C e sunt numele de persoane? Un nume este o componentă identitară de recunoaștere, diferențiere, asimilare și încadrare, exprimată lingvistic prin unul sau mai multe cuvinte. Unul dintre primele lucruri pe care le facem când întâlnim pe cineva necunoscut e să ne spunem numele cu care vom fi imediat asociați. De asemenea, când apare un nou membru în comunitate el primește un nume care reflectă cultura acelei comunități, devenind astfel parte din ea. Fie că este atribuit unui nou-născut, unui convertit la o nouă religie sau cetățenie, numele devine semnul creării unei noi identități culturale, a unui nou sine social.
Prin capacitatea descriptivă și referențială, numele poate lega individul de anumite cadre sociale distinctive. Genealogia unei persoane poate fi indicată prin preluarea numelui unui strămoș. Poreclele pot plasa individul într-un spațiu geografic local (“Ion de pe luncă”) sau extracomunitar (“basarabeanul”). Numele influențate de trenduri sau evenimente culturale, precum Elsa (personaj principal în animația Frozen, lansată în 2013) sau Rosalinda (telenovelă populară în România în anii ‘90) fac trimitere către momente istorice specifice. La nivelul grupului familial, numele care indică ordinea în care copiii au fost născuți marchează emblematic structura familială. Spre exemplu Iboha este numele folosit în Khurkhul (Manipur, India) pentru primul băiat născut în familie, care va avea deopotrivă responsabilitatea de a-și îngriji părinții și autoritate în fața fraților mai mici (Louriyam Bebica Devi 2018, 35). Adesea numele pe care-l folosim în familie nu este același cu cel folosit la școală sau la serviciu. Marcăm astfel o distincție între spațiul public și cel privat. Folosirea unui diminutiv sau a unei prescurtări a prenumelui e rezervată, de regulă, pentru persoane apropiate sau de aceeași vârstă, pe când numele de familie aparține unor contexte mai formale. Așadar, numele se adaptează statutului social al unei persoane și evidențiază componenta relațională și valoarea relativă a acestuia.
Cum au apărut numele?
Numele e un concept social, prin urmare, evoluția lui e dependentă de formarea și transformarea grupurilor și comunităților umane. Deși nu avem dovezi istorice care să explice începutul folosirii numelor, putem forma o ipoteză pornind de la rolurile pe care acestea le au. Putem așadar presupune că ele au apărut atunci când primele grupuri s-au format și dincolo de “eu” și “tu” a apărut o mulțime de terți care se aflau în relații apropiate și/sau importante cu “noi”.
Particularitățile contextelor comunitare au generat practici de numire diverse. Legăturile de rudenie și cele culturale au limitat tot mai mult numărul de nume folosite în cadrul unei comunității pe măsură ce aceasta a crescut. Eroii, strămoșii, sfinții și-au format sub criteriul omonimiei armate antroponimice cu vieți milenare din care fac parte și aceia dintre noi care poartă astăzi nume precum Pedro (\Petre), Alexandros (\Alexandru) sau Maria. Folosirea repetată a acelorași nume a creat nevoia introducerii altor elemente de diferențiere, precum poreclele, referințele geografice sau familiale.
Invariabil, folosirea poreclelor sau schimbarea numelor pe parcursul vieții unui individ indică nevoia și procesul de actualizare a sinelui social. Caracterul spontan al poreclelor, ancorarea lor în micro realitatea actuală a grupurilor au asigurat continuitatea acestei practici antroponimice și au plasat-o, mai târziu, în opoziție cu formele statale de organizare sociale. Așa cum subliniază Scott et al. (2002:4), identitatea micro comunitară este mult mai precisă și evidențiază mai bine specificitatea și capacitatea de transformare individuală, pe când în cadrul comunităților mai ample numele devine o componentă mai rigidă, parte a unui sistem de normare și eficientizare a relațiilor dintre indivizi abstractizați.
Numele între mine și noi. Comunitățile antroponimice
La fel cum în cartier sau în sat, într-un efort de precizie i-am creat pe “Jenny from the block”, “a lu’ Ilie”, “Ioana blonda” sau “Ion de la moară”, statul (vestic), în procesul lui de sistematizare și ordonare a societății a introdus oficial astfel de adiții apelative sub forma numelor de familie (Scott 1998, p.66). Reinterpretarea instituțională a unor practici de numire ca parte a identității cetățenești, a dus la reiterarea și perpetuarea unor relații culturale într-o nouă etapă de dezvoltare a comunităților. Reflectând structura de gen a societății existentă la momentul introducerii lor, apelativele preluate ca nume de familie au fost preponderent cele ale bărbaților: Richardson, Carpenter, Bărbosu, Lungu, Olaru, etc. Astfel, relațiile de gen sunt reiterate prin procesul ritualistic de transformare a persoanelor în membrii ai statului.
Înregistrarea numelor personale nu a stopat folosirea unor noi porecle pentru că, așa cum sugerează Scott et al. (2002:4), practicile de numire folosite local și cele folosite la nivel statal îndeplinesc scopuri diferite. Mai exact, poreclele locale sunt optimizate pentru identificarea indivizilor în cadrul unei comunități bazate pe interacțiuni directe, față-în-față, pe când cele statale sunt făcute să ajute un străin, angajat al statului, să identifice orice persoană/cetățean indiferent de comunitatea din care face parte.
Cum aminteam la început, pe lângă diferențiere, numele răspunde și unei nevoi de încadrare a individului în contexte mai specifice. Astfel, deși e o parte a identității stabile, numele unei persoane este de fapt, în mod definitoriu schimbător și adaptabil. Puternica amprentă identitară a numelui, permanența acestei forme conceptuale și maleabilitatea conținutului ei, o califică drept element al multor ritualuri de transformare, de trecere de la o stare la alta sau de schimbare a statutului social. De pildă, prin schimbarea numelui unui copil bolnav, comunități tradiționale din India, Indonezia, România (și nu numai) au încercat să prescrie noi identități sociale disociate de statutul de bolnav. În unele comunități din India fetele primesc un nume complet nou la căsătorie – preiau numele de familie al soțului și li se alege un nou prenume, care, de obicei, este neoficial. În lumea artistică, pseudonimul poartă povara unei vieți atipice, desprinsă de cotidian și le permite scriitorilor, pictorilor, actorilor, interpreților să manifeste comportamente excepționale, unele dintre ele chiar blamabile în cotidian, operând în afara normelor comunității. Pentru că aceste acte se petrec în numele altei identități, ei pot totuși să rămână parte a comunității folosindu-se în viața de zi cu zi de identitatea lor obișnuită asociată numelui real.
În fiecare dintre situațiile amintite, noul nume corespunde unei noi identități, unei noi stări. Schimbarea care se produce este atât de puternică, semnificativă încât, la nivel social, ea marchează apariția, intrarea în scenă a unui nou individ (Goffman 1956).
În relația cu statul, identitatea antroponimică a individului este stabilizată. Nici schimbările administrative din localitatea în care locuim, nici alegerile parlamentare sau prezidențiale sau alte transformări la nivelul statului nu oferă individului aceeași flexibilitate antroponimică manifestată în afara cadrelor lui oficiale. Majoritate statelor nu permit schimbarea oficială a numelui fără un motiv temeinic și mai mult decât atât, pot refuza înregistrarea unor nume care nu corespund normelor morale (nume jignitoare) sau politice (nume specifice grupurilor etnice minoritare) adoptate sau agreate. De exemplu, Islanda a înființat în 1991 Mannanafnanefnd (Comitetul de nume) care menține lista prenumelor acceptate în Islanda și decide asupra introducerii de noi prenume. Comitetul selectează numele compatibile cu cultura islandeză, care se pot adapta gramaticii limbii naționale (au gen, își pot schimba forma în funcție de cazul gramatical și conțin doar litere folosite în limba islandeză).
Unul dintre motivele larg acceptate, la nivel statal, de schimbare a numelui este căsătoria. Schimbarea oficială se produce de cele mai multe ori asupra numelui de familie. Tendințele recente de păstrare a numelui inițial, de adăugare a numelui de familie al soțului, sau, mai rar, de creare a unui nou nume de familie care să fie preluat de ambii soți, indică transformări la nivelul atitudinilor față de egalitatea de gen (aceste transformări nu sunt însă neapărat transpuse și la nivelul practicilor, spre exemplu în împărțirea echitabilă a sarcinilor din gospodărie).
Schimbarea numelor și chiar a structurii numelor devine uneori posibilă și chiar încurajată atunci când se produc schimbări politice majore la nivelul statului. Sub ocupație sovietică, Kazahstan a adoptat structura numelor rusești: prenume, urmat de patronimic, urmat de nume de familie. Pentru formarea ultimelor două, s-a preferat în perioada ocupării, folosirea sufixelor specifice limbii ruse (care au fost adăugate prenumelor masculine existente). După 1991, când Kazahstan și-a recâștigat independența, efortul naționalist a permis și chiar încurajat renunțarea la sufixe sau înlocuirea lor cu unele specifice limbii kazahe (Madieva and Tayeva 2014, 4800). Fiecare reorientare a sistemului antroponimic oficial a scos în evidență faptul că se crea o nouă relație cu statul în timp ce însăși comunitatea statală era redefinită. Limba aleasă de administrație și gradul de acceptare al altor limbi a transpus în forma numelor personale statutul fiecărui individ în cadrul noilor comunități.
Prin înregistrarea indivizilor ca membrii ai unei comunități administratoare, drepturile lor sunt legate de funcționarea și legile acesteia. Legând drepturile personale de numele înregistrat, se creează o nouă identitate. Prin folosirea numelor, aceleași procese de încadrare, diferențiere, asimilare și abstractizare care influențează definirea antroponimica a indivizilor într-o comunitate fizică se manifestă și sunt reinterpretate în mediul online.
Antroponimele online
Mai întâi a fost numele de utilizator. El trebuia să fie în primul rând recunoscut de o mașină – inițial, caracterele folosite pentru a-l scrie aveau un sens pur matematic în interiorul a ceea ce constituia internetul și marcau subtil (prin folosirea unui alfabet latin fără diacritice) locul în care el a luat naștere (S.U.A). În sfera internetului incipient, numele avea o valoare socială limitată, bazată pe includere sau excludere, acces sau restricționarea accesului – erai sau nu erai parte dintr-un sistem informatic și asta era cam tot ce era asociat cu numele tău (de utilizator).
Pentru o bună perioadă de timp, internetul a fost un mediu al pseudonimelor și anonimatului. Fiecare platformă permitea crearea a numeroase identități, iar abandonul vechilor platforme în favoarea unora nou apărute venea ca o altă nouă oportunitate de redefinire identitară reflectată adesea și în alegerea unui nou nume de utilizator (user).
Treptat, multe dintre activitățile cotidiene precum schimbul de scrisori, vorbitul la telefon, cumpărăturile sau căutarea unui loc de muncă au început să se desfășoare online. Chiar și o parte dintre evenimentele cu un caracter special, precum slujbele religioase, consultațiile medicale sau ședințele de terapie au început să se mute aici (cu mult înainte de declanșarea pandemiei din 2019). Mai mult decât atât, relația cu statul e adesea intermediată de aceste platforme: se pot plăti taxe online, se pot face sesizări sau cereri către autorități și se discută chiar despre votul online.
Atragerea activităților formale pe aceste platforme a adus și nevoia unei identități stabile, verificate de primul mare administrator – statul. Astfel, majoritatea aplicațiilor permit în continuare folosirea pseudonimelor, dar cele pentru activități formale precum aplicațiile financiare sau platformele folosite de instituțiile statului cer și date personale precum numărul de telefon, datele din buletin sau o fotografie făcută pe loc în cadrul aplicației. Ne putem întreba ce sens mai are un pseudonim într-un context atât de formal? Rolul pseudonimelor este același existent și în alte sfere sociale: de identificare și protecție. Pseudonimul ocrotește, ascunde aspectele vulnerabile din viața individului, fie că este vorba de conturile bancare, sau chiar de sufletul persoanei, cum se întâmpla în unele societăți tradiționale, unde numele real nu era dezvăluit străinilor. Pentru că multe dintre rolurile pe care le jucăm în societate (Goffman 1956) și-au găsit o nouă scenă online, nevoia de a le sincroniza a încurajat folosirea aceluiași nume pe mai multe platforme. Capitalul social câștigat pe diferite platforme poate fi valorificat prin intermediul numelui, care face legătura între diferite sfere din viața individului. În procesul de evaluare al unui potențial angajat, verificarea contului de Instagram, Facebook sau TikTok înlocuiește uneori un prim interviu de prezentare, chiar și atunci când este clar că aceste platforme nu sunt propriu zis parte din viața profesională a celui evaluat. Valoarea socială a numelui din online este similară cu cea a numelui formal, real, deși ele nu sunt neapărat suprapuse.
Activitatea online centralizată de comunități administrative precum Google sau Apple se coagulează uneori sub un nume invizibil pentru utilizatorul obișnuit. Acesta înglobează atât sinele pe care noi îl facem public online (sub numele formal sau sub alte pseudonime) cât și sinele subconștient (preferințe, temeri și dorințe măsurate de timpul petrecut pe o pagina, reacțiile la un post, oamenii pe care îi urmărim etc.). Înglobând atât de mult din ceea ce suntem (și tot mai mult pe măsura extinderii activității avute online) această formă identitară tinde spre sinele nostru real – un “eu” mozaical pe care-l trăim. Această formă profundă de subiectivitate este obiectivată și folosită ca resursă prin reclame și mesaje politice dedicate utilizatorului, conținut care să-l mențină online etc.
În Uniunea Europeană, legile privind datele personale permit utilizatorului accesul la cel puțin o parte dintre datele pe care le produce folosind internetul. Posibilitatea de a accesa aceste informații personale este o cale de reîntregire a mozaicului identitar și reinvestire a sinelui digital cu subiectivitate și spirit decizional. Prin legiferarea acestui aspect, sinele digital este atras sub umbrela numelui formal al persoanei.
Pluralitatea comunităților administrative existente online și flexibilitatea lor locativă dată de larga și diversa lor distribuție zonală și de metodele de a evita localizarea (software care îți permite să accesezi conținut care nu e în mod obișnuit accesibil în țara în care ești sau dark web, care permite un grad mai mare de anonimitate) lasă însă lupta identității antroponimice deschisă în continuare în mediul online.
Am schițat aici câteva dintre principalele atribute ale numelor personale dorind să expun capacitatea lor de a reliefa schimbările care se produc în societate precum și relațiile dintre individ și comunitate. La fel ca alte instrumente pe care le folosim pentru a ne defini ca persoane, numele, ca formă și concept deopotrivă, se poate transforma în timp. Orientându-ne atenția spre aceste schimbări putem identifica elemente stabile ale sinelui nostru și ale structurilor sociale. De asemenea, putem observa balansul de forțe care modelează aceste transformări. Într-un exercițiu de antropologie personală putem acum să ne întrebăm din nou, dar altfel: cine și cum ne-a ales numele? Câte nume avem și în ce medii le folosim? Cum e sinele din spatele fiecărui nume? De ce avem mai multe nume, ce roluri sociale sunt în spatele lor? Pe care le-am înlocuit și care au rezistat timpului? Cum ar fi dacă numele nostru cel mai puțin folosit ar deveni cel mai important? – un demers făcut în scopul conștientizării și a unei mai bune înțelegeri a identității noastre sociale.
Referințe
Scott, James C. 1998. SeeingLike a State How Certain Schemes to Improve the Human Condition Have Failed. New Haven and London: Yale University Press
Scott J. C., Tehranian, J. and Mathias, J. 2002. “The Production of Legal Identities Proper to States: The Case of the Permanent Family Surname”. Comparative Studies in Society and History. Vol. 44, No. 1 (Jan.), pp. 4-44 (41 pages). Published By: Cambridge University Press.
Louriyam Bebica Devi. 2018. “Personal Name in Khurkhul. An approach from Sociolinguistics and Anthropological Linguistics”. Language in India www.languageinindia.com ISSN 1930-2940: Vol. 18:4.
Madieva, Gulmira B. and Tayeva, Roza M. 2014. “The evolution of the Kazakh surnames: ‘For’ and ‘against’”. Procedia – Social and Behavioral Sciences 116: 4798–4802.
Goffman, E. 1959. The Presentation of Self in Everyday Life. Edinburgh: University of Edinburgh Social Science Research Center.
Pentru câteva abordări particulare ale temelor discutate aici vedeți: vom Bruck, Gabriele and Bodenhorn, Barbara. 2006. The Anthropology of Names and Naming. Cambridge University Press.
