fbpx Skip to main content

RESPONSIBILITATEA ȘI GRIJA FAȚĂ DE TERENUL VULNERABIL – ANTROPOLOGIA ANGAJATĂ

Terenul specific antropologiei înseamnă zeci de ore petrecute alături de comunitățile pe care le dorim studiate. Ajungem să cunoaștem și să putem povestim despre aceste comunități după ce am trăit alături de ei un cotidian diferit de cel care ne este nouă familiar. Dacă ajungem să ne implicăm în aceste activități alături de comunitățile care ne-au primit, unii dintre noi spunem că facem observare participativă. Documentăm viața unor oameni participând efectiv la practicile ei zilnice. Cu toate acestea, de multe ori, a participa nu este același lucru cu a trăi experiențele celorlalți. Ani de zile mi-am petrecut timpul alături de persoane care trăiesc precar, în locuințe improvizate și temându-se că vor pierde și acest trai greoi, la margini (la propriu și la figurat). Acest sentiment este ceva ce niciun om care nu experimentează vulnerabilitatea profundă nu poate simți. Insecuritatea este limita observației participative. Aici cred că e locul solidarității, ca atitudine și emoție fundamentală în antropologie. Producerea de cunoaștere, în mijlocul comunităților lipsite de agency, nu poate fi una pasivă, strict colectoare de date și lipsită de reflexul de a reacționa la lipsa dreptului de a trăi în demnitate pentru comunitățile vulnerabile. Acest reflex ia forma antropologiei angajate, o modalitate prin care antropologul utilizează datele colectate în teren tocmai pentru a contribui la creșterea vocii comunității. Este una dintre modalitățile prin care antropologia poate contribui direct la crearea unei lumi mai juste. Dar nici asta nu este lucru ușor, etica unui astfel de demers fiind mai degrabă un exercițiu complicat de anticipare a riscurilor pentru oamenii alături de care facem aceste demersuri, dar și de reflexie cu privire la rolul și locul antropologului în teren. 

Pentru a explora aceste întrebări etice, dar și inadecvarea antropologului în unele contexte voi da exemple din munca de teren din squaturi și așezări informale din București. 

Irina Zamfirescu este lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitate din București), și activist pentru drepturile omului la asociația ActiveWatch. În ultimii zece ani a documentat evacuările și viața trăită în forme de locuire precară din București. În toată această perioadă a încercat demersuri de advocacy pentru respectarea dreptului la viață demnă pentru persoanele vulnerabile, pentru creșterea accesului la locuințe sociale și pentru creșterea accesului la dreptul de autoreprezentare a persoanelor vulnerabile din București.