Ce ne spun scamele

de MAGDALENA CRĂCIUN

Abstract

Mai devreme sau mai târziu, hainele se strică. Fibrele îmbătrânesc, țesăturile se răresc, cusăturile se rup, culorile se estompează, croielile se strică. Însă pentru interlocutoarele mele, femei între 22 și 47 de ani întâlnite într-un mic oraș din sudul României în timp ce realizam o cercetare despre garderobe, apariția scamelor pare să fie semnul de decădere materială cel mai deranjant. Antropologia oferă instrumente teoretice și metodologice pentru a înțelege de ce ceva atât de nesemnificativ ca scamele pot spune multe despre societate. În plan material, apariția și dezvoltarea lor este considerată atât un indicator al unei materialități defectuoase, cât și un indicator al purtării îndelungate și, posibil, neglijenței și sărăciei. În plan social, prezența scamelor limitează capacitatea persoanei de a își proiecta sinele dorit. Mai mult, sugerează incapacitatea individului de a prezenta în public un eu reînnoit și afectează înțelegerea propriei valori. Emoțiile stârnite de scame sunt manifestări din registrul afectiv ale unui proces continuu de reflecție asupra valorii în România post-socialistă. Apariția și dezvoltarea scamelor sunt mai mult decât schimbări materiale obișnuite în viața textilelor. Ele perturbă un proces comun de creare a valorii personale prin intermediul îmbrăcăminții și aduc în prim plan o predispoziție recentă de a echivala valoarea obiectelor cu valoarea oamenilor.

Podcast Sfertul Academic

Magdalena Crăciun

Autoare

Magdalena Crăciun este lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București și doctor în antropologie socială al University College London. A făcut cercetare de teren de lungă durată în România și Turcia și este interesată de cultura materială și materiale (plastic), îmbrăcăminte și modă, marcă și contrafacere, subiectivitate și clasă de mijloc. A publicat Islam, Faith and Fashion: The Islamic Fashion Industry in Turkey (Bloomsbury Academic, 2017), Material Culture and Authenticity: Fake Branded Fashion in Europe (Bloomsbury Academic, 2014) și articole în Journal of the Royal Anthropological Institute, Journal of Material Culture, Ethnos: Journal of Anthropology, World Art și Eastern European Politics & Societies.

Carine Arnakis

Ilustratoare

Carine Arnakis este artist ilustrator, iar lucrările sale au de cele mai multe ori în atenție caracterul feminin, îmbrăcat de regulă în haine cu pattern-uri florale, ce crează astfel un camuflaj între personaj și decor. În general personajele sunt surprinse în diverse activități cotidiene, cum ar fi vorbitul la telefon, condusul mașinii ori pur și simplu siesta. Când nu pictează, Carine tricotează. Ilustrațiile sale pot fi găsite pe instagram.com/carine.arnakis/

Katia Pascariu

Actriță Podcast

Actriță, performer, activistă cultural, absolventă de teatru la UNATC în 2006 și a masterului de antropologie al Universității București în 2016, Katia Pascariu locuiește în București, România. Activează ca artist și manager cultural impreună cu colective artistice independente – Cooperativa Macaz, Centrul Replika – și este co-fondatoarea Centrului de artă comunitară Vârsta 4 și a Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. Din 2016 este și membră a trupei Teatrului Evreiesc de Stat.

A pariția scamelor este unul dintre semnele cele mai obișnuite ale degradării materialelor textile, indicând o materialitate defectuoasă și/sau utilizarea îndelungată. Însă o analiză a eforturilor de a le îndepărta și a discuțiilor încărcate emoțional pe care le provoacă arată că scamele sunt semnificative și în plan social. Am ajuns la această concluzie în timp ce realizam o cercetare despre relația oamenilor cu îmbrăcămintea într-un orășel din sudul României. Între 2005 și 2007, acești oameni mi-au dat de înțeles că scamele indică locul nostru în societate și locul societății noastre în lume. Ar mai fi relevantă o așa concluzie și în 2020?

Vinieta 1: scamele hainelor la mâna a doua

Intrăm într-un magazin de haine la mâna a doua, al patrulea de când am pornit cu Corina în căutare de “haine bune”, adică haine de o calitate acceptabilă, nu foarte uzate și nici foarte demodate. Sunt șapte magazine de haine la mâna a doua, așa că “o să mai scotocim cel puțin o oră”, mă anunță ea. Corina cercetează cu atenție rafturile și cutiile înșirate pe podea. Chiar dacă e acum șomeră și nu are nevoie de haine diferite, speră să găsească ceva pentru copii și soț. Trage spre lumină tot ce i se pare interesant ca model și culoare și evaluează țesăturile și gradul lor de uzură. Rareori găsește informații despre compoziția țesăturilor în interiorul hainelor, pentru că etichetele fie au fost tăiate, fie sunt prea decolorate. Îi arăt ce am găsit. Îmi place în special un pulover de lână verde. Corina îl privește o secundă: „drăguț, dar este deja scămoșat.” Mă uit mai atent, dar nu văd mai mult de câteva scame, ici și colo. Corina clatină din cap: „trei sau patru spălări și vor fi mai multe scame. Le pot îndepărta o vreme, dar apoi vor fi prea multe și nu o să-l mai pot purta la muncă.” Inițial așa făcea și ea. Cumpăra, chiar dacă articolul avea câteva scame. Se gândea că o să le curețe și articolul o să fie acceptabil, uneori chiar la modă, bun de folosit la serviciu sau de către copii la școală. În multe cazuri, aceasta s-a dovedit a fi o decizie greșită. În timp a învățat că multe dintre semnele îmbătrânirii hainelor pot fi reparate sau ascunse, mai puțin scămoșarea. Și nu doar pulovărele se scămoșează, ci și tricourile și orice fel de textile, de la cearșafuri la fețe de masă. Pentru că am tot vorbit despre scame în timpul plimbării prin magazine, am întrebat-o dacă își poate da seama care materiale vor face scame. Corina a clătinat din cap: „e foarte greu. Hainele astea sunt la mâna a doua oricum,  așa că verific dacă au apărut deja scame la subraț și coate. E mai rău când hainele sunt noi. E păcat de bani.” Despre astfel de experiențe neplăcute am vorbit și cu Ramona, dar nu pentru că mi-am propus eu, ci pentru că mama ei a insistat ca eu, cercetătoarea, să rețin că scamele fac parte din viața cotidiană în România.

Vinieta 2: scamele hainelor noi

Am terminat interviul cu Ramona, o funcționară publică cu studii superioare. Beau cafeaua în bucătărie în timp ea ce se pregătește să mergem împreună la cumpărături în, după cum m-a anunțat, “singurele două magazine de lux” din oraș. D-na Matei intră să mă salute. “Știi, partea asta cu scămoșatul e o mare porcărie. Plătești bani buni pe haine și te trezești că trebuie să le bărbierești! Așa e la noi în România, în caz că ai uitat cât ai fost plecată.” O privesc mirată, dar până să apuc să răspund, d-na Matei mă lămurește: “Fiica mea mi-a spus că ai venit ca să vorbiți despre haine. Ar trebui să știi că hainele noastre se scămoșează după câteva spălări.” Găsesc mai târziu un moment potrivit să o întreb de ce a ținut mama ei să facă acea precizare. Ramona îmi explică râzând că mama ei se războiește cu scamele. De la o vârstă fragedă, a fost responsabilă cu spălarea și întreținerea multor haine, ale ei, fraților și tatălui, după moartea mamei ei, și ale familiei proprii, după căsătorie. Însă de curând a început să se plângă că scamele apar mult mai repede decât era ea obișnuită. Și-a văzut de multe ori mama culegând scamele de pe haine, cu mâna, foarfeca sau peria de curățat haine. Și a auzit-o șoptindu-și supărarea pe scame, haine, oamenii care au făcut hainele, oamenii care cumpărat hainele, oamenii care au purtat hainele, cam cum citește popa un pomelnic la biserică.

Pentru Ramona, la fel de deranjantă este neputința de a prevedea care materiale sunt predispuse la scămoșare. Știe de la mama ei că lâna și inul sunt astfel de materiale, dar hainele pe care și le permite sunt realizate fie din amestecuri de fibre naturale și artificiale, fie sunt în întregime din fibre artificiale, astfel încât astfel de informații nu sunt chiar utile. Etichetele hainelor indică compoziția țesăturilor, dar nici astfel de informații nu sunt neapărat folositoare. Ei i se pare că fibrele artificiale sunt predispuse la scămoșare mai mult decât cele naturale. Multe dintre hainele ei ajung să fie acoperite de scame, chiar dacă materialele par de calitate, chiar dacă sunt cumpărate „noi nouțe.” Ramona îi dă dreptate mamei ei (și Corinei, dacă ar cunoaște-o): poți lupta împotriva scamelor până la un punct, după care apar atât de multe încât orice metodă devine ineficientă și nu îți rămâne altă soluție decât să încetezi să le mai porți în public.

Vinieta 3: trusă de intervenție împotriva scamelor

Liviu, învățător într-o școală locală, mi-a povestit ce face el ca să prevină apariția și dezvoltarea scamelor pe haine, cea mai supărătoare formă de degradare, și astfel să prelungească cât mai mult viața publică a hainelor sale. În primul rând, încearcă să evalueze materialele cât mai bine, ceva nu așa de ușor de realizat dată fiind nu doar calitatea îndoielnică a hainelor de pe piață, ci și tendința lui de a se entuziasma la vederea unor croieli și culori deosebite. Și-a pregătit și “o trusă de intervenție”, cum o numește, care include un pieptene special pentru pulovăre, perie, foarfecă, bandă adezivă, lamă și un aparat Phillips pentru îndepărtarea scamelor. Apoi are grijă să spele de mână sau cu programe speciale ale mașinii de spălat tot ce pare fragil, să cumpere detergenți de calitate și să dubleze cantitatea de balsam de rufe recomandată. Rar aruncă, pur și simplu, hainele prea afectate, cu care i-ar fi rușine să apară în public. Unele dintre ele pot fi purtate în apartament sau la casa de la țară. Altele, cele scămoșate rău, ajung la rudele din sat. Pe lângă aceste moduri obișnuite de reciclare domestică, Liviu mai are o strategie de a alunga dezamăgirea provocată de scame. Uneori ascunde piesele deteriorate în spatele dulapului și evită astfel discuții inutile cu el însuși, familia și prietenii despre haine care “l-au trădat,” în cuvintele lui. Îmi mărturisește că a trecut printr-o “criză minoră” înainte să ne întîlnim. În timp ce se îmbrăca, a observat “exact trei scame” pe una dintre mânecile pulovărului.  Ca multe dintre hainele cumpărate din magazinele locale, de proveniență turcească sau chinezească, nu are o etichetă cu informații despre cum să îl îngrijești, așa că Liviu experimentează. L-a spălat de două ori la mașina, dar acum spălarea manuală pare cea mai bună soluție pentru a preveni multiplicarea scamelor.

Vinieta 4: omu’ scămoșat

De la Adriana, vânzătoare într-un magazin local, am aflat că “omu’ scămoșat” nu este bine văzut. Când încerca să-și convingă o vecină înstărită să participe la cercetarea mea despre îmbrăcăminte, Adriana i-a spus: “vorbește cu ea, altfel își va face interviurile doar cu oameni ca noi, scămoșați.” Conversația a avut loc în fața blocului în care locuiesc cele două femei. Cum pe Adriana nu o văzusem niciodată purtând astfel de haine, am întrebat-o dacă remarca a fost o strategie de a convinge vecina. Adriana mi-a explicat că adevărul este undeva la mijloc: “Săracii poartă haine scămoșate sau cei care și-au pierdut interesul pentru ei înșiși și se îmbracă cu ce se nimerește. Asta e soarta hainelor pe care ni le permitem noi. Se scămoșează mai repede decât le putem schimba noi. Și eu sunt săracă, dar mă străduiesc să mă îmbrac cât de bine pot. În nicicun caz nu ies cu haine foarte scămoșate pe stradă. Oamenii râd de tine sau te tratează rău dacă nu ești atentă la ce pui pe tine. Vecina nici măcar în casă nu poartă haine scămoșate. Le dă altora.” Pentru Adriana, o aparție publică în haine pe care se pot observa scamele este de neconceput. Știe foarte bine că va fi dezaprobată într-un orășel în care oamenii sunt “săraci, dar fuduli.” Aici “mai bine să nu aibă ce pune pe masă decât să nu aibă ce pune pe ei,” ține ea să sublinieze.

Vinieta 5: Vai doamnă, vi s-a scămoșat bluza!

Cristiana a transformat dezaprobarea socială într-o armă cu două tăișuri. Este o cosmeticiană care se străduiește de una singură să își țină afacerea pe linia de plutire, așa că rar își permite haine noi. “Eu oricum nu am nevoie de haine noi,” se liniștește singură, „că doar stau toată ziulica îmbrăcată în halat, cine vede ce am eu pe dedesubt? Noi, vechi, la modă, demodate, cu scame, fără scame, pătate sau nepătate, e același lucru. Important e să fie curate.” Însă recunoaște că le invidiază pe femeile care își pot reînnoi garderoba periodic. Are câteva cliente care își permit să cumpere haine noi foarte des, uneori mergând la București special pentru a își cumpăra ceva nou. S-a obișnuit să le facă complimente, chiar dacă ei personal nu îi plac toate hainele lor. Are însă o clientă căreia nu poate să îi spună nimic frumos, nici măcar politicos. O numește “una dintre femeiele alea fără griji” și îmi povestește cum uneori vine să o viziteze doar ca să își etaleze noile achiziții, fără a se gândi o clipă că ea s-ar putea supăra pentru că nu își permite un astfel de consum. Cristiana a găsit însă un mod de a se apăra. “Îi zic așa, în treacăt, ‘oh doamnă, deja vi s-a scămoșat bluza asta nouă. Uitați, două scame mititele pe umăr, unde țineți geanta. O să tot apară. Așa e la noi, la români, din păcate. Dai banu’, dar nu știi pe ce îl dai.’ Chiar așa i-am zis ieri. Îți dai seama că s-a făcut verde la față.” Cristiana râde, apoi își aranjează halatul.

Vinieta 6: Hainele românilor se scămoșează

D-na Tomescu, o pensionară care a trăit toată viața în acest orășel de pe malul Dunării, îmi povestește câte ceva despre tinerețea ei. Ajungem la munca în laboratorul din cadrul combinatului chimic. D-na Tomescu își aduce aminte cât de mult au impresionat-o inginerii japonezi care au venit să participe la construirea combinatului. “Purtau cămăși, tricouri și pantaloni subțiri de bumbac și își puneau pardesie cum se răcea vremea un pic. Hainele lor erau așa de frumoase, mult mai frumoase decât cele ale inginerilor noștri. Nu e o exagerare dacă spun că noi nu mai văzusem așa ceva până atunci.” Curioasă, vreau să știu cam ce haine purtau românii pe atunci. Aproape că țipă: “Românii? Vai de capul lor! Purtau Tergal (nota mea: tergalul este o fibră artificială obținută din rășini sintetice). Cel puțin Tergalul nu se scămoșa. Azi hainele românilor se scămoșează imediat. Nici nu e de mirare. La noi găsești numai chinezărime ieftine.” D-na Tomescu oftează.

Scame și valori

Scamele sunt o apariție normală în viața materialelor textile. Însă, așa cum arată vinietele anterioare, oameni de o condiție relativ modestă dintr-un orășel provincial românesc sunt deranjați de scame mai mult decât de alte forme de decădere materială care le afectează hainele. Prezența scamelor limitează capacitatea persoanei de a își proiecta sinele dorit și afectează înțelegerea propriei valori. Mai mult, sugerează incapacitatea individului de a prezenta în public un eu reînnoit și indică sărăcie și neglijență. Emoțiile negative stârnite de scame  sunt manifestări în registrul afectiv ale unui proces continuu de reflecție asupra valorii în România post-socialistă. Apariția și dezvoltarea scamelor sunt mai mult decât schimbări materiale obișnuite. Ele perturbă un proces de creare a valorii personale prin intermediul îmbrăcăminții și aduc în prim plan o predispoziție din ce în ce mai pregnantă în epoca actuală de a echivala valoarea obiectelor cu valoarea oamenilor. Acești oameni își permit haine importate din China și Turcia, a căror calitate lasă de dorit. Ajung astfel să se simtă cetățeni de grad secund. Și pentru că în magazinele din România provincială astfel de produse predomină, ei își percep țara ca ocupând o poziție inferioară într-o ierarhie globală în care țările de pe pozițiile superioare își permit bunuri de calitate, iar celelalte trebuie să se mulțumească cu bunuri de calitate scăzută.