În 2019 mă aflam la Galați, înconjurat de o familie aparținând clasei muncitoare, și participam la o reuniune în cinstea zilei de naștere a lui Ion, care împlinea frumoasa vârstă de cincizeci de ani. Evenimentul a întrunit multe dintre elementele la care te-ai aștepta în timpul unui ritual atât de important: adunarea familiei, aducerea tortului, a produselor de patiserie și a băuturilor, intonarea cântecului „La mulți ani” la unison.

Pentru mine, un antropolog american cu un angajament de cercetare de aproape două decenii la Galați, ocazia a prilejuit o reamintire a bogăției vieții ceremoniale din România, la care am fost călduros invitat să particip de multe ori și despre care am nenumărate și frumoase amintiri. Totuși, a existat o trăsătură a evenimentului care a marcat amploarea schimbării intervenite în România pe parcursul acestor ani: bărbatul care împlinea 50 de ani a primit apeluri video de la membri ai familiei care nu puteau fi prezenți, pentru că nevoia unui loc de muncă bine plătit îi dusese departe, pe unul în Italia, pe celălalt în Regatul Unit. Apelurile au fost primite în mod firesc cu bucurie, iar bariera distanței a fost pentru scurt timp îndepărtată. Cu toate acestea, a fost doar o senzație de moment, kilometrii care ne despărțeau fiind imediat resimțiți. Nedorind să stric atmosfera veselă, nu am întrebat pe nimeni ce simte în legătură cu absența celor doi, ca să nu mai vorbim de cea a altor membri ai familiei, absenți, cel mai probabil, tot din cauza obligațiilor de serviciu, care în ultimii ani s-au materializat și printr-un program prelungit de lucru. Totuși, sărbătoritul a împărtășit, pe scurt, gândurile despre acest subiect, fără îndoială și din cauza faptului că unul dintre apelanți era chiar fiul său. „Este ca și cum rădăcinile ți-au fost smulse de sub tine”, s-a plâns el sumbru.

Scena pune în lumină doar una dintre numeroasele fațete pe care le-am descoperit de-a lungul anilor în privința modului în care posibilitățile de angajare ale bărbaților și femeilor din clasa muncitoare a Galațiului au fost afectate în perioada post-revoluției. În cele ce urmează, ofer un scurt context istoric al schimbărilor și prezint alte două viniete etnografice, care ilustrează și mai mult impactul transformărilor asupra muncitorilor din Galați. În acest demers, adopt abordarea lui Rothstein (2014), care analizează noțiunea de muncă în strânsă legătură cu istoricul locurilor de muncă și cu condițiile materiale ale vieții, uitându-se inclusiv la relația oamenilor cu rudele și comunitatea din care fac parte și la sentimentele pe care le au față de figuri proeminente din societățile lor. Fiind o trăsătură centrală a existenței oamenilor, munca este integrată în multe alte dimensiuni ale vieții, iar studiul său contribuie astfel la o mai bună înțelegere a socialului, economicului și politicului, așa cum voi arăta într-un mod concis în acest text.

Mai întâi, supun atenției metodele de cercetare antropologică pe care le-am aplicat la Galați. Înțelegerea mea despre viața în oraș provine în principal din interacțiunile informale cu oamenii într-o gamă largă de situații cotidiene. Acestea au inclus participarea la multe sărbători și ritualuri diferite, mesele luate în casele oamenilor, o cafea sau o bere la cafenelele și barurile locale, timpul petrecut pe o bancă într-un parc, mersul la slujbă la biserică, plecarea în excursii la pescuit, vizitele la spitale, întâlnirile întâmplătoare cu oamenii pe stradă și multe altele. Prin astfel de interacțiuni autentice cu oamenii – pe termen lung, într-un singur loc – se obține o viziune valoroasă asupra preocupărilor, speranțelor, aspirațiilor, nevoilor sau frustrărilor lor, și asupra multor alte aspecte care le conturează existența, perspectivă ce poate fi întrețesută cu informațiile dobândite prin interviuri și alte metode de cercetare. Într-adevăr, puterea antropologiei este de a învăța pur și simplu fiind cu oamenii în propriile lor comunități, pentru o perioadă lungă de timp, comunicând cu ei în limba lor și participând la viață, așa cum se desfășoară ea în mod natural în acel loc, înțelegerea revărsându-se în moduri neprevăzute.

Munca în România s-a transformat profund de la revoluția care a pus capăt guvernării comuniste în urmă cu mai bine de 30 de ani. Locurile de muncă sigure care au existat sub acel regim au dispărut demult. Pentru membrii clasei muncitoare, schimbările au fost deosebit de destabilizatoare. Unitățile de producție în care lucrătorii şi-au dedicat ani de muncă grea au fost închise, în multe cazuri în întregime, așa cum s-a întâmplat în Galați, în cele din urmă, cu Întreprinderea de Sârmă, Cuie și Lanțuri, Întreprinderea Mecanică pentru Echipamente Hidraulice și multe altele. În alte cazuri, au avut loc privatizarea și restructurarea, Combinatul Siderurgic Galați, numit acum Liberty Steel, fiind cel mai relevant exemplu. Mulți oameni care lucrau în acele întreprinderi au acceptat fie pensionarea anticipată, fie pachete de compensare, dar fără nicio asigurare de angajare la nivel local. O consecință a acestor transformări a fost migrația masivă a forței de muncă în alte părți ale României și în străinătate, celor care au rămas sau care s-au întors rămânându-le relativ puține opțiuni în sectorul industrial sau posibilități limitate de angajare în HoReCa, securitate, livrare, transport public și conducere taxi, muncă în gospodărie, îngrijire bătrâni și alte servicii – unele din ele în sectorul informal.

O mare parte a locurilor de muncă, atât în ​​Galați, cât și în afara acestuia, prezintă multe caracteristici care nu sunt în avantajul angajaților, demonstrând cum capitalismul neoliberal (Harvey 2005) impus în Uniunea Europeană, a generat consecințe tulburătoare pentru muncitori atunci când s-a aplicat în România (Ban 2016). Salariile au fost mult timp prea mici pentru a satisface nevoile oamenilor de hrană, îngrijire medicală, educație, transport și alte lucruri esențiale, iar perioada de escaladare a inflației care a urmat pandemiei globale nu a făcut decât să provoace mai multă anxietate. Pensiile și alte drepturi au fost limitate, iar pentru oameni este tot mai dificil să-şi planifice o viață confortabilă la pensie și să-şi satisfacă alte nevoi sociale. Programul de lucru, adesea prelungit, și condițiile de muncă, pot fi alte dezavantaje. Toate acestea provin în parte din efortul concertat al angajatorilor de a diminua capacitatea lucrătorilor de a participa la negocieri colective. În ciuda eforturilor impresionante ale muncitorilor organizați de a atrage atenția asupra situației dificile cu care se confruntă clasa muncitoare – cum ar fi, de exemplu, atunci când „caravana drepturilor sociale” organizată de Confederația Sindicală Cartel Alfa a străbătut părți largi ale țării în primăvara anului 2021 (Radio România Actualități 2021) – îmbunătățirile obținute au fost nesemnificative.

Repercusiunile acestor schimbări din piața muncii asupra familiilor din clasa muncitoare au fost multidimensionale. Experiențele lui Bogdan, un bărbat din clasa muncitoare în vârstă de treizeci de ani, și ale părinților săi pensionari, stau mărturie în acest sens. La fel ca mulți alții, Bogdan a părăsit România în anii 2000 pentru a lucra în Spania, anticipând că ar putea câștiga un salariu decent, dar ajungând într-un loc de muncă la negru care nu se plătea bine și cu cheltuieli de trai prohibitive, dezavantaje agravate de suprapunerea parţială a șederii sale cu criza financiară globală care a început în 2008. Drept urmare, după câțiva ani s-a întors la Galați și s-a mutat înapoi la părinții săi, găsindu-și un loc de muncă în serviciile de pază și securitate privată. Totuşi, veniturile obţinute au fost derizorii, în comparație cu orele de muncă istovitoare și presiunea ridicată. Din cauza veniturilor reduse nu și-a putut permite o locuință proprie, ceea ce e foarte posibil să-i fi afectat șansele de a întâlni o parteneră și de a-și construi propria familie, iar gestionarea costurilor de subzistență a fost o provocare. În parte și din această cauză, mama lui Bogdan a fost nevoită să se angajeze în sectorul informal, pensia ei după aproximativ trei decenii de muncă în fabrică fiind insuficientă pentru satisfacerea tuturor nevoilor familiei, în condițiile în care tatăl său nu mai putea să lucreze după pensionare din cauza problemelor de sănătate. Preocuparea mamei lui Bogdan pentru fiul său se extinde dincolo de aici și acum, în orice caz. Ea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce îi rezervă viitorul mai îndepărtat – „se sacrifică”, mi-a spus ea, contribuind pentru sistemul public de pensii fără nicio garanție că vor exista fonduri când fiul ei se va pensiona. Între timp, tensiunea la care Bogdan este supus din cauza programului și a cerințelor postului ar putea avea consecințe pe termen lung asupra sănătății sale. Deși este doar un caz de muncitor suprasolicitat, având în vedere că obligațiile de muncă au crescut în general în această perioadă (Ban 2016:68), nu trebuie să ignorăm potențialul impact negativ mai larg al unor astfel de cazuri asupra sistemului de sănătate publică. De parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, experiențele de muncă ale mamei lui Bogdan i-au provocat sentimente negative la adresa angajatorilor săi. „Proprietarii de afaceri sunt strânși la pungă”, a spus ea, aceștia oferind prea puțin pentru munca depusă, astfel încât profiturile lor să fie mai mari. Această nemulțumire se regăsește destul de des, alții exprimându-și în mod asemănător neîncrederea faţă de angajatori și se plâng de cinismul acestora. Aceste nemulțumiri se aseamănă cu multe dintre cele formulate și la adresa liderilor politici și autorităților publice, arătând nemulțumirea generalizată în rândul membrilor clasei muncitoare cu privire la oamenii care dețin puterea în România, sentimente care, pe termen lung, pot face atrăgător populismul autoritar, având în vedere că unul dintre scopurile sale declarate este „de a drena mlaștina”. Liderii politici și factorii de decizie din România ar trebui, așadar, să fie conștienți nu numai de greutățile materiale și de implicațiile sociale ale schimbărilor din peisajul ocupării forței de muncă în perioada post-revoluționară, ci și de amenințarea pe aceste transformări o pot reprezenta pentru consolidarea deplină a democrației în țară.

Istoricul profesional al unui pensionar, pe numele său Ștefan, și al copiilor săi, ilustrează în continuare implicațiile pe care schimbările în perspectivele de angajare le-au avut pentru clasa muncitoare din România. La momentul întâlnirii noastre din 2019, Stefan avea peste 60 de ani. Avusese o carieră de aproximativ două decenii la uzina de oțel, dar a devenit una dintre numeroasele victime ale disponibilizărilor. Acest lucru l-a împins pe piața locală a muncii la negru, încropindu-şi un venit din locuri de muncă temporare, modest plătite. Dar, la mai puțin de un deceniu după ce a încercat să-și întrețină familia în acest mod, a suferit o criză de sănătate mintală. Deși i-a permis să se califice, la 50 de ani cât avea atunci, pentru o pensie „pe caz de boala”, suma era mică. Îmi vorbea frecvent despre dificultățile cu care se confrunta în asigurarea bunurilor esențiale: costul hranei, chiriei, buteliile pentru aragaz, căldura, apa și telefonul mobil, erau o grijă permanentă. Ca situaţia să fie şi mai grea, familia lui Ștefan s-a destrămat. Căsătoria lui s-a încheiat în anii 1990, ca urmare a conflictelor interne, care au fost însă generate de climatul economic sumbru al acelui deceniu, iar copiii săi s-au îndreptat ulterior spre muncă în străinătate. Contactul cu ei a fost foarte rar și nici nu a reprezentat un sprijin financiar, deoarece ei înșiși păreau să se lupte să o scoată la capăt. Prin urmare, a fost nevoit să facă față singur marginalizării. Costul vieții nu a fost singura sursă de stres din viața lui, ci și diferitele strategii pe care le-a aplicat încercând să-și îmbunătățească situația, în mod contraintuitiv. Aceasta includeau efectuarea de muncă zilnică în construcții, recondiționări, agricultură și livrări, muncă pe care nu se putea conta, dar care era adesea foarte epuizantă și plătită neglijabil. Ștefan aștepta în mod regulat dimineața telefoanele pentru a afla dacă există vreo oportunitate pentru acea zi. În unele ocazii, când temperaturile erau de peste 32 de grade Celsius, a cărat pe scări saci de ciment de 40 de kilograme, a recoltat struguri sau a livrat saci mari de cartofi, afirmând la un moment dat că „Nu știu dacă mai pot suporta asta”.  Iar plata a fost într-adevăr exploatatoare – din munca în construcții de câteva ore într-o zi, de exemplu, câștiga 20 de lei, prea puțin pentru a cumpăra măcar credit pentru telefonul mobil. Cu toate acestea, întreprinderile locale știau că pot atrage pensionari pentru a îndeplini astfel de activități, deoarece în multe cazuri pensiile erau infime și orice venit suplimentar conta pentru ei. Un exemplu în acest sens este că, în 2019, cel puțin unul dintre ziarele locale din Galați avea adesea anunțuri de angajare pentru electricieni, grădinari, zidari și alte locuri de muncă îndreptate direct către pensionari. Deși plata oferită, de obicei 100 de lei pentru o zi de muncă, era mai mult decât a descris vreodată Stefan să fi câștigat, suma nu era deloc spectaculoasă și este posibil să fi fost condiționată de deținerea unor calificări. Toate acestea explică de ce, la un moment dat când Ștefan a vorbit despre transformarea societății sale după 1989, a catalogat-o drept o „destrămare” care i-a abandonat pe oamenii ca el, un indiciu al gradului de nemulțumire resimțit faţă de urmările unei revoluții care se petrecuse când el avea 30 de ani și care atunci păruse foarte promițătoare.

Fragmentele etnografice din această scurtă relatare vorbesc despre impactul pe care l-au avut schimbările în ocuparea forței de muncă în epoca post-revoluționară în rândul clasei muncitoare din Galați și sunt doar vârful aisebrgului.

Am avut numeroase alte conversații cu lucrători din oraș, care m-au ajutat să înțeleg impactul muncii asupra vieții lor. Munca este, fără îndoială, o fereastră captivantă către alte domenii ale vieții, datorită rolului central pe care îl joacă în istoria oamenilor. Acest lucru este probabil deosebit de evident când vine vorba de condițiile materiale în care trăiesc oamenii, cercetările mele arătând în repetate rânduri că munca „gulerelor albastre” în Galați, cel mai adesea, nu poate asigura bunurile esențiale, al căror cost a fost din ce în ce mai împovărător, ca urmare a subfinanţării cronice a sistemului public şi a privatizării. De asemenea, ramificațiile sociale ies în evidență clar și poate cel mai frecvent, așa cum am văzut, în separările suportate de familii ca urmare a migrației forței de muncă și a programelor de lucru împovărătoare. Lipsa unui sistem echitabil de ocupare a forţei de muncă a perturbat, de asemenea, maturizarea sistemului politico-democratic în România, drept urmare a slăbit încrederea oamenilor în lideri, făcându-i potențial vulnerabili în faţa oricui care promite carismatic remedii rapide, chiar dacă într-un mod atât de agresiv și inuman, așa cum am observat în Statele Unite și în multe alte țări în ultimii ani.

Bibliografie

Ban, Cornel. 2016.  Ruling Ideas: How Global Neoliberalism Goes Local. Oxford: Oxford University Press.

Harvey, David. 2005.  A Brief History of Neoliberalism. Oxford: Oxford University Press.

Radio România Actualităţi. 2021. O nouă zi de proteste sindicale în Capitală 17 februarie.

Rothstein, Frances A. 2014.  I Found Work! Forty Years of Research on Work in Rural Mexico. Anthropology of Work Review 35(1):40-44