În prezentarea mea țintesc să fac o trecere în revistă a modurilor în care conceptul de infrastructură a fost folosit în științele sociale: infrastructura ca metaforă, infrastructură ca vector tehno-politic, infrastructură ca obiect poetic, infrastructura ca ruină. Apoi arăt cum aceste dimensiuni analitice se întâlnesc sub noțiunea de ‚regim infrastructural:’ un cadru conceptual ce vrea să captureze, simultan, articulațiile și contradicțiile dintre trei dimensiuni critice ale sistemelor infrastructurale socio-tehnice: organizare și guvernanță, cetățenie și afectivitate, și muncă.
Adrian Deoancă (Ph.D. University of Michigan, 2020) e cercetător la Institutul de Antropologie ‘Francisc I. Rainer’ al Academiei Române, predă cursuri de teorie socială la SNSPA, și face mercenariat în tot felul de proiecte de cercetare naționale și internaționale. Etnografiază contradicțiile și promisiunile industrialismul târziu, adică era contemporană încă guvernată de ideile și practicile unui industrialism depășit și simultan de lupta cu efectele lui dezastruoase.
