fbpx Skip to main content

ANTROPOLOGUL, DECODOR SOCIO-CULTURAL

Antropologul se are pe sine însuși ca instrument de cercetare, ca mijloc de a înțelege și de a decodifica lumea înconjurătoare. Metodele etnografice (observații participative, interviuri, etc.) au la bază nu doar o cunoaștere a lor, ci și o cunoaștere orientată către interior – care sunt bias-urile personale, cum reacționezi în anumite momente, cum gestionezi foamea, setea, frigul, frica, vulnerabilitatea, ce rol are îmbrăcămintea, tonul vocii. Presiunea într-o cercetare  este foarte puternică atunci când știi că te bazezi doar pe tine și pe corpul tău ca mijloc de descifrare. Cum te decentrezi când faci teren sau e nevoie să faci asta? Cum traduci propria experiență într-o formă coerentă și inteligibilă pentru cititor? E vreo diferență între antropolog și non-antropolog în înțelegerea lumii și în folosirea metodelor calitative? Poți „strica” o cercetare? O discuție despre corpul antropologului și cum ne folosim de el, pe de o parte, dar și cum corpul limitează – de la blocarea accesului în diferite medii în funcție de gen, la nevoi și dureri fiziologice care se interpun în procesul de cercetare, pe de altă parte.

Ruxandra Păduraru, doctorandă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. Are un master și licență în antropologie urbană și antropologia mirosurilor. Este co-fondator al Atelierului de Cercetare în Antropologie Arhitecturală – Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Coordonează studii sociale în proiecte de urbanism participativ. Interesele recente sunt centrate în jurul dimensiunii de clasă a mirosurilor urbane, gunoaie și paraziți în orașe, dimensiunea de gen în planificarea urbană. Cu o experiență de mai mulți ani în managementul ONG-urilor și în dezvoltarea și implementarea de proiecte de urbanism colaborativ, coordonează procese de co-creație, formare și facilitare.