Pentru cine este succesul: o scurtă analiză a practicilor de dezvoltare personală

de ELENA TRIFAN

Abstract

Articolul urmărește să analizeze dintr-o perspectivă critică practicile de dezvoltare personală. Pentru acest scop voi prezenta contextul în care acestea au apărut și au proliferat prin prezentarea contextului social care a permis acest fenomen. Observațiile sunt bazate pe cercetarea de teren desfășurată în București în perioada 2013 – 2017 în cadrul grupurilor de persoane care practică dezvoltarea personală. În cheia dezvoltării personale, succesul este definit ca un efort personal susținut conform ipotezei „cei care muncesc suficient, sunt cei ce reușesc”. Astfel, în cadrul acestui articol voi deconstrui această presupoziție și voi argumenta că reprezintă o poziționare ideologică ce nu este neutră de contextul politic și economic în care s-a dezvoltat. Definirea succesului doar în termenii efortului personal este o caracteristică a liberalismului, dar în perioadă neoliberală ajunge să fie mult mai clar prezentă în discursul public și politic, transformată apoi în legi și politici publice.

Podcast Sfertul Academic

Elena Trifan

Autoare

Elena Trifan este doctor în sociologie cu o teza despre practicile de dezvoltare personală și relațiile sociale. Este cadru didactic asociat la SNSPA unde preda Introducere în Antropologie și Antropologia Relațiilor de Muncă. Este cercetător independent și a colaborat cu numeroase instituții naționale și internaționale, pe tematici de cercetare socială. Este interesată de intersecția dintre relațiile de muncă, inegalitate socială și sănătate mintală.

Evelin Bundur

Ilustratoare

Evelin Bundur deseneaza mereu cu atentie la detaliu, balansand pertinent intre figurativ si abstract. Rezultatul este de fie- care data surprinzator si familiar in acelasi timp, un colaj intre precizia unui designer metodic si exprimarea libera a unui ilustrator empatic. Freelancer de mai bine de 5 ani, Evelin abordeaza in ilustratie sau design grafic temele preferate ce includ lumea naturala, contextul urban si relatiile interumane. www.instagram.com/evelinbundur

Katia Pascariu

Actriță Podcast

Actriță, performer, activistă cultural, absolventă de teatru la UNATC în 2006 și a masterului de antropologie al Universității București în 2016, Katia Pascariu locuiește în București, România. Activează ca artist și manager cultural impreună cu colective artistice independente – Cooperativa Macaz, Centrul Replika – și este co-fondatoarea Centrului de artă comunitară Vârsta 4 și a Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. Din 2016 este și membră a trupei Teatrului Evreiesc de Stat.

A m cercetat, pentru lucrarea de doctorat, practicile și industria de dezvoltare personală. Am fost interesată să înțeleg cine sunt persoanele care practică dezvoltare personală, cum ajung ele să fie interesate de dezvoltare personală și ce influență are această practică în viața cotidiană. Apoi, pornind de la experiențele individuale, am urmărit cum se construiește social și cultural acest fenomen, care sunt implicațiile sale globale și cum se încadrează în complexitatea lumii contemporane. Am realizat interviuri cu participante și practiciene și am luat parte, la rândul meu, la cursuri de dezvoltare personală. Cercetarea s-a încheiat în urmă cu trei ani, însă preocuparea mea pentru acest fenomen a rămas la fel de vie. Ceea ce voi prezenta în acest text sunt concluziile studiului meu, privite în perspectivă, după o perioadă de timp de la încheierea sa.

Privită într-un sens mai larg, dorința de dezvoltarea personală pare să aibă o istorie la fel de îndelungată ca cea a omenirii. În secolul XIX, dezvoltarea personală a luat o formă apropiată celei pe care o cunoaștem în prezent, apărând în scrieri care ofereau sfaturi despre cum să ai succes în viață. La începutul secolului al XX-lea, avem un prim exemplu important de autor ale unor astfel de scrieri, Dale Carnagie. Născut într-o familie modestă, a preluat numele milionarului Andrew Carnagie și s-a îmbogățit ținând discursuri și scriind ghiduri despre cum să reușești în viață. Genul acesta de ghiduri s-au înmulțit pe tot parcursul secolului al XX-lea, cuprinzând povești anecdotice, din experiență personală și exemple despre puterea atracției. Majoritatea erau centrate în zona nord-americană. Cele publicate în Europa aveau ca punct de pornire rețete pentru tratamente magice și nu erau atât de mult legate de procesul devenirii în viață.

Un punct important în dezvoltarea acestui tip de practică a fost contracultura new age  și anii 60 când au înflorit terapiile alternative și neconvenționale. Boltanski și Chiapello (2016) au înaintat o ipoteză interesantă pentru a descrie ce s-a întâmplat după 1968. Aceștia argumentează că, în acest context, s-a formulat al treilea spirit al capitalismului prin care au fost înglobate o parte dintre ideile vehiculate în contracultura anilor ‘60-‘70. Pornind de la exemplul revoltelor din mai ‘68, aceștia consideră că au existat două critici principale a sistemului – o critică artistică și una socială. Critica artistică adresa probleme legate de autoritarism și modul în care se realizează muncă, în timp ce cea socială viza inegalitățile sociale. Critica artistică a fost înglobată în noul spirit al capitalismului, atunci când companiile au început să preia aceste critici într-un nou tip de management pe care îl propuneau.

În plus, în această perioadă a început să devină popular un nou proiect politic (Harvey 2016) care va influența relația dintre persoane și societate. Neoliberalismul reprezintă o re-organizare a relațiilor economice dintre state și din interiorul lor. La nivel de stat, a însemnat o preocupare mai mare pentru apărare națională, apărarea proprietății private, și reducerea cheltuielilor cu serviciilor publice. Începând cu anii ‘80, dezvoltarea personală, atât ca servicii disponibile, cât și ca principiu, devine populară la nivel global. „Industria fericirii” ajunge să valoreze miliarde, iar servicii sunt dezvoltate în majoritatea națiunilor

Dezvoltare personală este un termen umbrelă pentru diverse practici, cursuri și seminarii. Reiki, theta healing, coaching, NLP sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute. Fiecare metodă are tehnici specifice, cum ar fi: introspecție, ancora, mindfullness, meditație, etc. Dezvoltare personală denumește și procesul prin care trece o persoană în căutarea îmbunătățirii sale.

În România, aceste servicii apar după anii 2000 prin intrarea pe piața a companiilor multinaționale, țintite mai ales către persoanele din management. Dezvoltarea personală este vândută mai ales ca un beneficiu al job-ului, dar se dezvoltă și serviciile independente, școli și cursuri pentru profesionalizare în domeniul dezvoltării personale.

Un aspect interesant al fenomenului este modul în care dezvoltarea personală țese în jurul ei o întreagă filozofie despre lume, limitată nu doar la experiența individuală de a găsi calea către succes. Dezvoltare personală înseamnă, în primul rând, responsabilizare individuală și vinde iluzia că, dacă muncești suficient (realizezi temele), vei obține ceea ce ți-ai propus (obiectivul).

Discursul dezvoltării personale se mulează foarte bine și s-a construit împreună cu discursul neoliberal. Mitul fondator al capitalismului este cel al ”self-made man” și vorbește despre cum sistemul oferă suficiente oportunități pentru creștere, sărăcia fiind doar o alegere personală, un mindset, nu o consecință a relațiilor sociale.

Există două categorii mari de teme pentru dezvoltarea personală: succesul profesional (antreprenorial, de regulă) și împlinirea de sine (care se referă la cunoașterea de sine și dezvoltarea interioară). Menținând stereotipurile de gen, prima este mai mult adresată bărbaților, în timp ce a doua este practicată mai mult de către femei, chiar dacă, pentru a ajunge la succesul profesional, se spune că mereu trebuie să rezolvi și problemele interioare.

Primul tip de temă are la bază mitul pe care l-am menționat mai sus, cel al omului care a pornit de la zero. Doar că aceasta este o ipoteza falsă, care trebuie deconstruită:

  1. Dacă ajungi să practici dezvoltare personală, nu ești chiar jos, ai un venit care să îți permită să plătești cursurile și ai putut să treci peste un anumit nivel al educației formale încât să poți să citești;
  2. Dezvoltarea personală nu măsoară în nici un fel rata de succes și nu spune câți dintre cei care participă ajung să aibă afaceri de succes;
  3. Dacă ar avea o rata de adopție mare, s-ar apropia de un plafon în care toți am avea succes și nu am mai avea de pe urma cui să ne construim succesul, adică mâna de lucru, pentru că toți am fi oameni de afaceri de succes.

Rețetele oferite de serviciile de dezvoltarea personală, în ceea ce privește succesul, sunt ghiduri de navigare a modului în care funcționează capitalismul. Este un demers oarecum antropologic, în care deslușește, pentru cei neinițiați, cum arată programul unui om de succes, ce cărți citește și cum sunt ordonate gândurile sale. Ți se spune că trebuie să ai o rețea, să cunoști oameni, iar discursul este despre cum să ajungi să fii parte din lumea astea, legându-se foarte mult de aparențe: cu ce te îmbraci, cum vorbești, ce atitudine ai.

Cel de-al doilea tip de tematică abordată de dezvoltare personală se referă la atingerea un stări interioare de satisfacție și este orientată către problemele personale pe care le poate avea cineva, în special nemulțumiri legate de trăiri interioare, emoții și sentimente determinate de anumite contexte sociale. Cauza identificată de către dezvoltarea personală este lipsa timpului petrecut cu tine sau incapacitatea de trăi în prezent. Astfel, persoana fie nu acordă suficient timp propriilor nevoi pentru că este prea atentă la nevoile celor din jur, fie nu este atentă la ce se întâmplă în jurul ei pentru că este preocupată de gânduri despre trecut sau viitor.

Când a fost ultima oră când te-ai gândit la tine? este o întrebare comună în cadrul cursurilor de dezvoltarea personală. Narațiunea care se construiește descrie o situație în care încercăm prea mult să fim atenți la cei din jur, în detrimentul propriilor dorințe. Întrebarea descrie o situație în care regăsim de multe ori și presiunile sociale pe care le-am internalizat. Pe de o parte, aceste presiuni au fost construite prin socializare, prin relația de apartenență la un grup și la o comunitate. Ele exprimă grijă față de cei din jur, prieteni, familie, cunoscuți, dar și oameni, în general. Pe de altă parte, aceste presiuni se pot dovedi constrângătoare uneori, ca atunci când rămâi într-o relație de teama de a fi judecată de cei din jur pentru divorț sau pentru a-ți ascunde orientarea sexuală de teama discriminării.

Dezvoltarea personală promovează în primul rând individualismul, iar relația cu ceilalți și grija față de ei sunt obstacole în propria devenire. Problemele pe care le au ceilalți sunt doar propria lor responsabilitate și este obligația lor să le depășească, de regulă, prin intermediul dezvoltării personale. O relație abuzivă poate fi încheiată doar de persoana abuzată. La nivel individual, construirea unui nivel de reziliență personală este important pentru ca o persoană să poată depăși situații de abuz și nedreptate. Dar, la nivel social, acest tip de soluție nu este viabilă. Relația abuzivă nu este construită doar de cei doi, ci de modele sociale și perpetuată de prejudecăți aplicate, conștient sau inconștient, de cei aflați în relație și, probabil, de cei din jurul lor.

Dezvoltarea personală oferă o soluție unică, individuală, punând astfel un obstacol în construirea unei problematici sociale ce ar putea fi adresată sistemic. De cele mai multe ori, ca să poți să reușești în viață, adică să ai succes material, ai nevoie de o serie întreagă de instituții și relații funcționale, de un sistem de educație gratuit și universal care să încurajeze toți participanți, de un sistem de sănătate care să trateze gratuit problemele de sănătate, de acces la alimentație corectă și la bunuri materiale, de acces la tehnologie și la spații non-discriminatorii. Sunt mult mai mulți factori sociali care determină succesul, dincolo de voință și determinare. Mai mult decât atât, voința și determinarea sunt în sine capacități condiționate social, valorizate în anumite societăți și momente istorice.

Pentru a putea să te gândești la tine e important să ai timpul necesar, iar munca, inclusiv cea  domestică, consumă destul de mult timp. Cele mai multe persoane muncesc atât de mult încât timpul pentru sine nu există. Constrângerile din jurul nostru sunt construite mai ales pe baza unor așteptărilor legate de gen, vârstă și orientare sexuală. Din partea femeilor se așteaptă să se îngrijească de spațiul domestic și de bunăstarea emoțională a membrilor familiei și comunității. Din partea bărbaților se așteaptă să producă proverbiala pâine, să fie puternici și în control. În realitate, relațiile nu funcționează așa, iar aceste roluri creează presiune și limitări față de rolurile în care performăm cel mai bine. Sunt roluri inventate în anumite contexte, menite să permită perpetuarea unor relații sociale, însă nu în beneficiul tuturor, ci doar al celor care au oricum cel mai mult de câștigat. Consider că dezvoltarea personală identifică corect niște probleme structurale, însă accentul pus pe soluții individuale diminuează impactul pe care îl poate avea, iar uneori poate duce la blamarea victimei pentru că nu face nimic pentru a-și redresa situația.

Dezvoltarea personală se prezintă ca un demers complex și profund, care scoate persoanele din zona de confort și le pune în fața unor adevăruri la care nu s-au gândit. Este o încercare de a naviga în actualul context social, o încercare care nu face decât să îl valideze și să vândă speranța că poate oferi o soluție pentru problemele pe care le-a creat. Dezvrăjirea pe care o construiește este doar o re-mistificare a realității inegale în care se desfășoară. Presupusa ieșire din zona de confort nu reprezintă un proces de părăsire a confortului realității în care trăim. Din timpul cercetării de teren îmi amintesc, cu un gust amar, două replici pe care le-am primit. Una dintre ele venea de la un autor de cărți motivaționale, care mi-a spus că dacă ar face el școli în Africa, ar rezolva foametea, iar cealaltă aparținea unei practicante de dezvoltare personală care își dorea cursuri de dezvoltare personală pentru copii instituționalizați. Ambele probleme, pe care cei doi credeau că le rezolvă, sunt structurale și nu țin în vreun fel de persoanele care sunt în acea situație. Există numeroși factori care pot explica problemele țărilor din Africa (postcolonialism, ajustări structurale) și care nu țin de accesul la o anumită educație. Aceeași explicație este valabilă și în cazul copiilor instituționalizați, care ajung acolo de cele mai multe ori pentru că familia nu le poate oferi un mediu corespunzător din cauza sărăciei.

Dezvoltarea personală reprezintă un joc între sine și societate prin care se construiește o falsă încredere că poți produce modificări structurale doar adresând partea imaterială a realității, prin gânduri și valori ca unice soluții pentru schimbare. Dezvoltarea personală devine și un mod de a construi sens într-o lumea în care problemele sunt apăsătoare, cu soluții mereu reîncercate, și în care te poți simți copleșit și fără de scăpare, dacă privești lucrurile în ansamblu. În schimb, ești îndemnat să privești lucrurile doar la nivel individual, chiar dacă aceasta se poate dovedi a fi o perspectivă favorabilă doar ție. Este o soluție aparent facilă, mai ales pentru a evita gânduri apăsătoare, pe care nu le poți rezolva și care nu sunt în controlul tău. La unul din cursurile la care am participat, ni s-a spus că dacă ne îndreptăm gândurile pozitive către Planetă putem rezolva războaiele și încălzirea globală. Este un bun exemplu de soluție care încearcă să îndulcească realitatea, în timp ce anulează posibilitatea unor acțiuni ample, de schimbare socială, care să producă exact efectul pe care îl predică.

Bibliografie

Boltanski, L., & Chiapello, È. (2016). Noul spirit al capitalismului. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Coue, E. (1927). Stăpânirea de sine. București: Cultura românească.

Harvey, D. (2016). Neoliberalism is a political project. Jacobin Magazine.

Payot, J. (1921). Educarea Voinței. București: Minerva.