Sunt deja trei ani de când explorez ruralul sălăjean, din postura de cercetător al Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, urmărind câteva teme ce țin de istoria migrației și efectele acestui fenomen asupra ruralului. Terenul realizat în acest timp a vizat mai multe comunități rurale, începând în 2019, în cadrul proiectului Anonimii Migrației. Ulterior, am decis să combin incursiunile de câteva zile, în vederea realizării unor interviuri și notații în baza observației și discuțiilor informale, cu șederi prelungite în câteva comunități, pentru o mai bună imersiune și înțelegere a comunităților gazdă. Ultimii doi ani m-au făcut să petrec mult mai mult timp în satul Marin, comuna Crasna, unde am și ajuns să locuiesc alternativ cu statul la Zalău și să fac incursiuni frecvente și repetate în sate din vecinătate sau mai îndepărtate.

Am devenit tot mai interesat de legătura dintre migrația transnațională și revirimentul folcloristic din ultimele două decenii, precum și de modurile în care tehnologia facilitează acest fenomen și-l extinde la toate generațiile, poate și datorită preocupărilor mele anterioare față de modurile în care imaginea țăranului și a lumii rurale a fost construită și instrumentată în cultura română, cu începere din secolul al XIX-lea (Cosma, 2019).

Una dintre principalele ipoteze care stau la baza acestei cercetări este aceea că, alături de alți factori, precum apariția după 2002 a unor posturi TV și radio cu conținut muzical popular, migrația transnațională ce a devenit fenomen de masă tot după 2002, a impulsionat un reviriment identitar și folcloristic care a făcut ca muzica populară să aibă o priză foarte puternică în rândul tineretului rural și a facilitat în mai multe moduri dezvoltarea și expansiunea industriei muzicale și de divertisment folcloric. O altă cauză structurală care a contribuit la creșterea interesului pentru folclor și tradiții în rândul tinerilor din mediul rural, este infrastructura culturală deficitară din satele românești. Acesta este un aspect esențial care a reieșit indirect din mai multe interviuri, dar care a contribuit substanțial la impunerea unei perspective predominant folcloristice asupra vieții culturale rurale.

Unul dintre detaliile pe care le-am remarcat în majoritatea caselor în care am intrat, ține de omniprezența muzicii populare. Mai mereu era un radio sau televizor pornit pe un post cu muzică populară, iar asta îmi amintea de atmosfera din casa părinților mei, unde mereu merge radio Antena Satelor sau Hora TV. Muzica populară era un fel de coloană sonoră a gospodăriilor, în unele cazuri și nu doar la cei foarte tineri, auzindu-se cu ajutorul boxelor și stațiilor de amplificare în părți întregi de sat, nu doar în context de petrecere, ci și de munci domestice. Pe lângă asta, în majoritatea satelor în care am umblat am putut observa interesul ridicat, inclusiv în rândul tinerilor, pentru muzica populară, dansuri populare, port popular și toată cohorta de evenimente și activități desfășurate sub egida tradițiilor și folclorului. De la petrecerile tinerilor nu lipsește muzica populară, iar feed-urile conturilor lor de Facebook răspândesc adesea hituri ale unor staruri populare, precum Vlăduța Lupău sau Alexandru Pop. Mai mult, pentru un număr tot mai mare de copii și adolescenți, această industrie a divertismentului folcloristic care include televiziuni, radiouri, studiouri de producție și o întreagă rețea de evenimente și concursuri, oferă perspectiva unei cariere, într-un melanj de neosămănătorism, tradiționalism și cultură pop urbană cu tușe groase de glamour, încadrabile tradiționalismului sintetic. Conceptul detradițional sintetic, folosit de antropologul Florin Dumitrescu cu referire la industria publicitară și la produsele de larg consum definite ca fiind „tradiționale”, are în vedere „acest caracter mimat, reconstituit în condiții de fabrică și distribuit la scară largă” (Dumitrescu, 2015, 12)

Înainte de a  trece mai departe, în acest tur exploratoriu, cred că e important să prezint succint, folosindu-mă de o descriere făcută de colegul Theodor Constantiniu, conceptul de muzică populară. Așa cum este ea cunoscută din emisiunile de radio, din show-urile TV sau din spectacolele organizate în rural și urban cu diferite ocazii, muzica populară este un hibrid provenit din muzicile țărănești și care a fost dezvoltat prin înglobarea unor tehnici și principii preluate din repertoriile de muzică ușoară sau cultă. Acest tip de muzică apare în perioada interbelică, dar este reglementat și perfecționat de către regimul comunist, devenind unul dintre genurile predilecte ale noii clase muncitoare rurale sau urbane. Putem spune că muzica populară este o versiune a muzicii țărănești concepută pentru cetățeanul unei societăți moderne, industrializate, un cetățean poate cu origini rurale, dar care își trăiește viața într-o societate complet diferită de cea la care se face referire în acest gen muzical. După căderea comunismului, muzica populară continuă să aibă o popularitate de necontestat în rândul tuturor categoriilor de vârstă. Iar povestea pe care o spun eu în rândurile următoare începe din primii ani de după căderea regimului comunist, când în lumea rurală se petrece o amplă deschidere și diversificare a genurilor muzicale consumate, ducând în anumite cazuri la diferite forme de segregare culturală și la o profundă depreciere a muzicii populare în rândul tineretului, în special a celor care plecau la liceu sau facultate în orașe.

În anii nouăzeci și în primii ani ai deceniului următor, a existat un întreg trend anti-țărănesc și antimuzică populară în rândul adolescenților și tinerilor, despre care îmi amintesc foarte bine și din care am făcut parte, ca tânăr născut și crescut la sat. Eram foarte interesați de cultura urbană și muzica internațională. Bineînțeles, în sat mai erau și tineri care încă se bucurau de muzica populară, mai ales printre cei care nu puteau merge la licee și universități din orașele din apropiere. Privind retrospectiv, în accepțiunea noastră aceștia erau „țăranii”, deoarece după absolvirea școlii primare lucrau în gospodăria familiei (agricultură și creșterea animalelor) sau erau angajați în construcții sau ca muncitori de pădure în sat sau în alte locuri din România. Dar, contrar așteptărilor noastre, nu doar că muzica populară nu s-a demodat încet, ci și-a câștigat o popularitate mai largă în partea a doua a anilor două mii. Mai mult, tinerii născuți în primele două decenii postcomuniste sunt mult mai interesați de acest gen și de tot ce înseamnă tradiții și folclor, atât sub aspectul consumului, cât și al dorinței de a face carieră în industria divertismentului folcloristic.

Prin intermediul discotecii am priceput treptat cum se organizează lumea satului în funcție de muzicile consumate și de țoalele îmbrăcate, cu separații destul de clare, pe baruri și cu punerea la punct a celor care transgresau aceste granițe culturale. „Sus”, la discoteca de la Hovrea de la etajul unuia din cele două blocuri centrale, unde până în vara anului 2002 a funcționat și un bar de strip-tease, era o mică enclavă urbană, a culturii pop globale. „Jos”, la baruri precum „La Viorica”, la ”Morgă”, „Dracula”, „Dibolu Negru” sau „Cățaua leșinată” erau locurile în care se adunau duminica și în sărbători „țăranii”, cei de pe văi și cei din zonele centrale care trăiau din munci agricole sau la pădure. „Sus” mergeau cei mai emancipați, unde reperele erau cei care ieșiseră deja din țară, la furat sau la muncă, dar mai ales la furat, după cum reiese din poveștile lor. Acestora li se alăturau cei care visau să „iasă” și ei, în special cei care făceau liceul la oraș și care erau mult mai conectați la rețelele de distribuție a casetelor. „Jos” se asculta muzică populară recentă, repertoriul fiind dominat de Stana Izbașa, Carmen Șerban, Puiu Codreanu și Mesager 2, avându-l ca lider vocal pe Ghiță Munteanu.

Această dinamică a segregărilor a început să se schimbe treptat, după deschiderea granițelor în 2002, în contextul negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Creșterea considerabilă și rapidă a numărului de tineri plecați la muncă în străinătate, alături de popularitatea crescândă a valului de manele adus de Costi Ioniță, Vali Vijelie și Adrian Copilul Minune, au ameliorat treptat distanțele culturale. Mulți dintre cei aflați în trecut în categorii culturale aparent ireconciliabile s-au trezit locuind și muncind împreună în țări străine, așa că în perioadele petrecute în țară, discoteca a ajuns să-i aducă tot mai mult împreună, cu atât mai mult cu cât manelele au ajuns să susțină tot mai mult o atmosferă bazată pe consum ostentativ și afirmarea reușitei (Schiop, 2017). Pe cei încă tineri, dar căsătoriți și așezați deja la casele lor, am constatat că-i apropie mai mult muzica populară, decât manelele, inclusiv vecinul metalist, care a adus rockul în casa noastră, a făcut trecerea spre muzica populară recentă, lăsând muzica rock pentru momente de nostalgie, după cum avea să-mi mărturisească. Parcursul lui și al altora ca el m-a făcut să asociez consumul de muzică populară nu doar cu părinții și bunicii, ci și cu ieșirea din feciorie și intrarea deplină în viața de adult, cu familie, loc de muncă, responsabilități și obligativități, precum mersul la nunți și botezuri.

În tot timpul ăsta, părinții mei erau tot cu muzica populară, neratând vreo ediție a Tezaurului Folcloric și emisiunile de seară de la Radio Cluj, care difuzau dedicații și piese celebre ale unor rapsozi populari cu largă notorietate dobândită pe filiera Cântarea României și a turneelor prin căminele culturale. O schimbare radicală în privința accesului la muzică populară a survenit după 2002, odată cu apariția Etno TV, urmată în câțiva ani de apariția altor posturi, precum Favorit TV și Hora TV, care difuzau non-stop muzică populară și emisiuni dedicate tradițiilor și folclorului țărănesc (Urdea 2014). În timp, au apărut și radio-uri care difuzau numai sau preponderent muzică populară, precum Antena Satelor și Radio Someș sau au făcut ca foste radiouri locale să integreze în playlist-ul zilnic o porție considerabilă de muzică populară și etno. Pe un coleg de muncă al tatălui meu, intrarea în grila de programe a postului Etno TV l-a făcut să stea până foarte târziu în fața televizorului, în prima noapte, convins că e doar o emisiune mai generoasă în durată, pe care și-a propus să o savureze, chiar cu riscul oboselii de a doua zi. Într-un final a adormit cu televizorul pornit și a rămas profund surprins și confuz când la trezire a văzut tot muzică populară la televizor, așa că le-a povestit cu entuziasm colegilor la muncă despre această situație, neînțelegând cum e posibil așa ceva și ce se întâmplă. Avea să afle că publicul consumator de muzică populară intră în epoca abundenței și a posibilității consumului nelimitat, iar producția și diseminarea de muzică populară trece într-o fază avansată a industrializării.

În intervalul 2002-2006, migrația temporară se transformă într-un fenomen de masă (Sandu, 2010: 84) și începe să modeleze în moduri multiple societatea românească și cultura de masă. În privința producției și consumului de muzică populară, migrația a contribuit și contribuie pe mai multe paliere și în multiple moduri, intersectându-se cu puternic cu efectele evoluției tehnologiei. Dezvoltarea accelerată a tehnologiei și creșterea accesului la gadgeturi moderne și aparatură electronică în contextul migrației transnaționale, au contribuit substanțial la creșterea consumului de muzică, atât în rândul celor plecați, cât și al celor rămași. Statutul de imigrant, dorul de casă și diversele greutăți pe care le-au întâlnit cei plecați au contribuit, de asemenea, la creșterea interesului față de muzica de acasă, în special față de manele și față de muzica populară pe care o asociau cu identitatea de român, o identitate națională care face din țăran și cultura țărănească fundamente de neînlocuit (Cosma, 2019).

După o vreme, în contextul întoarcerii „acasă” în special vara, au apărut în rural evenimente organizate de primării sub egida „întâlniri cu fiii satului”, la care muzica populară și cam tot ce ține de registrul folclorului și tradițiilor ocupă o pondere esențială. Această salbă de evenimente a contribuit la dezvoltarea unor rețele și a ajuns să joace un rol important în evoluția industriei divertismentului folcloristic, devenind alături de televiziunile de profil principale rampe de lansare a unor tinere talente și un mod de a vedea live vedetele consacrate ale muzicii populare. Altfel spus, migrația transnațională a contribuit la dezvoltarea unei noi piețe de consum muzical prin comunitățile aflate în afara granițelor (de la CD-uri, până la turnee) și a finanțat consumul intern și industria de profil, atât prin evenimente comunitare organizate în majoritatea comunităților rurale, cât și prin investițiile făcute de părinți în susținerea unor cariere muzicale în domeniu pentru copiii lor și pomparea unor sume deloc neglijabile prin evenimente precum nunți, botezuri sau majorate.

Dincolo de aceste aspecte de ordin financiar, a crescut semnificativ numărul celor implicați, în diferite forme, în această industrie. A crescut foarte mult interesul tinerilor față de folclor și „tradiții”, comparativ cu generația părinților lor, care și-au trăit tinerețea în anii 90, ani de entuziastă deschidere către cosmopolitismul muzical și cultural. Din interviurile realizate reiese un tipar care are în centru legătura dintre bunici și nepoți, în contextul în care în multe familii, părinții erau fie plecați la muncă în străinătate, fie foarte ocupați cu muncile necesare asigurării unui trai decent. Majoritatea tinerilor intervievați, fie că ne referim la cei care sunt implicați în industria divertismentului folcloric în calitate de muzicieni, dansatori sau organizatori de evenimente, fie că ne referim la consumatori care includ masiv muzica populară în repertoriul ascultat în diferite ocazii, menționează ascultatul de muzică populară, la radio sau TV, în compania bunicilor care-i îngrijeau. Familiarizarea cu folclorul muzical și cu universul tradițiilor populare încă de mici, prin intermediul bunicilor, creează o altfel de raportare față de muzica populară, comparativ cu generația părinților, dar în multe cazuri e și un impuls în direcția implicării în această industrie. Dincolo de cei care sunt susținuți de mici în vederea unei cariere muzicale, prin ore de canto private, înscrieri la Școala Populară de Arte și la diverse festivaluri și concursuri de profil, realizarea de videoclipuri și difuzarea contra cost la posturile de radio și TV, un loc foarte important îl constituie categoria trendsetterilor din diverse comunități, generația de tineri crescută cu gadgeturi și mult mai familiarizată cu Facebook, Instagram și mai nou TikTok, fiind foarte abili în a-și promova activitățile și inițiativele, atât în propria comunitate, cât și în afara ei, la nivel județean sau regional.

Și în acest caz un rol important îl joacă cei plecați în străinătate, de multe ori foarte activi pe grupurile de Facebook locale și foarte interesați să urmărească ce se întâmplă acasă prin intermediul prietenilor sau rudelor din țară și a acestei categorii de tineri influenceri care produc conținut pentru paginile lor. Astfel de figuri cu o popularitate și notorietate peste medie, coagulează grupuri de tineri care se autoorganizează pentru a organiza diverse activități și evenimente, de la festivaluri care au loc în special vara, până la șezători intens mediatizate online sau ansambluri locale de dansuri și strigături/descântece populare. În plus, astfel de figuri publice locale impulsionează alți tineri, din alte comunități rurale, să le urmeze exemplul și să se implice în această branșă, tot mai mulți visând să ajungă chiar mai departe, la statutul de staruri populare cu zeci sau sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale, precum Iosif Ciunterei sau Vlăduța Lupău, cu invitații constante în studiourile de televiziune și cu onorarii substanțiale încasate pentru concerte sau apariții în diferite contexte specifice acestei industrii.

Interviurile realizate au evidențiat interesul tinerilor din mediul rural pentru diferite forme de expresie artistică precum muzica, dansul, actoria. Neavând alternative accesibile pe plan local, ei se organizează singuri, alegând singurele expresii culturale cu care sunt obișnuiți (de la privitul la televizor cu bunicii sau de la sărbătorile sătești): spectacolul de muzică populară, cu tot ceea ce implică, de la costume și dans, până la retorica tradiționalistă, cu tușe naționalist-etniciste. Dar, dacă etnocentrismul tinde să devină dominant în rândul populației rurale și al societății românești în general, nu este de vină muzica populară, ci absența unor politici coerente de dezvoltare, capabile să reducă decalajul economic și cultural dintre orașe și sate, și de asemenea, faptul că lipsesc sau sunt foarte rare punerile în scenă ale unor spectacole de muzică populară și folclor în afara unui cadru naționalist, etnicist. Experiența migratorie are un rol important în perpetuarea muzicii populare ca muzica preferată pentru clasa muncitoare din rural și urban: este muzica care exprimă identitatea lor locală și națională și le permite să se conecteze la cultura patriei lor.