„A ici pacienții vin cu bagajul pe care îl au din moși-strămoși. Omul nu conștientizează că atunci când îmi intră pe ușa cabinetului, vine și cu sufletul la pachet. Așa am înțeles că cea mai importantă bază medicală este anamneza – alocă-i timp pacientului să-i vezi rădăcinile, să vezi de unde pornește fisura.” Îmi repetam în minte cuvintele medicului Popescu în timp ce asistam la prima consultație de medicină integrativă. Mi-au rămas întipărite în memorie ca o axiomă terapeutică ce m-a ghidat de-a lungul întregii cercetări. Era un început de martie friguros când am mers prima dată într-un cabinet privat de medicină integrativă dintr-un oraș de provincie. Mi-a fost destul de greu să-l reperez între scările de bloc cu iz comunist cenușiu și intrările peticite de afișe și anunțuri. „Când îți trebuie ceva mai mult decât un tratament, te așteptăm pe la noi” – zicea o reclamă la o farmacie vizavi de blocul cu pricina. Ironic sau nu, găsisem și la propriu, și la figurat coordonatele pe care trebuia să le urmez în explorarea universului medical integrativ în care tocmai mă pregăteam să mă imersez. Cabinetul doctoriței Popescu și-a deschis generos ușile spre cercetarea mea, oferindu-mi oportunitatea de a face observație acolo. Atmosfera primitoare din cabinet te acapara senzorial din toate părțile – dintr-un difuzor se dispersa Joy, o combinație de uleiuri esențiale florale amestecate cu tămâie, de pe pereți zâmbeau icoanele, iar medicul Popescu te întâmpina cu căldură. O cunoscusem la biserică în anul precedent. De formație medic de recuperare fiziokinetoterapeut, ea s-a specializat în ultimii 20 de ani în diferite abordări ale medicinei alternative și complementare. Înainte de orice specialitate, doctorița Popescu este o creștin-ortodoxă practicantă. Am întâlnit-o de câteva ori înainte de a participa la consultații, timp în care m-am familiarizat teoretic cu lumea medicală integrativă. La prima vizită în teren am asistat la un consult de evaluare a stării de sănătate. Încercam să radiografiez cât mai nuanțat tot acest tablou al interacțiunii terapeutice, când bipăitul aparatului de biorezonanță m-a readus cu picioarele pe pământ. Decorticat și secționat pe organe, sisteme și zone anatomice, corpul pacientei se developa pe ecranul conectat la aparat. Pentru fiecare secțiune, aparatul genera un grafic cu frecvențele identificate, raportate la valorile de bază. Și eu și pacienta, o tânără cam de-o vârstă cu mine, urmăream fascinate imaginile care se derulau pe ecran, ascultând explicațiile medicului. Pornind de la frecvențele interceptate de aparat, medicul încerca să descoasă fiecare iță a vieții de zi cu zi a pacientei – fie ea de ordin medical, psihologic, relațional, social sau spiritual. „Nu-mi prea place cum e frecvența în ovare, hai să o deblocăm. Ai avut probleme cu ovarele în ultima perioadă? În ce parte? Ia să vedem ce ne spune aparatul. Cu mama ta cum te înțelegi?” Oprindu-se pe secțiuni în funcție de frecvențele indicate, medicul punea întrebări legate de stilul de viață, de practicile cotidiene, de relațiile interpersonale, precum și despre stările emoționale ale pacientei în diferite ipostaze. Nu era o anamneză clasică, în care se pune un diagnostic standard pe baza simptomatologiei identificate. Mai degrabă, asistam simultan la o consultație medicală, la o sesiune de psihoterapie, dar și la un soi de confesiune/spovedanie. Ca să te vindeci, trebuie tratate cauzele, nu simptomele. Medicale, psiho-emoționale, spirituale sau de orice natură ar fi, sursele dezechilibrelor trebuie identificate, examinate și tratate în ansamblu. Deși pacienta are rolul principal în acest proces, totul se desfășoară într-o manieră colaborativă. Ghidat de răspunsurile pacientei, medicul adaptează o rețetă de tratament personalizată, oferind atât prescripții de remedii alternative, cât și sfaturi și recomandări în alte planuri. Toate acestea conlucrează pentru a conduce spre vindecarea holistică, din interior – sau pe scurt, Schimbarea.
Experiențele participanților la cercetare descriu aceste călătorii de vindecare procesuală cu rol transformativ. Înțeleasă fie în termeni de însănătoșire, pocăință, schimbare a stilului de viață, îmbunătățire a calității vieții sau pur și simplu (re)găsirea echilibrului personal, vindecarea urmărită astfel caută să producă o schimbare structurală în viața pacientului. Pentru respondenți, medicina convențională nu poate conduce la acest tip de vindecare, întrucât se limitează doar la tratarea izolată a unor simptomatologii. Însă simptomele vorbesc. Ele constituie resurse de cunoaștere personală cărora medicina alopată, în percepția respondenților, le-a blocat posibilitățile de exprimare. Iar alternative precum medicina integrativă vin în întâmpinarea acestor persoane, rezonând cu nevoile, principiile și valorile lor. Aflate la confluența dintre medicina alopată, medicina alternativă și credința creștin-ortodoxă, practicile de consum medical documentate și analizate în această lucrare transcend sfera medicală și pătrund în intimitatea cotidianului. Urmărind un tipar analitic pavat de antropoloagele Ruth Barcan (2011), Judith Fadlon (2005) și Anamaria Ross (2012), scopul nu a fost de a rezuma caracteristicile sau meritele unor tratamente, metode sau tehnici alternative, cu atât mai puțin de a le testa validitatea științifică. M-am concentrat pe rolul și valențele acestor abordări medicale „neortodoxe” pentru cei care le practică. Timp de câteva luni în prima jumătate a anului 2022, am documentat experiențele mai multor persoane care apelează la medicina alternativă, respectiv integrativă și care se identifică drept practicanți creștin-ortodocși. Am intervievat consumatori ai acestor servicii oferite atât în cabinete individuale din urbanul mic, cât și de către clinici de medicină integrativă din centre urbane mai mari. Interviurile au fost dublate de cercetare etnografică exploratorie într-un cabinet de medicină integrativă dintr-un oraș de provincie. Majoritatea participanților se confruntă cu condiții cronice sau boli autoimune, ajungând în contact cu medicina alternativă în urma unor interacțiuni eșuate cu sistemul medical românesc. Întâlnirea cu terapiile integrative se face în moduri diferite, fie prin intermediul familiei, prietenilor sau dintr-o combinație de nevoie și curiozitate de a încerca altceva în speranța că va funcționa. Odată intrați în această lume, aceștia au îmbrățișat-o cu totul, reconfigurându-și viața de zi cu zi în funcție de direcțiile integrative.
Ce înseamnă, totuși, medicina integrativă? Spre deosebire de alte abordări medicale neconvenționale, medicina integrativă oferă pacienților o alternativă terapeutică la medicina convențională fără a o respinge. „Ca să diagnostichezi îți trebuie medicina”, spunea Amalia, o respondentă care a reușit să combată endometrioza cu ajutorul tratamentelor integrative. Diferența apare atunci când pacientul alege cum vrea să se trateze: „ori îl tratezi simptomatologic, că medicina clasică asta face, ori te duci înspre cauză și tratezi alternativ; că, de fapt, alegem medicina alternativă să scăpăm de reacțiile adverse ale medicinei alopate”. Scopul este elaborarea unor scheme individualizate de tratament care integrează practica medicinei convenționale cu cea a medicinei complementare și alternative. Urmărind optimizarea calității vieții, acești indivizi folosesc toate opțiunile terapeutice disponibile, alegând-o pe cea care li se potrivește cel mai bine. Ei sunt, în cuvintele lui Fadlon, niște „consumatori inteligenți” (2005, 25), care bricolează cu ajutorul unui specialist formula terapeutică potrivită lor, în acord cu nevoile și valorile personale. Așa cum sugera și antropologul francez Le Breton (2002, 88), inflația de cunoaștere și cunoștințe despre corp specifică (post)modernității îl provoacă pe individ să caute selectiv modalitatea de îngrijire eficientă care corespunde preferințelor personale. Însă această alegere este, susține Le Breton, dependentă de structura socio-culturală care îl familiarizează sau nu cu acestea. Iar practicile de consum medical ale participanților arată cum alegerile lor sunt informate de același ethos privitor la schimbare și însănătoșire care este vehiculat și în spațiul creștin-ortodox – boala ca experiență polisemantică. Aici se întâlnește medicina alternativă cu spiritualitatea.
Fundamentată în holismul terapeutic, medicina integrativă urmărește „o transformare a sinelui și a autobiografiei personale” (Ostenfeld-Rosenthal 2012, 335). Privind bolnavul ca pe un întreg – corp, minte, suflet, terapiile integrative țintesc spre vindecarea din interior a pacientului. „Boala vine de la minte, nu de la trup. Trebuie să ne schimbăm modul de a gândi, de a ne raporta. Imunitatea începe de la psihic”, îmi explica medicul Popescu. Vindecarea din interior este înțeleasă și practicată de participanți în moduri diferite, dar care se întrepătrund și conlucrează spre îmbunătățirea generală a vieții de zi cu zi. În toate scenariile, pacientul are rolul principal, fiind responsabil de reușita întregului proces. Interacțiunea medic-pacient este mai mult o colaborare decât o relație de putere, așa cum medicina alopată, respectiv sistemul medical românesc ne-a obișnuit. Individul este împuternicit și încurajat să preia controlul asupra sănătății, respectiv vieții sale cu ajutorul tratamentelor integrative. „De obicei majoritatea bolilor în zilele noastre sunt de stil de viață. Și atunci ele se corectează prin corectarea stilului de viață – care înseamnă medicină alternativă.” Această viziune a respondenților despre boală și vindecare se regăsește și în interpretarea creștin-ortodoxă, conform căreia în spatele fiecărei boli se ascunde un anume mod de viață, iar vindecarea de profunzime intervine atunci când viața, respectiv modul de a relaționa cu persoane și lucruri, cu sinele, cu societatea, cu natura, cu viața însăși se schimbă. Tratamentele integrative îl poartă pe pacient prin multe cotloane ale existenței de zi cu zi în care poate nici nu s-ar fi gândit că e nevoie să facă curat. „Fără cunoașterea de sine, nu ne cunoaștem corpul; trebuie să vedem cu ce rezonează corpurile și suflete noastre, să le luăm pe instinct”, explică medicul Popescu. Introspecția condiționează succesul acestui proces. Un pas important în acest proces este crearea unui mediu fertil pentru schimbarea stilului de viață. Pentru ca starea de bine să se mențină, curățenia trebuie întreținută constant. „Asta înseamnă disciplină multă, organizare, alegeri care nu sunt cele mai confortabile, să gătești acasă, să gătești sănătos, să ai un tratament cu 3 vitamine, 4 minerale, 2 gemoderivate și unul esențial și sunt mai complicat de luat, de procurat, sunt mai scumpe”, spunea Mihaela. „Corecțiile” implică un proces de dezvățare și învățare, de deconstrucție și reconstrucție a tuturor sferelor existențiale, de la alimentație, rutine și practici cotidiene la relațiile intra și interpersonale. Ce, cum și când mănânci, cum și cât dormi, ce hobby-uri ai, cu cine te vezi, cum te raportezi la situații, cum rezolvi probleme – toate acestea trebuie regândite și însănătoșite din perspectiva integrativă.
Vindecarea din interior nu apare, totuși, gratuit. Sunt multe costuri la mijloc – financiare, temporale, cât și energetice, adică în termeni de determinare, răbdare, asumare. Un tratament reușit presupune în principal voință și perseverență. Succesul tratamentelor integrative nu înseamnă eradicarea unei condiții, ci învățarea unor moduri de conviețuire controlată cu ea. De aproape 10 ani, domnul Ionescu conviețuiește cu o formă severă de cancer de prostată pentru care primise o speranță de viață de mai puțin de trei luni. Cum crede că a fost posibil asta? S-a tratat exclusiv alternativ, urmând, printre altele, cu religiozitate un regim alimentar strict. De când a început pandemia, pe fundalul mai multor constrângeri, și-a permis niște „relaxări” în stilul de viață riguros, care au condus din nou la creșterea markerilor canceroși. Pentru ca starea de bine să fie sustenabilă, trebuie multă disciplină din interior. Însă această disciplinare implică un consum intern foarte mare, care dacă nu este racordat și spiritual, poate avea efecte adverse. Logica „corecțiilor” amintește de ceea ce antropologia medicală critică definește ca fenomenul de (bio)medicalizare – subsumarea elementelor structurale din viața de zi cu zi sub umbrela medicalului, respectiv a biomedicinei (Singer și Baer [1995] 2018). Diferite comportamente ajung să fie definite și tratate ca afecțiuni medicale și, astfel, devin subiect de diagnostic, tratament și corecție. Chiar dacă medicina integrativă nu reduce persoana doar la niște parametri biostatistici, pare că tinde să imprime o formă similară de control socio-medical, în încercarea de a disciplina deprinderile considerate deviante care ar întreține o stare de dezechilibru patologic.
Totuși, pentru interlocutori schimbările acestea sunt benefice, percepute ca modalități de îmbunătățire a calității vieții în ansamblu, nu doar a sănătății. Andrei, un tânăr de 27 de ani, a ajuns la o clinică de medicină integrativă din țară pentru a trata punctual o dermatită de care nu a reușit ani la rând să scape doar cu medicina alopată, dar a plecat de acolo reordonându-și întreaga viață. „În prima lună de tratamente eram super energic, eu care mă trezeam cu 5 minute înainte să intru la lucru. De atunci n-am mai avut probleme de astea.” Cum? Cu ajutorul unor tincturi și suplimente, prin regimuri alimentare personalizate, controale periodice, dar și prin dezvoltarea de noi obiceiuri și perspective de viață – făcând mai mult sport, reevaluându-și activitățile de petrecere a timpului liber și, în general, modul de a relaționa și a se raporta la viață. „Cumva intră toate și devin lifestyle”, spune el. Consumul medical alternativ ca sursă de identitate sau stil de viață este văzut de antropoloaga Judith Fadlon (2005, 131) ca o caracteristică a consumatorului post-modern. Apelarea la serviciile medicale alternative reprezintă pentru respondenți ceea ce antropoloaga Anamaria Ross (2012, 114) denumea „spații de explorare, dezvoltare și contemplare, teatre ale schimbării, în care se desfășoară experimente existențiale active și creative”. Îmbinând învățăturile tradiției creștin ortodoxe, nevoile personale cu critica socială și argumente științifice, acești indivizi confecționează alternativa medicală adecvată lor. Impregnate în confruntările zilnice cu realitățile pragmatice ale vieții postmoderne, căile de vindecare parcurse de respondenți reprezintă arene de schimbare – atât personală, fie ea biologică, psiho-emoțională sau spirituală, cât și socio-culturală.
Consumul medical alternativ este mai mult decât un fenomen medical, iar rezultatele acestei cercetări susțin acest fapt. Terapiile integrative nu sunt doar tehnici pur medicale; ele reprezintă o nouă practică culturală tot mai populară legată de noi forme de înțelegere și percepție corporală, cât și de noi concepții despre sine. În același timp spirituale și corporale, medicale și recreative, aceste practici invită la o reconsiderare a corpului ca arhivă personală a experienței și memoriei (Barcan 2011). Deși privit cu reticență de cele mai multe ori în discursul public, fiind blamat și chiar stigmatizat, această cercetare relevă că pluralismul medical este perceput de interlocutori ca satelit al sistemului medical românesc. Practicile de consum medical ale interlocutorilor nu descriu rezistență sau împotrivire față de medicina convențională, ci mai degrabă acestea descoperă nevoi ale pacienților neîmplinite care se lovesc de carențele sistemice. Tocmai de aceea, e nevoie ca acest „Celălalt evaziv și provocator al sistemelor biomedicale capitaliste” (Ross 2012) să fie recunoscut, înțeles, scos din derizoriu și acceptat ca realitate socio-medicală complexă care invită la analiză și reflecție.
Bibliografie
Barcan, Ruth. 2011. Complementary and alternative medicine: bodies, therapies, senses. Berg.
Conrad, Peter. 1979. „Types of medical social control.” Sociology of Health & Illness 1 (1): 1-11.
Fadlon, Judith. 2005. Negotiating the holistic turn: The domestication of alternative medicine. SUNY Press.
Foucault, Michel. [1973] 2012 . The Birth of the Clinic. Routledge.
Kleinman, Arthur, și Robert A. Hahn. 1983. „Biomedical Practice and Anthropological Theory: Frameworks and directions.” Annual Review of Anthropology 305-333.
Le Breton, David. 2002. Antropologia corpului și modernitatea. Editura Amarcord.
Ostenfeld-Rosenthal, Ann M. 2012. „Energy healing and the placebo effect. An anthropological perspective on the placebo effect.” Anthropology & Medicine 19 (3): 327-338.
Ross, Anamaria Iosif. 2012. The anthropology of alternative medicine. London: Berg.
Scheper-Hughes, Nancy , și Margaret M. Lock. 1987. „The Mindful Body: A Prolegomenon to Future Work in Medical Anthropology.” Medical Anthropology Quarterly 1 (1): 6-41.
Singer, Merrill, și Hans Baer. [1995] 2018. Critical medical anthropology. CRC Press, 2018 (first published 1995). CRC Press.