de solicitantă 24 de ore din 24, dar trebuie să se autoexploateze emoțional pentru a se adapta acestei poziții de liminalitate, între buna îngrijire a vârstnicului și satisfacerea familiei.

Rolul badantei depășește de mult munca reproductivă a celor 3C (cleaning, cooking, caring),emoțiile și sentimente fiind implicate în munca de îngrijire până la sarcini care implică intimitate ridicată (Yeates, 2012), munca acestora fiind și una emoțională și de management al emoțiilor. England (2005) vorbește despre „efectul de ostatic emoțional” atunci când vorbim de pozițiile vulnerabile și distribuția de putere în cadrul relațiilor de îngrijire, unde persoana îngrijită este simultan angajator și beneficiar al îngrijirii (Wharton, 2009), munca de îngrijire fiind un job de 24h care combină „atribuțiile personale cu cele profesionale și care necesită atât aptitudini soft’, cât și hard’”. (Bauer și Österle, 2013).

Hochschild (1983) precizează că există, în general, două strategii de abordare a managementului emoției în munca de îngrijire, dar că în ambele situații există riscuri de lezare emoțională a lucrătoarei. Astfel, există „implicarea de suprafață”, unde „persistă o disonanță” între emoțiile interne și modul în care acestea sunt externalizate, și „implicarea în adâncime” în munca de îngrijire. Ultima poate provoca alienare față de propriile emoții, pe când „implicarea de suprafață” aduce extenuare emoțională și depersonalizare (Hochschild, 1983; Brotheridge și Grandey, 2002). O badantă intervievată rezumă acest context sumbru: „Eu cred că badantele fac un lucru supraomenesc. Ele fac o muncă extrem de grea fără s-o cunoască, o fac după după ureche. Multe dintre ele nici nu ajung la pensie, se-mbolnăvesc. Psihic, mai ales”. În 2005, la Kiev, un medic psihiatru a descoperit un set de simptome specifice femeilor întoarse acasă după ce au făcut muncă de îngrijire în Italia. De cele mai multe ori, e o formă de depresie manifestată prin „anxietate, apatie, astenie fizică și psihică, insomnie și stare profundă de indispoziție, marcată și de o stare de alienare” (Mihala și Vinci, 2019).  Abuzurile verbale (uneori xenofobe) sau fizice, retrogradarea statutului muncii și, mai ales, senzația de „claustrofobie” a îngrijirii 24/7 a unui bătrân – de multe ori suferind de Alzheimer sau Parkinson – sunt câteva cauze ale „Sindromului Italia”.

Această generație tăcută de femei care rezolvă problema îngrijirii pentru cei de acasă și pentru bătrânii statului gazdă s-a sacrificat fizic și emoțional fără să fi fost în tot acest răstimp protejată sau susținută de politicile vreunui guvern. Badantele, cum bine rezumă o lucrătoare din îngrijire, sunt o generație de sacrificiu despre care nu se vorbește pentru că sunt femei, sunt alogene, iar munca de îngrijire este desconsiderată, fiind privită ca un atribut și-o obligație „naturală” a femeii:

„Generația asta de femei care-a venit și-a lucrat aici i-o generație pierdută, nu știu care a fost blestemul… dar pentru persoanele născute în anii 60-70 a fost un război, un război foarte urât, pentru că nu-i un război unde împuști sau ești împușcat, da’ i-un război invizibil care nu se mai termină. Și-apoi îi mai auzi pe cei de-acasă: ‘v-ii bine vouă acolo…’. Și greul în vremurile astea a căzut pe femei: eu le mai spun politicienilor: voi vă bateți cap în cap în Parlament, da’ ne-ați trimis pe noi, femeile, la război.”

Bibliografie

  • Assindatcolf (2019). L’Associazione Nazionale dei Datori di Lavoro Domestico – Dossier Statistico Immigrazione
  • Bauer G., & Österle A. (2013). Migrant Care Labour: The Commodification and Redistribution of Care and Emotional Work, Social Policy & Society 12:3, 461–473, Cambridge University Press
  • Brotheridge, C. M. și Grandey, A. A. (2002) ‘Emotional labor and burnout: comparing two perspectives of “people work”’, Journal of Vocational Behavior, 60, 17–39.
  • Castagnone, E., Ester Salis, E. și Premazzi, V. (2013), Promoting Integration for Migrant Domestic Workers in Italy/International Labour Office, International Migration Programme, (FIERI), ILO, Geneva
  • Chiaretti, G. (2005). C’è posto per la salute nel nuovo mercato del lavoro? Medici e sociologi a confront [Are vreun loc sănătatea în noua piață a muncii? Medici și sociologi dezbat], Franco Angeli.
  • Comisia Europeană (http://ec.europa.eu)
  • Da Roit, B. și Facchini, C. (2010), Anziani e Badanti. Le Differenti Condizioni di chi è Accudito e di chi Accudisce, Franco Angeli, Milano.
  • Degiuli, F. (2007) A job with no boundaries: home eldercare work in Italy, European Journal of Women’s Studies, 14, 3, 193–207.
  • Del Favero, A.L. (2010). (Ed.). Rapporto sulla non autosufficienza in Italia [Raport tehnic despre autosuficiență în Italia]. Obținut de pe lavoro.gov.it/NR/rdonlyres/9B939247-1A95-468A-9A54-6E58BE0DD85C/0/RapportosullanonautosufficienzainItalia27072010.pdf
  • England, P. (2005). Emerging theories of care work, Annual Review of Sociology, 31, 381–99.
  • Hochschild, A. (1983). The Managed Heart: Commercialization of Human Feeling, Berkeley, CA: University California Press.
  • Hochschild, A. (2000). Global Care Chains and Emotional Surplus Value în On the Edge: Globalization and the New Millennium, Giddens A. și Hutton W., pp. 130–146. London: Sage
  • Istituto Nazionale di Statistica. (Italia: istat.it/en/archive/immigrants)
  • Lutz H. (2008) – Introduction: Migrant Domestic Workers in Europe in Lutz H. – Migration and Domestic Work A European Perspective on a Global Theme, Ashgate
  • Mihala L. și Vinci R. (2019). Why Romanian migrant women suffer from ‘Italy syndrome’, AlJazeera, 12 februarie, Obținut de pe: www.aljazeera.com/indepth/features/romanian-migrant-women-suffer-italy-syndrome-190212095729357.html
  • Paniccia, R. M., Giovagnoli, F., & Caputo, A. (2014). L’assistenza domiciliare per anziani. Il caso dell’Italia: La badante [In-home elder care. The case of Italy: The badante]. Rivista di Psicologia Clinica, 2, 60-83.
  • Parreñas R.S. (2015) Servants of Globalization. Migration and Domestic Work, Stanford University Press
  • Pasquinelli, S., & Rusmini, G. (2008). Badanti: la nuova generazione: Caratteristiche e tendenze del lavoro privato di cura [Badantele: noua generție. Caracteristici și trenduri a îngrijirii private], Istituto per la ricerca sociale.
  • Pugliese, E. (2011). La terza età [Vârsta a III-a]. Bologna: Il Mulino.
  • Rugolotto S., Larotonda A. și van der Geest S. (2017) How migrants keep Italian families Italian: badanti and the private care of older people, International Journal of Migration, Health and Social Care, Vol. 13 No. 2, pp. 185-197.
  • Sassen, S. (2002). Global networks, linked cities. New York: Routledge.
  • Sgritta, G.B. (2009). Badanti e anziani in un welfare senza future [Badantele și vârstnicii într-un welfare fără viitor. Roma: Lavoro.
  • Statista (2020). Percentage of elderly population in Italy from 2009 to 2020 (statista.com/statistics/785104/elderly-population-in-italy/)
  • Ungerson, C. (2005). Care, work and feeling, The Sociological Review, 53, 188–203.
  • United Nations (2017) International Migration Report
  • Wharton, A. S. (2009). The sociology of emotional labor, The Annual Review of Sociology, 35, 147–65.
  • Yeates, N. (2012). Global Care Chains: A State-of-the-art Review and Future Directions in Transnationalization Research. Global Networks 12 (2): 135–154.

[1] Termenul de badantă (”badanti” în italiană) se traduce prin ”îngrijitoare” dar în ultimii ani a căpătat în Italia o conotație peiorativă și discriminatoare, fiind asociat doar cu femeile migrante care fac această muncă, termenul mai just fiind ”asistentă familială” (Näre, 2012). Substantivul este ușor peiorativ și pentru că există o desconsiderare a muncii de îngrijire în spațiul public dar și din cauza opoziției pe care o au adesea bătrânii îngrijiți față de această categorie profesională.