de ZOLTÁN MIHÁLY
Abstract
de ZOLTÁN MIHÁLY
Abstract
Zoltán Mihály și-a finalizat doctoratul în 2021 la Universitatea Babeș-Bolyai cu proiect despre globalizarea industriei chimice românești. Anterior, a absolvit programul masteral de Sociologie și Antropologie Socială la Central European University în Budapesta (2016), cu un studiu despre relațiile industriale dintr-o companie din Cluj. A publicat în jurnale precum Review of International Political Economy si European Journal of Industrial Relations. Interesele lui de cercetare includ socio-antropologia muncii, economia politică regională și managementul resurselor umane. În prezent lucrează ca editor și predă seminarii de managementul muncii la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (UBB). În timpul liber ilustrează fenomenele sociale pe care le studiază folosind Illustrator și Photoshop. Lucrările lui pot fi văzute pe Instagram și Facebook.
Zoltán Mihály și-a finalizat doctoratul în 2021 la Universitatea Babeș-Bolyai cu proiect despre globalizarea industriei chimice românești. Anterior, a absolvit programul masteral de Sociologie și Antropologie Socială la Central European University în Budapesta (2016), cu un studiu despre relațiile industriale dintr-o companie din Cluj. A publicat în jurnale precum Review of International Political Economy si European Journal of Industrial Relations. Interesele lui de cercetare includ socio-antropologia muncii, economia politică regională și managementul resurselor umane. În prezent lucrează ca editor și predă seminarii de managementul muncii la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (UBB). În timpul liber ilustrează fenomenele sociale pe care le studiază folosind Illustrator și Photoshop. Lucrările lui pot fi văzute pe Instagram și Facebook.
Daniel Popa este actor din 2000, când a absolvit UNATC-ul cu ultima generație a Olgăi Tudorache. A colaborat încă din studenție cu Teatrul Bulandra, dar cel mai mult a activat în zona independentă, la Teatrul LUNI de la Green Hours, cu care a participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Daniel este fondatorul și directorul artistic al Asociației Culturale Doctor’s Studio. Ultimul proiect în care joacă este “Totul va fi diferit” – un performance online după un concept de Ilinca Manolache, realizat în colaborare cu Teatrul Mic, în care Daniel semnează și traducerea, adaptarea, montajul și regia.
‘Globalizare-declin
Textul de față urmărește procesele de globalizare din perioada socialismului românesc, având în prim plan transformările prin care au trecut două întreprinderi din industria chimică a județului Neamț. Globalizarea socialistă a avut un dublu-rol pentru România: a fost atât un model de industrializare, cât și un factor de dezindustrializare. Exporturile către țări occidentale au creat fluxurile de capital necesare industrializării în perioada socialistă. Însă, la finalul aceleiași perioade și începutul celei post-socialiste, lipsa fondurilor a scos în evidență incapacitatea economiei de a asigura nivelul tehnologic adecvat pentru rentabilitatea producției, factori care au prefigurat declinul industriei. Descriu aceste mecanisme globale prin metode etnografice, consultarea documentelor din arhive – referitoare la organizarea producției, plus variate materiale de corespondență între liderii întreprinderilor – și 22 de interviuri cu foști protagoniști ai evenimentelor în cauză.
Am pornit de la narativele decliniste ale presei anilor 1990, cu precădere cele despre declinul regiunilor monoindustriale. Numeroase reportaje sau articole de ziar au documentat incapacitatea guvernului de a se adapta economiei de piață și procedeele nefaste de privatizare ale întreprinderilor socialiste. Asocieri de cuvinte precum „colos industrial”, „distrugerea industriei” și „imagini dezolante” erau comune. Șirul narativ predominant plasa industria din România în împrejurările unei amenințări iminente, pregătite să ruineze valorile productive construite și consolidate cu zeci de ani în urmă. Mai târziu, am descoperit cum respondenții mei reproduceau același discurs, cu o nuanță locală. De pildă, relatarea „a fost o perioadă rușinoasă a țării… nu mai vreau să vorbesc despre asta”, a reprezentat și apogeul refuzurilor pe care le-am primit în perioada culegerii datelor empirice. Influențat probabil și de reportajul „România Te Iubesc”[1] despre declinul industriei socialiste, răspunsul denotă percepția localnicilor legată de dezindustrializarea zonei adiacente municipiului Piatra-Neamț. Starea de resemnare a fost prezentă în discuțiile cu majoritatea respondenților. Aceștia se refereau mai ales la perioada post-revoluționară, pe care o asociau cu declinul treptat al industriei locale. Dacă începutul anilor 1990 a fost o continuare a vieții cotidiene, fără schimbări semnificative, la mijlocul decadei au început să se arate neajunsurile structurale ale industriei.
Începutul noului mileniu a fost marcat de dispariția aproape în întregime a sectorului industrial, fenomen datorat în esență progresului tehnologic global (Rodrik, 2016). În România, globalizarea a produs dezindustrializare, mai ales pe fondul politicilor economice deficitare din a doua jumătate a anilor 1980, care au favorizat plata datoriilor externe în detrimentul reînnoirii tehnologice. Relațiile inter-instituționale ale întreprinderilor din România au fost limitate de guvernul PCR. Inițial bazat pe importuri de utilaje pentru producție (capital fix) din vestul global (cu aproximație de la finalul anilor 1950 până la finalul anilor 1970) pentru producția bunurilor de export (Mark, Kalinovsky și Marung, 2020; Sanchez-Sibony, 2014) acest model de dezvoltare internă a căpătat o predilecție mai izolaționistă la începutul anilor 1980. Chiar dacă cantitățile exportate în ultima decadă socialistă au fost semnificative (Mihály, 2021), pe plan intern, politicile izolaționiste au interzis inclusiv importurile de utilaje. În schimb, planificatorii statului au preferat imitarea aparaturii importate, redirecționând fondurile obținute din exporturi în principal către plata datoriilor externe. Adesea, aceste tentative de imitare au eșuat, adâncind inadecvarea tehnologică a întreprinderilor, majoritatea dintre ele având utilaje importate la începutul perioadei socialiste. Aceste împrejurări au determinat ulterior dinamicile traniziției post-socialiste, cu un plan național de privatizare inadecvat pentru necesitățile variatelor sectoare industriale și o lipsă politicilor de redresare prin programe de subvenții coerente pentru retehnologizarea întreprinderilor. Pe fondul acestor circumstanțe au avut loc evenimentele dezindustrializării.
Per ansamblu, declinul unităților în cauză a avut trei motive: pierderea clienților pentru export („stricarea pieței”), creșterea costurilor de producție datorată mijloacelor de producție învechite și implicit lipsa fondurilor pentru materii prime (pe fondul încetării finanțării de la stat). Datorită schimbărilor post-revoluționare, poziția produselor chimice în lanțurile de aprovizionare globale (mai ales cele cu alte țări socialiste) s-a diminuat semnificativ. Confruntarea cu actorii pieței globale a scos în evidență dezechilibrul costuri-beneficii al produselor românești, acestea având (cel puțin în industria chimică) costuri de producție semnificativ mai ridicate decât prețurile de pe piață.
Transformări-traume
Valurile de privatizare au afectat pe rând întreprinderile din industria românească, platforma chimică de la Săvinești, județul Neamț, nefiind o excepție. Descriu dezindustrializarea din perspectiva Melanei și Fibrex-ului, două întreprinderi ale platformei. La Melana evenimentele au fost interne, fabrica nefiind privatizată vreodată, deși era de dorit atât pe plan intern, cât și la nivel guvernamental. Decăderea a fost cauzată de erori de gestionare a producției care mai târziu au dus la creșterea datoriilor, nu la eficientizarea productivă scontată. Mai precis, modernizarea unor instalații a dus la creșterea costurilor de funcționare și adâncirea continuă în datorii. În prima fază, Melana s-a desprins de combinat cu sindicatul propriu. Celelalte unități rămase au intrat sub umbrela Fibrex, întreprindere care în mod formal s-a consolidat pe sindicatul fostei CFS Săvinești. În schimb, Fibrex-ul a avut parte de privatizări succesive care i-au erodat în mare măsură capacitățile de producție în ciuda opoziției conducerii întreprinderii și a angajaților.
Cadrele de conducere au fost factorul determinant al transformărilor. Încă de la început, fostele structuri organizaționale s-au schimbat: „au apărut 5-6 directori, directori generali… s-au umflat schemele (organigrama)… a fost o greșeală, s-a împărțit așa artificial: că tu iei aia, tu iei centrala” (Inginer Șef Melana). Conducerea întreprinderilor a avut în prim plan inclusiv diferențele tehnologice dintre fabricile platformei și implicit a mărfurilor: „era alt produs, altceva”. Pe aceste baze tehnologice s-au divizat și sindicatele, angajații urmându-și liderii.
Transformările au avut și un factor secundar: competiția pentru resurse interne. Acestea erau un factor crucial pentru rentabilitatea producției, sau „formarea unor centre de profit, cum se zicea” (Inginer Șef Melana). De exemplu, aprovizionarea cu abur (necesară procesului chimic la toate fabricile platformei) depindea de unitățile Fibrex, conducerea acesteia stabilind prețul de schimb. Datorită tehnologiei învechite, acest preț se afla peste cel al pieței, iar alte alternative rentabile nu existau. Competiția pentru resursele interne a creat astfel „interese contradictorii”. Relațiile dintre Melana și Fibrex au fost astfel incerte, prima întreprindere aflându-se într-un dezavantaj vizibil: „ne ciondăneam să le plătim aburul… le mai dădeam bani și ne împăcam”, povestește acesta.
Contextul a creat o stare de incertitudine și în imaginarul angajaților de la Săvinești. În opinia lor, principala sursă a problemelor au fost reformele de privatizare ale întreprinderilor de stat, fenomen care a avut impact direct asupra coeziunii forței de muncă. Din punct de vedere sindical, „liberalizarea” și descentralizarea gestionării acestora de la Fondul Proprietății de Stat („stăpânul industriei românești” în perioada respectivă) a creat numeroase puncte de vedere divergente care au fost dăunătoare integrității întreprinderilor. La Fibrex, inclusiv delegarea alegerii liderilor de sindicat la nivel de întreprindere a creat, printre altele, circumstanțele divizării fabricilor de pe platforma din Săvinești (principalul caz fiind separarea întreprinderilor în cauză). Liderul sindicatului de la fostul CFS Săvinești a rezistat totuși numeroaselor tentative de divizare venite, în cuvintele sale, „din partea tinerilor care voiau să se rupă în continuare”.
După dobândirea „independenței”, cele două întreprinderi au urmat direcții specifice de gestionare a resurselor și datoriilor. Fibrex a prioritizat plățile externe: „plătim furnizorii (de materie primă) dar rămânem îndatorați statului”, îmi explica președintele consiliului de administrație a Melanei într-un interviu. În aceste condiții, îndatorarea însemna ne-plătirea taxelor aferente către stat: impozite, contribuții sociale, etc. Ne-plata acestor taxe echivala cu ajutorul de stat în cazul întreprinderilor de la Săvinești, statul ne-oferind alte ajutoare în afară de scutirea datoriilor. Melana a urmat calea diametral opusă: „plătim statul… rămânem disciplinați față de stat, iar furnizorii îi mai amânăm” (fost director Melana). Această strategie a creat tensiuni și crize periodice în lipsa materiei prime, fapt ce a dus la scăderea semnificativă a cantității produse și a calității produselor.
În acest context, privatizarea a fost promovată de guvern ca un mod de posibilă re-integrare în lanțurile de valoare globale, condiționată de re-structurarea internă a întreprinderilor. Totuși, în numeroase cazuri, noii proprietari au fost la rândul lor actori pe piața globală, un aspect demn de considerat în dinamica privatizărilor post-socialiste datorită intereselor concurențiale. După cum se va vedea din narativa privatizării de la Fibrex, intrarea în sfera de influență unui concurent a fost un factor determinant al contracției industriale de la Săvinești. Din numeroase puncte de vedere, acest factor denotă gestionarea defectuoasă a procesului de privatizare și implicita lipsă a reglementărilor statului, ambele survenite pe fondul presiunii Fondului Monetar Internațional pentru sporirea competitivității industriei (Ban, 2016), care au exacerbat neajunsurile structurale.
Melana-declin
Melana nu a reușit să mențină producția necesară rentabilității după ce a devenit societate comercială pe acțiuni. Din cauza mijloacelor de producție învechite (investițiile în acestea având aproximativ 20-30 de ani în 1990), calitatea produselor a avut de suferit, standardele de calitate la nivel global fiind deja semnificativ mai avansate. De asemenea, dată fiind situația financiară a întreprinderii, lipsurile de materii prime au fost recurente: oprirea și re-pornirea repetată a utilajelor cauzând produselor fluctuații de calitate , vizibile mai ales la vopsirea neuniformă a fibrelor. Pentru evitarea așa-numitelor „șocuri de calitate”, era necesară o perioadă „de tranziție” în funcționarea utilajelor. Neavând flux continuu de producție, produsul finit avea calitate mai redusă la începutul funcționării utilajelor, după câteva zile revenind la nivelul așteptat. Adesea, beneficiarii primeau produse de variate calități, fiind nevoiți să ajusteze propriile utilaje pentru prelucrare: „ei (filaturile) voiau marfă de o singură calitate, că nu puteau să calibreze mașinile tot timpul după calitatea noastră” (fost director Melana).
Concomitent cu inițiativele de modernizare la nivel local, conducerea fabricii a încercat să găsească parteneri de afaceri străini. Conducerea întreprinderii a vizitat Marocul la începutul anilor 1990, o destinație aleasă datorită colaborării din perioada socialistă. Din aceste deplasări au rezultat diverse parteneriate: „am vizitat 30 de filaturi, aveam promisiuni de contracte acolo, destul de substanțiale, care ar fi susținut producția pentru o perioadă îndelungată” (fost Director Melana). Celelalte firme vizate erau franceze și germane. Colaborările însă au fost limitate, numeroase acorduri încetând înainte de începerea contractelor propriu-zise. Beneficiarii rămași au înaintat reclamații cu privire la calitatea produselor livrate, problemele de producție resimțindu-se în continuare. Celălalt tip de colaborare a constat în invitarea unor specialiști străini pentru evaluarea situației din fabricile Melana. Printre arhivele pe care le-am cercetat, am întâlnit și un raport întocmit de o corporație din Anglia în octombrie 1995, în care se preciza: „procedeul folosit la Melana este ineficient în comparație cu procedeele competitive… Melana s-a obișnuit să trăiască cu aceste probleme în loc să le rezolve”. În final, persistența problemelor productive a determinat guvernul să lichideze fabricile Melana.
Fibrex-declin
După 10 ani de funcționare cu variate grade de succes ca întreprindere de stat, Fibrex a fost privatizat. Un concern italian a ajuns „în capul listei să cumpere Fibrex-ul în totalitate, excepție fiind fabricile Melana care nu mai făcea parte din Fibrex” (fost Director Comercial Fibrex). În anul 2000 s-au încheiat procedurile de privatizare, Fibrex-ul fiind cumpărat în întregime de compania italiană, chiar dacă aceștia nu doreau achiziționarea întregii întreprinderi. Relatând o discuție avută cu proprietarul grupului italian, fostul director de la Fibrex a arătat că investitorul a recunoscut că „nu îmi trebuie tot Săvineștiul, nu am ce face cu Lactama, cu Adipicul (două secții din Fibrex), cu centrala termică, electrică… aceștia (guvernul român) îmi spun că privatizează Fibrex-ul total, nu pe bucățele”.
Suma inițială, cuprinsă între 17-20 de milioane $, a fost alocată doar pentru unitățile Relon IV și V – ambele, secții de producție textilă. Impasul inițial a fost depășit prin atragerea unui nou investitor pentru secțiile nedorite de proprietarii italieni: Lactama I, II și III (secții de producție chimică, materii prime pentru secțiile textile). Răspunsul oferit de Fondul Proprietății de Stat a fost în repetate rânduri negativ, singura soluție fiind privatizarea integrală. Așadar, vânzarea s-a efectuat în schimbul a 10 milioane $ în ciuda sumei mai mari oferite inițial. Același respondent, directorul comercial Fibrex, a relatat: „valoarea tranzacției… ne duce la ideea că Fibrex a fost făcută cadou concurenței”. După confirmarea preluării acțiunilor respondentul a fost primul concediat și ulterior trecut pe un post de consultant datorită opoziției față de firma italiană.
Gestionarea noilor întreprinderi privatizate avea să fie făcută de un partener al grupului italian, la rândul ei producătoare de caprolactamă. Sub îndrumarea noului administrator unic, secțiile nefolositoare companiei italiene s-au desființat progresiv: „scopul lui (administratorului) era să distrugă Lactama” (fost Director Comercial Fibrex). Principalul motiv a fost eliminarea unui concurent de pe piață: evitarea producției de caprolactamă la Săvinești însemna creșterea cotei pe piață prin aprovizionarea grupului italian (care cumpăra 100 de mii de tone de lactamă pe an, echivalentul a două miliarde $). În scurt timp, „Lactama I, II și III au fost oprite, Relon-ul I la fel… Lactama toate închise într-o jumătate de an, Adipicul s-a închis”. Treptat au rămas doar clădirile considerate necesare grupului italian aflate sub tutela firmei administratoare: „Relon-ul V și o bucată din Relon IV”.
Așadar, la scurt timp după privatizare, noua conducere a început demersurile de eficientizare a fabricilor. Acestea au inclus disponibilizări în masă (peste 70% din forța de muncă existentă a fost disponibilizată) și reduceri salariale, alcătuite mai ales din eliminarea sporurilor de vechime. De asemenea, patronatul a început reparațiile secțiilor considerate învechite. Lactama I a fost prima secție vizată la care s-au efectuat reparații ale utilajelor lăsate în paragină, însă demersul a fost abandonat: „au ajuns la un punct, au dat drumul și au zis nu, o închidem pentru că este energofagă… și au închis-o” (Electrician Fibrex).
Evenimentele din jurul privatizării Fibrex au avut numeroase stagii, inclusiv întrevederi cu directorul firmei italiene la Piatra-Neamț. La un astfel de eveniment, conducerea Fibrex a avertizat directorul italian de pericolul numirii unui concurent în funcția de conducere a Fibrex. Acesta a răspuns că respectivul are intenții pozitive de a „realiza o producție de caprolactamă mai rentabilă” și că temerile lor se datorează conflictului cu delegatul companiei intermediare. La aproximativ doi ani, pe măsură ce unitățile Fibrex s-au închis treptat, directorul firmei italiene și-a recunoscut aportul negativ și implicit eroarea numirii unui responsabil aflat în concurență directă cu Fibrex.
Am descris evenimentele dezindustrializării de la Săvinești cu scopul regândirii ideilor despre globalizare în socialismul și post-socialismul românesc. Globalizarea a influențat atât ascensiunea industriei socialiste, cât și declinul celei post-socialiste. În același timp, am prezentat mecanismele care au erodat capacitățile de producție în speranța re-imaginării contextului dezindustrializării locale. Declinul Melanei a avut în prim plan gestionarea eronată a resurselor interne și obtuzitatea guvernului privind privatizarea întreprinderii. La Fibrex, declinul a survenit ca urmare a privatizării și lipsei reglementărilor post-privatizare. Parcursul ambelor întreprinderi oferă repere de evitat, cât și obiective de îmbunătățit în materie de viitoare politici industriale.
Referințe
Ban, C. (2016). Ruling Ideas. How Global Neoliberalism Goes Local. New York: Oxford University Press.
Mihály, Z. (2021). Globalizarea industriei chimice românești: dependență occidentală socialistă și dezindustrializare post-socialistă (1959-2000). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Mark, J., Kalinovsky, A.M. și Marung, S. (2020). Introduction. În J. Mark, A.M. Kalinovsky și S. Marung (ed.), Alternative Globalizations: Eastern Europe and the Postcolonial World (pp. 1-35). Bloomington: Indiana University Press.
Rodrik, D. (2016). Premature deindustrialization. Journal of Economic Growth 21(1), 1-33.
Sanchez-Sibony, O. (2014). Red Globalization: The Political Economy of the Soviet Cold War from Stalin to Khrushchev. Cambridge: Cambridge University Press.
[1] https://protvplus.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/episodul/1631-colosul-prabusit