Cum poate fi chestionată distincția, de la sine înțeleasă, subiect/obiect care domină modul în care este gândită tehnologia și diversele entități tehnice care ne înconjoară? Poate fi antropologia simetrică propusă de Bruno Latour un instrument care să ne ajute să depășim acest impas și să găsim soluții practice la dilemele care apar din interacțiunile noastre cotidiene cu tehnologia? Voi încerca să răspund la aceste întrebări revizitând în cheie latouriană un text clasic din antropologie, Steel Axes for Stone-Age Australians, de Lauriston Sharp pentru a arăta cum un obiect tehnologic (toporul cu cap de piatră) poate fi (des)făcut ca o cutie neagră și cum acest mod de a descurca obiectele tehnice din ițele pe care ființele umane le țes în jurul lor poate fi aplicat altor entități mult mai complexe. În final, arăt că tehnologia nu acționează în vid, laboratoare sau medii ideale și nu este neutră, entitățile tehnice acționează și au capacitatea de a modifica la rândul lor comportamentele umane, iar astăzi, cu atât mai mult, designerii de tehnologii au nevoie de o înțelegere nuanțată a relației co-constitutive dintre social și tehnic.