Si…? Ce faci cu antropologia?” Zece exemple de antropologie aplicată

de LIVIU CHELCEA

Abstract

Nu este întotdeauna clar pentru publicul larg cu ce se ocupă antropologii. Mulţi asociază antropologia doar cu antropologia biologică (“oase”), în timp ce alţii consideră că antropologii se ocupă doar de curiozităţi exotice. Cu toate acestea, cel mai mare număr al celor care au pregătire antropologică formală şi sensibilităţi etnografice lucrează în afara universităţilor, în cadrul cercetărilor şi proiectelor aplicate. In acest material, prezint 10 proiecte realizate de antropologi angajaţi la firme de cercetare de piaţă, organizaţii neguvernamentale, firme de calculatoare, instituţii medicale, proiecte de urbanism, sau proiecte culturale, din România şi SUA. Deplasarea de la cercetarea ştiinţifică la cercetarea instituţională implică transformări ale practicii terenului şi cercetării etnografice, presiuni de timp mult mai mari, compromisuri metodologice şi uneori etice. Cu toate aceasta, antropologii au îndemînări care îi fac utili în multe cercetări prin prisma perspectivei lor bazate pe înţelegere empatică şi a îndemînărilor de a sintetiza şi ilustra procese complexe, precum şi a abilităților de storyteller.

Podcast Sfertul Academic

Liviu Chelcea

Autor

Liviu Chelcea este interesat de subiecte ce ţin de antropologia urbană şi studiile urbane, cum ar fi locuirea, infrastructurile şi inegalităţile sociale. Profesor la Departamentul de Sociologie, Universitatea din Bucureşti, a făcut cercetare de teren în Bucureşti şi New York City, iar publicaţiile sale pot fi găsite aici şi aici.

Sașa Lazăr

Ilustrator

Desenele lui Sașa Lazăr graviteaza în jurul relațiilor dintre oameni. Cu un background de designer, Sașa caută o exprimare cât mai sintetică a trăirilor personale. Rezultatul este o colecție de logouri despre natura umană, filtrate prin experiența personală. https://www.instagram.com/sandilazar/

Daniel Popa

Actor Podcast

Daniel Popa este actor din 2000, când a absolvit UNATC-ul cu ultima generație a Olgăi Tudorache. A colaborat încă din studenție cu Teatrul Bulandra, dar cel mai mult a activat în zona independentă, la Teatrul LUNI de la Green Hours, cu care a participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Daniel este fondatorul și directorul artistic al Asociației Culturale Doctor’s Studio. Ultimul proiect în care joacă este “Totul va fi diferit” – un performance online după un concept de Ilinca Manolache, realizat în colaborare cu Teatrul Mic, în care Daniel semnează și traducerea, adaptarea, montajul și regia.

“Și…? Ce faci cu antropologia? E mişto, dar la ce ajută?” Am auzit şi a trebuit să răspund la întrebări precum acestea de multe ori când încercam să redau unor oameni care nu ştiau prea multe despre disciplină câte ceva din entuziasmul meu pentru antropologie. De-a lungul timpului, mi le-am pus şi eu şi am încercat să am răspunsuri atât pentru mine, cât şi pentru cei care îmi puneau aceste întrebări. Am urmărit traiectoriile profesionale ale celor interesaţi de domeniu, ale foştilor mei colegi şi colege, ştudenţi şi studente, precum şi reflecţiile celor care au trecut din antropologie în diverse cariere, unii dintre ei având reflecţii asupra propriei lor experienţe în firme, agenţii guvernamentale, companii de IT, de cercetare de piaţă, proiecte de mediu, mişcări sociale sau organizaţii internaţionale.

Antropologia este parte din educaţia centratată pe artes liberales, adică acele îndemînări intelectuale necesare unei persoane libere, aptă de a participa ca cetăţean în viaţa politică. Expunerea la stiinţele naturii, ştiinţele umaniste şi sociale, precum şi studiul artelor, în opoziţie cu învăţămîntul profesional şi tehnic a fost de mult timp văzută ca un exerciţiu cu importanţă intrinsecă pentru a produce cetăţeni autonomi. O primă valoare a antropologie este chiar aceasta. Antropologia permite obiectivarea în faţa celuilat – cultural, rasial, geografic –, evitarea capcanelor şi relelelor ce apar din etnocentrism, colonialism, imperialism, rasism şi naţionalism, precum şi separarea propriilor proiecţii şi obsesii de o înţelegere nuanţată a existenţei altora. Acest proiect, meritoriu în sine, operează de la început o separare radicală de proiectul educaţiei vocaţionale şi tehnice. Pregătirea şi perspectiva antropologică nu oferă “o meserie”, în felul în care învăţămîntul vocaţional sau tehnic oferă traiectorii profesionale precum cea de avocat, bucătar sau mecanic auto. Există o diferenţă de esenţă între disciplina antropologiei şi carierierele pe care cei cu sensibilităţi etnografice le pot urma. In general, am observat că îndemînările pe care antropologia le oferă se grupează în jurul cîtorva domenii de transformare a vocaţiei în carieră, de sursă de salariu sau de finanţare de proiecte. Antropologii sînt bine plasaţi pentru a fi angajaţi în proiecte culturale, cercetare de piaţă şi experienţa utilizatorilor, sănătate publică, dezvoltare locală şi conservarea biodiversităţii.

Una domeniu este derularea de proiecte culturale. Andrei Crăciun, Bogdan Palici, Natalia Negru şi Ileana Szasz, cercetători şi doctoranzi în antropologie au câştigat un proiect de dimensiuni mari în 2016, finanţat de EEA Grants (https://bucharesthousingstories.ro/teaser/). Proiectul nu era destinat specific cercetătorilor şi cercetărilor antropologice, ci mai degrabă promovării diversităţii culturale. Folosindu-se de această intrare, echipa a construit proiectul în jurul diversităţii culturale a locuirii în Bucureşti. Ca în orice metropolă, locuirea în Bucureşti este definită de clasa socială, imaginea de sine a locuitorilor, distanţa socială faţă de ceilalţi sau de materialitatea locuinţelor. Majoritatea locuitorilor stau în blocurile construite preponderant în perioada 1965-1990, câţiva în locuinţe uni-familiale din zonele centrale şi semi-centrale, şi, mai recent, în locuinţe construite la marginea Bucureştiului. Prin cercetare de teren, echipa proiectului a documentat locuirea în căminele studenţeşti, viaţa celor care au credit ipotecar, viaţa de bloc, locuitorii din “complexe rezidenţiale” – ceea ce în America se cheamă “gated communities”, locuitorii care s-au mutat în jurul Bucureştiului, familiile care locuiesc în case naţionalizate, pe cei care locuiesc în zonele cele mai sărace ale oraşului, precum şi pe locuitorii fără locuinţe şi care dorm pe unde apucă. Pe lîngă texte etnografice, fiecare tip de locuire este documentată şi printr-un film etnografic. Există proiecte cultural semănătoare, uneori finanţate chiar de AFCN, despre aspecte ale diversităţii culturale din România.

O altă aplicaţie a antropologiei, în special al metodei etnografice, este cercetarea calitativă de piaţă. Există antropologi angajaţi la firme de marketing şi de cercetare de marketing care observă spaţiile de consum precum hipermarketurile, mallurile, restaurantele, încearcă să înţeleagă cum consumatorii folosesc aceste spaţii, cum aleg produse, unde apar cumpăraturile de impuls, rolul genului sau al designului în alegerile de cumpărare. Uneori, antropologii ajung să lucreze cu focus-grupuri sau cu interviuri individuale cu consumatorii. Silvia Popa, specializată în cercetarea calitativă la firma Unlock Research, a realizat în martie 2020 o cercetare mixtă despre reorientare a cumpărăturilor în perioada carantinei COVID-19 şi după. Un rezultat interesant este că mulţi au resimţit perioada de carantină ca o stare de destructurare a rutinei cotidiene, dar şi ca un spaţiu în care sperau să înveţe să aibă mai multă grijă de ei. Alteori, cercetătorii din marketing folosesc metoda clasică a observaţiei în studiul consumatorilor. Un studiu realizat de Caney Group LLC, de exemplu a analizat felul în care cumpărătorii din supermarket îşi alegeau iaurturile în funcţie pe poziţionarea pe rafturi, buget, percepţia vizuală a produselor. După aproximativ 50 de ore de filmare, etnografii au descoperit trei tipuri de cumpărători: cei care fac cumpăraturi de rutină, stabili în opţiunile lor (“grab & go shoppers”), “negociatorii”, adică cei care vin la cumpăraturi însosiţi de copii şi care aleg produsele în mod colectiv, contemplind mai multe alternative, precum si “contemplatorii”, adică cei care sînt nehotărîţi şi care de obicei sînt preocupaţi de aspecte punctuale precum numărul de calorii.

Sensibilităţile etnografice îi fac pe uneori pe antropologi să lucreze în designul de produse şi înţelegerea experienţei utilizatorilor, ceea ce în lumea firmelor se numeşte user experience (sau UX). Gerry Katz a efectuat un studiu pentru compania de aparatură medicală Baxter (https://www.baxter.com/). Studiul era bazat pe observaţia asistenţilor medicali care utilizau un aparat de dializă produs de această firmă. Un lucru pe care l-a observat a fost că asistenţii medicali trebuiau să meargă din saloanele cu pacienţi în birouri pentru a completa fişele pacienţilor. Deşi erau deranjaţi de lipsa unui loc în salon unde să îşi aşeze fişele şi unde să le poată completa, asistenţii medicali nu puteau articula clar această nevoie. In urma observaţiei realizate şi a consultării cu asistenţii medicali una dintre propunerile pe care Gerry Katz le-a făcut companiei a fost să adauge un raft pliabil care să scutească asistenţii medicali de drumurile în afara salonului cu pacienţi. O antropoloagă foarte activă în zona de studiere a aşteptărilor oamenilor despre tehnologie este Genovieve Bell. Avînd un doctorat în studiul comunităţilor de americani native, Bell este în prezent directoarea Intel Labs din cadrul companiei de microprocesoare, unde studiază experienţa utilizatorilor de calculatoare şi de tehnologia informaţiei. Eforturile ei de a înţelege etnografic cum interacţionează oamenii cu tehnologia au ajutat compania Intel să depăşească imaginea de simplu vînzător de chip-uri.

Există preocupări mai vechi şi un val nou de cercetări aplicate în zona medicală. La sfîşitul anilor 50, Shirley Lindenbaum a realizat o cercetare care a elucidat misterul unei boli neuro-degenerative din rîndul populaţiei Fore din Papua Noua Guinee. Populaţia era afectată de o boală degenerativă a creierului care era rezultatul unei practici morturare de endocanibalism, prin care rudele persoanei decedate – dar dintre aceastea doar femeile şi copiii – consumau parţi din trupul rudei decedate. Atribuită iniţial unor factor genetici, Lindenbaum a demonstrat prin observarea sistemului de rudenie, a practicilor de creştere a copiilor, credinţelor în vrăjitorie şi a descendenţei că boala este recentă, apărînd doar cu 30-40 de ani înaintea cercetării, ea ne-existînd la generaţia vîstnică. Prin campania de sănătate publică derulată în urma acestei cercetări, practica mortuară respectivă a fost supravegheată mult mai strict, iar populaţia a renunţat rapid la ea. Alte exemple ţin de eforturile şi reuşitele antropologilor de a modifica sau crea politici publice, precum şi de a aduce la lumină practici medicale lipsite de etică. Jonathan Stillo, profesor la Wayne State University din Detroit, SUA, în urma cercetării tuberculozei în Romania realizate după 2010 a reuşit să sensibilizeze Ministerul Sănătăţii şi World Health Organization pentru a porni un program national anti-TBC. La momentul respectiv, existau 30000 de bolnavi de tuberculoză identificaţi în Romania, aproximativ 25% din total bolnavilor din ţările Uniunii Europene. Cu toate aceastea, datorită abandonului social şi al subfinanţării sistemului medical din Romania, Guvernul nu avea un program naţional pentru tratarea tuberculozei. Tuberculoza este o boală a sărăciei, al cărui remediu este, pe lîngă medicaţie, repaosul pentru o durată de cel puţin un an, un lucru inaccesibil pentru familiile sărace care aveau de ales între lipsa banilor din salariu şi convalescenţă.

Uneori antropologii colaborează cu urbaniştii în elaborarea de planuri de urbanism, adaptarea regulamentelor de urbanism, înţelegerea nevoilor investitorilor imobiliari, mobilizarea politică a locuitorilor marginalizaţi, în special al chiriaşilor săraci sau amenajarea teritoriului. Cercetarea efectuată de William Holly White in 1980 despre utilizarea spatiilor publice din faţa cladirilor private din New York City a fost comandată de comisia de urbanism a orasului pentru a determina de ce unele spaţii sînt intens utilizate de oameni şi altele nu. Folosind observatia şi filmarea acestor spaţii echipa de cercetare a descoperit că factori precum prezenţa fântinilor, posibilitatea de a privi şi “scana” fluxul de pietoni sau posibilitatea de a te aşeza sau sprijini pe ceva sînt factori pozitivi, în timp ce factori precum ridicarea sau coborîrea spaţiului deasupra sau sub nivelul trotuarului omora astfel de spaţii. Etnografi ai spaţiului urban românesc precum Eniko Vincze, Erin McElroy, Marian Ursan, Irina Zamfirescu sau Michele Lancione au realizat pe lîngă studii de teren de durată şi acţiuni de advocacy cu rezultatea concrete. De exemplu, Eniko Vincze, profesoara universitară în Cluj a reuşit anularea în instanţă a criteriilor de alocare a locuinţelor sociale din acel oraş, care prevedeau, de exemplu, acordarea unui punctaj de cîteva ori mai mare pentru deţinerea unui doctorat faţă de prezenţa unui minor în familie.

Alte cercetări aplicate ale antropologilor ţin de proiectele de dezvoltare locală. “Dezvoltarea” este un termen umbrelă şi o practică politică uneori plină de controverse pentru o multitudine de domenii ce merg de la sănătate la educaţie, mediu şi drepturi de proprietate. Bogdan Palici, de exemplu a derulat prin Asociaţia Vira Films nu numai proiecte de educaţie vizuală prin echiparea elevilor cu cunoştinţe despre realizarea de filme documentare şi etnografice, dar a realizat cercetări pentru cîteva Grupuri de Acţiune Locală, adică beneficiari din mediul rural care pot să acceseze fonduri pentru activităţi economice non-agricole. Una din concluziile studiilor de sinteză despre proiectele de dezvoltare de success este că proiectele trebuie gîndite în aşa fel încît să construiască pe ceea ce funcţionează deja în comunităţile ţintă, un lucru în care antropologii sânt bine poziţionaţi să o facă. Pe lîngă dezvoltare, proiectele de conservare a biodiversităţii necesită uneori o componentă de teren.

Intorcîndu-mă la punctul de plecare, a transforma vocaţia de antropolog în carieră şi curiozitatea antropologică în salariu nu este întotdeauna atît de simplă ca pentru alte profesii, asta presupunînd că există o tranziţie simplă de la educaţie la muncă. Pentru unii antropologi care au făcut saltul din lumea cercetării bazate pe curiozitate academică în mediul de afaceri, administraţie sau zona comercială, experienţa a fost eliberatoare, pentru alţii a fost incapacitantă. Pentru alţii, cele două pot coexista. Adam Drazin, un antropolog britanic specializat în studiul culturii materiale, cu cercetare de teren în Romania, povestea că între experienţa de cercetare de marketing ce a precedat formarea sa ca antropolog şi formarea profesionistă ca antropolog nu există o ruptură fundamentală. Exemple similare cu cele pe care le-am descris sînt uşor de găsit şi pot ilustra şi alte zone de contact cu lumea non-academică decît cele pe care le-am menţionat. Aceste zone de contact nu sînt lipsite de dificultăţi, dileme şi uneori compromisuri epistemologice şi morale.

De multe ori, interlocutorii noştri din afara mediului academic nu ştiu ce este antropologia. La o secţiune a Societăţii de Antropologie Aplicată din Statele Unite ale Americii unde au participat practicieni cu pregătire în antropologie, una din sugestii era de a avea la îndemînă o definiţie şi un exemplu despre ce e şi cu ce se ocupă antropologia, pentru situaţia neplăcută, dar greu de evitat, cînd întîlnim oameni care nu au astfel de cunoştinţe. Epistemologia disciplinei şi a metodei etnografice se bazează pe o temporalitate lentă, serendipitate, introspecţie generativă de nuanţe şi relativism cultural. Lumea firmelor, proiectelor, administraţiei şi politicii este, cel mai adesea, condusă de o temporalitate accelerată, termene fixe, “livrabile”, “actionable insights.” rapoarte de cercetare scurte şi o autonomie epistemologică şi morală mai scăzută decît îşi propun şi doresc antropologii. Problema timpului scurt pentru cercetare şi a accelerării este cu atît mai delicată în era “big data” cînd cunoaşterea instantanee, fie ea şi superficială, este de multe ori preferată, de cei care comandă cercetări, profunzimii şi nuanţărilor atât de bine făcute de antropologi. O calitate care funcţionează în favoarea etnografiei şi antropologilor este îndemânarea de povestitori şi storytelleri, de a sintetiza şi ilustra cu momente etnografice şi de a exemplifica procese complicate. Acestea sînt zone la care antropologii, de cele mai multe ori, excelează. Antropologia este un mod empatic de a privi societatea şi oamenii, iar acest lucru generează multă adaptabilitate la domenii şi instituţii diverse.