Take One

S eminarul la care participam era condus de un psiholog tânăr, în jur de 35-40 de ani, care ne prezenta într-un limbaj extrem de articulat câteva tehnici noi de psihoterapie și modul în care acestea pot să adreseze anxietățile și disfuncționalitățile noastre emoționale. Se întâmpla în urmă cu câțiva ani de zile în București, însă în cadrul cercetării mele antropologice am participat apoi la astfel de întâlniri în mai multe orașe mari din România. Pentru că în sală nu eram mulți participanți, ne-am așezat într-un cerc și, pe măsură ce prezentarea înainta, eram încurajați să punem întrebări și să contribuim la discuțiile ce aveau loc. Ne aflam într-una din casele construite în perioada interbelică, în care funcționau mai multe cabinete de psihologie și birouri de avocatură. Sala era spațioasă și decorată cu foarte bun gust. Prezența psihologului și modul degajat în care interacționa cu noi îți inspira profesionalism și multă încredere. Pentru următoarea oră am fost implicați în diverse exerciții și discuții privind problemele noastre emoționale, ce simțim și gândim despre ele și modul în care le putem circumscrie și conștientiza în viața noastră. Eram angajați schematic și experimental în cum ar trebui să se desfășoare un program clasic de terapie cognitiv-comportamentală. Dar apoi lucrurile au luat o întorsătură oarecum neașteptată. Acest tip de terapie, a spus convingător psihologul, ne ajută să reperăm problemele cu care ne confruntăm, dar nu are capacitatea de a le rezolva. Te ajută să înțelegi că ai o problemă, dar nu te poate schimba. Apoi ni s-a vorbit despre puterea interioară pe care fiecare dintre noi o avem și cum o putem accesa. Luminile s-au stins, doar câteva veioze au rămas pornite și apoi în acest semi-obscur s-a auzit o muzică caldă și liniștitoare. Am fost invitați să închidem ochii și să medităm, fiind conduși în acest exercițiu de vocea calmă și sigură a psihologului care ghida meditația și procesul de vindecare. Eram prezent la acest seminar în calitate de antropolog și îmi amintesc că în timp ce vorbea nu puteam să mă opresc din a mă gândi la modul în care acest spațiu este constituit: fundamentat pe dezvoltările științifice ale psihologiei contemporane, dar în același timp operând o deschidere către spiritualitate, bazat pe expertiză și gândire critică, dar în același timp încurajând o întoarcere aproape magică către propriul sine și puterea interioară pe care fiecare o avem. Exercițiul continua, muzica din fundal era tot liniștitoare și, chiar dacă nu am reușit să meditez alături de participanți, eram tot mai intrigat de gradul ridicat de reflexivitate pe care această terapie de dezvoltare spirituală o implică. La final, când luminile s-au reaprins, fețele participanților radiau și erau parcă pline de energie și voie bună.

Take Two

Această deschidere către spiritualitate există încă de la începutul anilor 90 în România, însă în ultimul deceniu a cunoscut o explozie fără precedent. Respirație holotropică, Reiki, Theta-healing, Constelații familiale, Terapia cu îngeri, yoga, meditație, terapie Bowen, sunt doar câteva exemple de astfel de spiritualități ce devin din ce în ce mai populare în spațiile urbane din România. Orice proximitate cu ezoterismul și cu practici obscure este criticată și dezavuată de cei implicați în acest câmp; traineri și facilitatori evidențiază constant caracterul lor benefic, fundamentarea lor în expertiză științifică și invită la o experiență directă a eficacității lor în cadrul atelierelor pe care le organizează. De asemenea, există astăzi o amplă diversificare a mediilor care promovează aceste spiritualități. Emisiuni televizate, podcasturi, bloguri despre importanța spiritualităților în viața personală și profesională, o multitudine de workshopuri de dezvoltare personală și spirituală, centre de meditație și spiritualitate urbană, retreat-uri și vacanțe centrate pe descoperirea spirituală etc. Amploarea pe care această deschidere către spiritualitate o ia poate fi observată și din numărul mare de cărți pe teme de dezvoltare personală și spirituală pe care editurile din România le publică și numărul de cititori care cumpără din standurile dedicate ale librăriilor aceste cărți, sau le împrumută masiv de la biblioteci[1].

În cadrul cercetătorilor mele antropologice am încercat să evidențiez modul în care această deschidere către spiritualitate nu este întâlnită doar în cadrul culturii populare, ci și în diverse câmpuri profesionale. Analizele mele au identificat patru astfel de câmpuri, în care deschiderea către spiritualitate începe să joace un rol important: medicină, industria de fitness și wellbeing, management și psihologie. Ce are în comun integrarea spiritualității în aceste câmpuri este faptul că există un accent tot mai mare pus pe modul în care  spiritualitatea permite un nou mod de gândire, dezvoltare și vindecare a sinelui. În aceste câmpuri activează un număr tot mai mare de experți ce susțin necesitatea unei mutații paradigmatice în domeniul lor de activitate și atrag atenția asupra resurselorspirituale interioare de care ființa umană dispune. Poate niciunde nu este atât de vizibilă această mutație paradigmatică ca și în psihologie, unde au fost dezvoltate o serie de psihoterapii care integrează spiritualitatea în vederea vindecării emoționale. Se vorbește tot mai mult despre necesitatea unor psihologii post-raționale și sunt criticate limitele terapiilor cognitiv-comportamentale. Au apărut de asemenea o serie de asociații profesionale în cadrul cărora este produsă expertiză academică și științifică, sub formă de conferințe, seminarii, articole și diverse formări profesionale, în care este susținută o abordare holistă asupra psihicului uman.

Take Three

Ceea ce au în comun aceste transformări spirituale este accentul pus nu doar pe un sine spiritual, ci și pe puterea interioară pe care acesta o are pentru a se dezvolta pe plan personal și profesional. Programele de dezvoltare spirituală îl încurajează pe subiect să fie rezilient, să își ia destinul vieții în propriile mâini și să descopere în propria interioritate resursele necesare pentru a reuși în viață. Deși aceste deschideri către spiritualitate există în România încă de la începutul anilor 90, programele efective de dezvoltare personală și spirituală cunosc o expansiune abia odatăcu criza financiară din 2008-2009. Acest lucru ne permite să interogăm în ce măsură aceste programe nu reprezintă cumva o modalitate prin care indivizii încearcă să se ajusteze la transformările dramatice ce au avut loc în câmpul muncii în ultimul deceniu? Ne referim aici la acele reforme structurale care au dus la adoptarea unui nou Cod al Muncii ce a avut ca scop crearea unei piețe a muncii flexibile și competitive[1]. Miza a fost atragerea de investiții de capital străin prin asigurarea unei forțe de muncă ieftine care, datorită adoptării unei noi legi a Dialogului Social, avea puteri limitate să se mobilizeze prin intermediul sindicatelor în vederea negocierii colective a unui raport just între patroni și salariați. Acest lucru a permis proliferarea unei noi culturi organizaționale și a unor noi practici manageriale în cadrul cărora dispozitivele de control și măsurare a productivității și eficienței muncii au jucat un rol tot mai important. Programele de dezvoltare profesională și personală care sunt deseori încurajate de structurile manageriale ale companiilor, uneori fiind plătite de acestea, au în mod clar rolul de a socializa un nou tip de angajat autonom, creativ și capabil de inițiative personale la locul de muncă. Este elocvent în acest sens ceea ce spunea într-un interviu recent în Ziarul Financiar un important expert în consultanță de afaceri din România despre nevoia unei noi abordări la locul de muncă care să integreze viață profesională a angajaților cu cea personală:

„Antagonismul acesta trebuie să dispară şi cele două vieţi trebuie să devină complementare, munca hrăneşte viaţa privată şi invers. Provocarea este cum ajungi să măsori productivitatea în condiţiile în care vrei să asiguri această flexibilitate. Piaţa muncii este foarte fierbinte, angajatul ar putea să nu mai stea şi trebuie să găseşti metode prin care relaţia ta cu angajatul să nu mai fie una profesională, ci una în care intervine emoţia, angajatul se simte bine şi vine cu tot sufletul pe masă şi se adaptează din mers la nevoile angajatorului.[2]”

Rezultatul acestor transformări a fost faptul că un important segment a câmpului muncii din România a devenit în ultimul deceniu din ce în ce mai competitiv și a exercitat o presiune tot mai mare asupra muncitorilor. Acest lucru ne face să ne întrebăm în ce măsură programele de dezvoltare personală și spirituală nu constituie, printre ale lucruri, o modalitate de adaptare la aceste transformări ce au loc în câmpul muncii?

Take Four

Programele de dezvoltare spirituală cultivă o serie de trăsături ale sinelui precum trăirea în prezent, puterea interioară, capacitatea de manifestare a realității, reziliența, și o atitudine pro-activă. În cele ce urmează mă voi opri pe scurt asupra două trăsături importante care se regăsesc în multe dintre aceste programe: antreprenorialitatea și creativitatea.

Programele de dezvoltare spirituală cultivă în mod direct o antreprenorializare a propriului sine. Prin acest lucru înțeleg faptul că subiectul spiritual descoperă tehnici spirituale cu ajutorul cărora învață să își gestioneze resursele interioare și puterea divină cu care Divinitatea i-a înzestrat pe toți oamenii. Experiența acestei Divinități nu este atât o experiență cu o Ființă transcendentă mediată de practici și ritualuri colective, ci este o experiență ce are loc în propria interioritate. A trăi în prezent, a fi prezent înseamnă a experimenta în propria subiectivitate această Ființă și posibilitatea unei conectări la Sursa vieții și la Puterea care a creat acest univers. Gestionarea acestei resurse interioare este cheia rezilienței, fericirii, succesului și abundenței pe care orice subiect spiritual o poate experimenta în propria viață. Acest lucru stimulează formarea unui sine productiv care se bazează pe propria forță interioară și învață să își gestioneze pro-activ propria existență. În unele cazuri, această logică de antreprenorializare a sinelui merge până acolo încât Divinitatea este gândită ca Marele Antreprenor care a creat acest univers și care ne invită să gestionăm aceasta lume alături de El[3]. Comparativ cu toate mișcările religioase din România, programele de dezvoltare spirituală au deschiderea cea mai puternică față de principiile de funcționare ale unei societăți capitaliste: reușită prin efort personal, meritocrație, competiție, încrederea în propriile resurse interioare și o puternică valorizare a prosperității și abundenței.

O altă trăsătură importantă cultivată în cadrul programelor de dezvoltare personală și spirituală este creativitatea. A fi creativ înseamnă a imita divinitatea care a creat acest univers și a cărei imaginație a pus în mișcare splendoarea existenței. Creativitatea spirituală invită la a utiliza puterea interioară pentru a manifesta o realitate mai bună și a genera oportunități de dezvoltare atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Puterea creatoare divină acționează în propriul sine și tocmai de aceea programele de dezvoltare spirituală insistă asupra chemării pe care oamenii o au să își creeze propria lor viață și propriul destin.

Există fără dubiu o afinitate între modul în care este tematizată creativitatea în cadrul acestor programe și noile modalități de imaginare a muncii în cadrul industriilor creative. Strategia națională pentru competitivitate (2015 – 2020), un proiect adoptat de Ministerul Economiei, consideră creativitatea una din trăsăturile importante ce trebuie dezvoltate în vederea stimulării unei culturi antreprenoriale și a consolidării industriilor creative.  Abilitatea de a fi creativ figurează de asemenea în multe din anunțurile de recrutare de personal elaborate de departamentele de resurse umane și constituie azi un element important al angajabilității.

Nevoia de creativitate a muncitorilor nu reprezintă însă doar o trăsătură a modului capitalist de organizare a muncii, ci a fost un important deziderat și în perioada comunistă. Cultivarea acesteia a devenit un obiectiv important al științelor sociale din România, încă din perioada comunistă. În anii 60 – 70 se dezvoltă treptat un câmp solid de expertiză care, urmând exemplul psihologiei americane, realizează o analiză atentă a condițiilor în care creativitatea apare în contextele de muncă socialistă. Atât în psihologie, cât și sociologie, pedagogie și management (pe atunci intitulat conducerea întreprinderii) se problematizează foarte serios modul în care stimularea creativității poate să genereze o productivitate mare a muncii. Se fac numeroase experimente psiho-pedagogice, se elaborează teste și metodologii care au rolul de a reliefa condițiile necesare pentru apariția creativității. Miza este aceea de fundamenta o nouă disciplină – creatologia – care avea ca obiectiv stabilirea unor serii de protocoale care să fie implementate în câmpul muncii pentru a genera o creativitate mai mare. Problema creativității exista, așadar, și în perioada comunistă, însă aceasta avea alte valențe decât modul în care creativitatea este angajată astăzi în cadrul discursului neo-liberal de tematizare a muncii.

În perioada comunistă, creativitatea era văzută ca o intervenție asupra obiectului și nu asupra subiectului. Mai exact, creativitatea era înțeleasă ca inventivitate și avea ca obiect îmbunătățirea mijloacelor de producție în vederea generării unei productivități mai ridicate. O productivitate care, cel puțin la nivel discursiv, însemna o îmbunătățire a condițiilor colective de trai. Sinonimul cel mai apropiat pentru creativitate în această perioada este euristica, capacitatea de rezolvare a unor probleme tehnice. În perioada capitalistă, miza creativității începe să devină treptat o tehnică de subiectivare, un mod de intervenție asupra sinelui și a transformării acestuia pentru a-și îmbunătăți angajabilitatea, în sensul stimulării inovării și implicării active la locul de muncă. În contextul unui mediu capitalist global tot mai competitiv, în cadrul căruia orice avantaj poate însemna succesul de piață și creșterea profiturilor marginale, angajații creativi devin una dintre resursele importante pentru reușită. Creativitatea însemna în perioada comunistă invenție și îmbunătățire a mijloacelor de producție,  în perioada capitalistă creativitatea a devenit un stil de viață antreprenorial și un mod de raportare a reușitei personale și profesionale la propriile resurse interioare.

[1] Gog, Sorin – „Subiectivități neoliberale în câmpul spiritualităților alternative din România” în Gog, Sorin și Simionca, Anca – Noile subiectivități ale capitalismului global. Spiritualitate, dezvoltare personală și transformările neoliberale din România, Editura Tact, în curs de publicare

[2] https://www.zf.ro/profesii/zf-live-raluca-bontas-partener-deloitte-romania-angajatorii-cauta-solutii-imbunatateasca-calitatea-vietii-angajatilor-vor-acestia-fie-productivi-munca-hraneste-viata-privata-invers-18100538 Data ultimei accesări: 14.10.2020

[3] Gog, Sorin. “Neo-liberal subjectivities and the emergence of spiritual entrepreneurship: An analysis of spiritual development programs in contemporary Romania.” Social Compass 67.1 (2020): 103-119.