Turismul în Delta Dunării: o privire antropologică la “firul ierbii”…adică al stufului

de OANA IVAN

Abstract

Turismul este prezentat întotdeuna în marile planuri de relansare economică a unei zone, drept soluție ideală de eradicare a sărăciei și de dezvoltare durabilă. Dar studiile antropologice au dovedit peste tot în lume că acesta este un mit, turismul provocând poluare, accentuând inegalitatea socială, în timp ce veniturile generate sunt exportate, spre beneficiul a câtorva privilegiați, comunitatea ramânâmd să plătească costurile. Timp de șapte ani am cercetat modul în care turismul afectează satul pescăresc Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, iar studiul de teren a arătat că în această zona turismul aduce atât beneficii cât și efecte negative. Spre deosebire de majoritatea cazurilor semnalate în lume, aici localnicii sunt implicați direct în turism, iar venitul generat rămâne în interiorul comunității. Pe de altă parte, apetența turiștilor doar pentru anumite specii de pește, pune presiune prea mare pe stocul existent, încurajând braconajul. “Venim în Deltă să mâncăm și noi un pește mai bun”, spun turiștii, iar acest lucru îi obligă pe pescari să pescuiască cu precădere acele specii, spre detrimentul biodiversității, emblemă a Deltei Dunării. Cum s-au adaptat localnicii la cererea turismului în ultimele decenii în acest spațiu protejat, rezervație a Biospherei UNESCO? O cercetare antropologică relevă printr-un studiu la “firul ierbii” (sau a stufului în cazul de față) atât consecințele pozitive cât și cele negative.

Podcast Sfertul Academic

Oana Ivan

Autoare

Oana Ivan este antropolog specializat în antropologie vizuală și antropologia mediului (în urma doctoratului obținut în co-tutelă la University of Kent, UK și Universitatea Babeș-Bolyai, România). De asemenea, este regizor și producător de filme documentare antropologice centrate cu precădere pe interacțiunea dintre comunitățile umane și mediul natural. Aria de cercetare cuprinde în special arii naturale protejate din Delta Dunării, Lunca Dunării, Carpații Orientali, Podișul Transilvan și Munții Apuseni. În prezent este lector în cadrul departamentului de Film Documentar al Facultății de Teatru și Film-Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. De asemenea este consultant și colaborator în diverse proiecte de cercetare a: Național Geographic, World Bank, Electric Castle.

Cristina Barsony

Ilustratoare

Cristina Barsony lucrarează ca ilustrator freelancer specializându-se la Londra în ilustrare de carte. A realizat ilustrații pentru mai multe cărți pentru copii si nu doar. Este fascinată de stampele japoneze Ukiyo-e și degrădinile botanice de unde își găsește inspirația, dar și de interconectivitatea dintre lumea vegetală si cea umană. Cand nu desenează, lucrează miniaturi de porțelan sub formă de bijuterii. www.cristinabarsony.com

Katia Pascariu

Actriță Podcast

Actriță, performer, activistă cultural, absolventă de teatru la UNATC în 2006 și a masterului de antropologie al Universității București în 2016, Katia Pascariu locuiește în București, România. Activează ca artist și manager cultural impreună cu colective artistice independente – Cooperativa Macaz, Centrul Replika – și este co-fondatoarea Centrului de artă comunitară Vârsta 4 și a Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. Din 2016 este și membră a trupei Teatrului Evreiesc de Stat.

Î n anul 2009, nu știam prea multe despre Delta Dunării. Majoritatea informațiilor erau din mass-media și se împărțeau în două mari categorii: Delta Dunării este un paradis natural, cu mii de păsări și specii exotice, mândria României în materie de turism; sau Delta Dunării este un hățiș de lacuri și mlaștini, unde braconierii se pot ascunde de brațul vigilent al legii, făcând prăpăd în populația de pește.

Fascinată și intrigată de-o potrivă de acest tărâm misterios, în calitate de studentă doctorandă la University of Kent (UK) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, mi-am început cercetarea antropologică în satul de pescari Sfântu Gheorghe, la capătul brațului cu același nume, situat la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Un sat înconjurat din trei părți de Dunăre și de mare, locuit de către “Haholi”-o minoritate etnică ucrainieana, urmași ai cazacilor ucrainieni, cărora nu le place să fie confundați cu lipovenii-ruși, deși se întâmplă mereu.

După trei ani de studiu, am obținut cu bucurie titlul de doctor, iar după alți 4 ani am reușit să realizez “Vieți între ape”, un film documentar despre viața haholilor pescari din Sfântu Gheorghe, care poate fi urmărit pe youtube. Aici însă, voi prezența un eseu, bazat pe cercetarea mea științifică privind consecințele turismului asupra populației locale deoarece toți iubim Delta și ne pasă de ea. Iar intențiile noastre bune pot fi ușor deturnate sau manipulate dacă nu reușim să avem o înțelegere profundă a fenomenelor sociale provocate de turism, care au loc în acest “paradis”, în acest spațiu îndepărtat, atât fizic cât și mental.

Ca metodă principala de cercetare, noi antropologii, folosim cu precădere, observația și observația participativă. Adică pentru a înțelege mecanismele de funcționare ale unei comunități, din interior, antropologul petrece cel puțin câteva luni cu grupul de oameni ale căror comportamente le studiază. Astfel, iată-mă în vara anului 2009 gătind zilnic cu gospodinele din Sfântu Gheorghe sau mergând la pescuit, la câmp, la fân sau în baltă, la animale, cu bărbații din sat.

Trei luni au trecut ca o zi în acest sat legat de restul lumii doar printr-o rețea de canale și lacuri. Trei luni în care am gătit mai mult decât probabil în toată viață mea. Și am început să simt natura, mirosul de apă și stuf dimineață la răsărit, în goana bărcii cu motor, sau legănatul hipnotic pe valurile ușurele, să încep să disting mii și mii de glasuri de păsări, insecte sau fâlfăit de aripi în aerul de seară. Cercetarea mea științifică a început să dea rezultate în timp ce simțurile mele de fată născută și crescută la oraș au început să se trezească. Am intrat intr-un alt univers, atat natural cat si social si am inteles că oamenii din Sfântu Gheorghe trăiesc după alte legi și ritm, total necunoscute mie.

 Observația participativă, adică observatul în timp ce trăiești viață alături de ei, a însumat mai mult de 20 de luni. Pe parcursul a șapte ani, am petrecut aici patru veri, trei primăveri, trei toamne și o iarnă. Dacă un chimist sau matematician poate să-și ducă la bun sfârșit cercetarea într-un laborator sau în fața unui laptop, un antropolog nu poate. Noi depindem de oameni, de ajutorul lor, de posibilitatea de a petrece timp cu ei. Un chimist nu are nevoie de aprobarea eprubetelor și a componentelor chimice pentru a se afla în laborator. Un antropolog  însă are nevoie de aprobarea comunității. Iar deși la început (ca și oriunde de altfel), comunitatea a fost circumspectă și rezervată, în timp s-au obișnuit cu prezența mea, m-au acceptat și m-au primit în casele, în bucătăriile și în bărcile lor. Iar studiul de față se datorează acestui acces și le mulțumesc din nou pentru primire și colaborare.

Cercetarea mea doctorală s-a centrat pe două întrebări de bază: cum afectează turismul comunitatea locală și în ce mod influențează ecologia și programele de protecție a mediului cultura pescărească din Sfântu Gheorghe. Eseul de față prezintă răspunsul la prima întrebare: turismul și efectele sale.

Turismul este aproape omniprezent în studiile de dezvoltare durabilă. În orice propunere economică de a dezvoltă o anume zona, turismul apare că răspunsul universal, “panaceul” care teoretic va scoate zona din sărăcie, va aduce numeroase locuri de muncă și bunăstare întregii comunități. Totuși, la o privire mai atentă, se poate ușor constata că lucrurile stau diferit în practică. Modelele economice sau administrative au fost puternic contestate de studiile de teren ale antropologilor și sociologilor. În studiile de specialitate, bazate pe exemple din întreagă lume, concluzia de baza este că turismul, de fapt, produce foarte multă poluare, nu aduce bunăstare decât anumitor categorii, și creează un model de dependență, în care comunitățile locale devin dependente de venitul sporadic și nesigur provenit din turism.

Pentru ca turismul să devină cu adevărat o activitate sustenabilă, atât economic, cât și social și ecologic, este necesară o înțelegere profundă, trebuie identitficat cine beneficiază de fapt de venitul generat din turism, întrebat dacă pot localnicii să fie implicați, sau sunt doar angajați câteva luni pe an, de multe ori fără forme legale și protecție socială, în timp ce profitul generat este exportat în afara comunitătii? Resursele naturale sunt exploatate pentru beneficiul a câtorva puțini, în timp ce majoritatea rămâne cu daunele și costurile aferente?

Pentru a află răspunsul la o parte din aceste întrebări, după cum am menționat deja, am folosit ca metodă principală de cercetare observația participativă. Am petrecut multe luni de zile în bucătăriile mai multor gospodine din Sfântu Gheorghe. Avantajul unei astfel de abordări, pe lângă înțelegerea felului în care haholii din Sfântu Gheorghe sunt influențați de turism, este plăcerea de a gustă o multitudine de preparate de pește, gătite cu atâta măiestrie. Dar să revenim. După aproximativ 20 de luni de muncă de teren și apoi compararea datelor culese cu studii antropologice din alte părți ale lumii, am constat că turismul în Sfântu Gheorghe are o latura atât pozitivă cât și negativă.

Aspectele pozitive ale turismului

În fiecare zi, din iunie până la sfârșitul lui septembrie, satul zumzăie de viață și de activitate intensă. Turiștii debarcati după o cursă de patru ore cu vaporul de la Tulcea, sunt cazați în proporție de aproximativ 80% în pensiuni și case de oaspeți ale localnicilor din Sfântu Gheorghe. Restul de 20% stau în hoteluri sau în pensiuni deținute de oameni de afaceri din afara satului. Încă începând din anii 1960, localnicii au primit în casele lor turiști veniți din marile orașe pentru natură și liniște. Astfel, localnicii au fost implicați în această activitate de câteva decenii, mențînându-și de la an la an oaspeții. Mai mult, unele relații dintre gazde și turiști s-au transformat peste ani în adevărate relații de prietenie, ajutându-se și vizitându-se reciproc și în afară sezonului estival, botezandu-și copiii sau petrecând împreună sărbătorile de peste an.

Datorită faptului că sezonul de vara este destul de scurt, iar pescuitul sportiv nu are așa mari oportunități, acest sat nu a fost considerat atractiv din punct de vedere economic și a fost ocolit în general de investitori, marea majoritate a spațiilor de cazare și de masă fiind în continuare oferite de către localnici, și după trecerea de la sistemul comunist la cel de piață liberă. Astfel, profitul generat a rămas în comunitate, fiind investit fie în îmbunătățirea condițiilor de viață, fie în educația copiilor sau provizii pentru iarnă, un fapt destul de unic. “Avem noroc cu turiștii, că banii din vara îi strâng și îmi iau lemne de foc pentru la iarnă. Sau dacă nu e pește primăvara, luăm din economii, să plătim dările către stat” îmi explică tanti Tanța.

Majoritatea studiilor antropologice din toată lumea deplâng, pe bună dreptate, faptul că localnicii sunt excluși de la această activitate profitabilă, în timp ce beneficiile economice sunt exportate în afara comunității. Iată că din fericire, în cazul satului Sfântu Gheorghe, principalii beneficiari ai acestei bunăstări sunt localnicii, oferindu-le putere economică și emancipandu-i; o situație demnă de luat în considerare, fiind o situație de “bune practici” atât de necesară la nivel național.

În fiecare zi de vară, la primele ore ale dimineții, când aburii bălților încep să se ridice ușor și apa să forfoteasca de viață, pescarii trag încet plasele cu pești, la fel cum făceau tații și bunicii lor de sute de ani. Doar că de data aceasta peștele este pentru turiști. În fiecare zi de vara, când grădinile se trezesc încet, gospodinele își pun șorțurile, aprind focul în sobă, și încep să pregătească mâncăruri din peștele adus de pescari, la fel cum făceau mamele și bunicile lor de sute de ani. Doar că de dată aceasta pentru turiști. Dacă în alte sate pescărești din lume, activitățile tradiționale sunt înlocuite de turism și dispar, astfel dispărând o întreagă lume, Sfântu Gheorghe oferă din nou un contra exemplu: aici datorită cererii pentru masă și casă din partea turiștilor, femeile și bărbațîi își continuă activitățile tradiționale și transmit generațiilor următoare meșteșugul pescuitului și al gătitului.

Aspecte negative

“Turiștii vor masă tradițională de pește, dar nu cu orice fel de pește” îmi spun gospodinele din Sfântu Gheorghe. Turiștii vor în special somn, crap, știucă sau chiar sturion-o specie pentru care pescuitul este interzis și astfel se crează o presiune prea mare pe aceste specii de pește, deoarece pescarii se simt datori să satisfacă cerințele turiștilor. Mai mult, câțiva localnici folosesc și mijloace destructive (current electric) și braconează pentru a obține într-un timp scurt o cantitate mare de pește și a satisfice cererea mare de pe piață. Deși vin tocmai pentru a se bucura de biodiversitatea atât de mare a Deltei Dunării, fără să își dea seama, prin apetența pentru doar 4-5 specii de pești, turiștii contribuie în mod direct la supra exploatarea resursei piscicole, proliferarea braconajului și reducerea biodiversității.

Altă consecință negativă a turismului se manifestă la nivelul comunitățîi. “Banul ne-a stricat. Înainte nu era atâta ură, atâta invidie, nu era întrecerea asta care e acum, fiecare se uită în grădina celuilalt” mi-a spus tanti Dorina, dezamăgită fiind de cum unele vecine își dădeau prea mare importanță pentru că aveau turiști. Individualismul, competiția și tensiunea dintre membrii comunității, mai ales datorită turismului, a dus la slăbirea coeziunii sociale și destrămarea într-o oarecare măsură a valorilor comune ale haholilor din Sfântu Gheorghe. De exemplu, ajutorul reciproc între vecini și rudele apropiate nu mai este normă socială. Vecinii și rudele nu-și mai oferă pește (în special pentru că a devenit tot mai puțin și scump) și nici timp unul altuia. Sunt mai îndepărtați, mai singuri, mai individualiști. Ajutorul reciproc mai există doar în cazuri rare, iar serviciul plătit a înlocuit această practică socială ce asigura coeziune socială.

Șapte ani de cercetare încap foarte greu în aceste câteva rânduri. Aș putea povești zile întregi atât despre anii petrecuți în Delta Dunării, cât și despre situațiile și soluțiile posibile în ceea ce privește turismul și protecția mediului. Cred că cea mai importantă concluzie este că este nevoie de studii de profunzime în ceea ce privește felul în care turismul poate să aibă consecințe pozitive și/ sau negative. Actualul model în care turismul este oferit ca soluție-minune universală pentru orice comunitate se dovedește a fi eronat și depășit. Studiile antropologice oferă o înțelegere profundă, discutând aspecte sociale, ecologice sau politice, lăsând loc de exprimare comunităților locale. În cazul satului Sfântu Gheorghe, efectele turismului sunt foarte vizile și sunt atât pozitive cât și negative. Fiind vorba de un context aparte, acest model de turism nu duce în mod neapărat la același tip de rezultate în altă zona. Astfel sunt necesare studiile de caz, luând în calcul contextul local și abordarea antropologică.

În Delta Dunării timpul trece altfel, oamenii și natura au alt timp. Să-i ascultăm și să-i înțelegem. Învățăm mai multe despre noi.