Conceptul de „deșeu” poate fi extrem de subiectiv, așa cum a remarcat Drackner. Relația noastră cu deșeurile este influențată de mai mulți factori, inclusiv de valoarea pe care o atribuim termenilor „deșeu” și „gunoi”. Fiecare individ rezonează diferit cu aceste noțiuni. Respondenții mei au asociat gunoiul cu murdăria și dezgustul, considerându-l un simbol al neglijenței și al bolii, precum și o cauză de poluare și a problemelor de sănătate. Gunoiul este adesea considerat inutil și are o conotație negativă, în timp ce „deșeurile” sunt percepute diferit, transmițând un sentiment de valoare și utilitate. Unul dintre măturătorii de stradă cu care am discutat mi-a povestit o experiență care ilustrează această atitudine. Ea a povestit: „De cele mai multe ori, observ că oamenii tratează gunoiul cu scârbă. Odată, am cerut ajutorul cuiva pentru a ridica un container greu, dar persoana respectivă a spus: ‘Nu mă ating de gunoiul tău, este murdar.’”

Gunoiul este perceput în primul rând prin interacțiunea fizică, în special prin miros și atingere. În conversațiile pe care le-am avut, mirosul neplăcut al gunoiului a fost recunoscut ca una dintre cele mai importante caracteristici. Pentru unii rezidenți, acest miros este principalul factor care generează dezgust și repulsie. De asemenea, acțiunea de a arunca gunoiul prin ghenele din blocurile de apartamente a fost menționată ca o sursă de dezgust de către unii respondenți. Blocurile de apartamente construite în perioada comunistă au fost echipate cu tobogane de gunoi (ghene), situate de obicei la fiecare etaj, în încăperi mici și întunecate. Acestea sunt adesea o sursă de mirosuri neplăcute și de gândaci, în special dacă nu sunt curățate și dezinfectate corespunzător. Conform unei directive europene, până în 2025, toate ghenele din România vor trebui scoase din uz și înlocuite cu zone exterioare pentru colectarea separată a deșeurilor, cu scopul de a crește ratele de reciclare și de a îmbunătăți sănătatea publică.

Deșeurile nu doar că generează un sentiment de dezgust, ci ridică și probleme estetice. Gunoiul poate avea un puternic impact vizual negativ. Îmi amintesc de o vizită la Paris în 2016, în care am experimentat o grevă a gunoierilor. Priveliștea era șocantă – sacii de gunoi erau împrăștiați pe străzi, blocând în unele locuri trotuarele și creând un sentiment profund de disconfort. Unii respondenți, care duc gunoiul zilnic sau la două zile, au menționat că preferă această frecvență pentru a evita mirosurile neplăcute și dezordinea. Aceste preocupări estetice pot influența semnificativ aspectul și senzația generală a unui mediu. Amintirile mai vechi ale unora dintre respondenții mei mai în vârstă, care povestesc cum gunoiul era colectat într-o găleată și transportat cu căruțe trase de cai, sunt acum doar o reminiscență a trecutului. În prezent, noile procese și instrumente de eliminare a deșeurilor sunt concepute pentru a îmbunătăți aspectul estetic al colectării deșeurilor. Acestea includ saci de plastic parfumati și colorați, utilizați de unii respondenți, precum și pubele inteligente echipate cu senzori de mișcare sau de atingere. Aceste inovații minimizează contactul direct cu deșeurile și creează o experiență mai plăcută pentru utilizatori.

Problema deșeurilor depășește aspectele de mediu și se intersectează cu dinamica socială, adesea contribuind la adâncirea inegalităților în comunități și fiind asociată cu mizeria. Am observat adesea persoane sărace sau care trăiesc pe străzi căutând alimente sau materiale reciclabile în containerele de deșeuri, pe care le pot vinde pentru o sumă mică. Aceste persoane lasă adesea mizerie în jurul locului unde au căutat în acele gunoaie și sunt stigmatizate din cauza acestui comportament. Într-un scurt documentar din seria „Bucharest Housing Stories”, o persoană fără adăpost a declarat: „Asta e una dintre marile greșeli ale lumii care aș vrea să le schimb cumva – educația asta cetățenească. I-aș obliga să nu mai arunce dozele, PET-urile și lucrurile bune la tomberon. Pur și simplu să arunce pe stradă, iar REBU să nu le ia. Pentru că dispar instant. Ar fi mult mai multă curățenie. Pe când dacă trec pe lângă o pungă și (…) văd un telefon în mijloc sau o doză, am s-o rup. Și se împrăștie în toată strada.”

Trecătorii judecă adesea locuitorii unui cartier sau ai unei zone pe baza curățeniei străzilor. Am citit mai multe comentarii pe Facebook în grupul cetățenilor sectorului 3 în care oamenii făceau presupuneri despre caracteristicile zonei în funcție de curățenia acesteia: „Îți poți da seama ce fel de oameni locuiesc aici când vezi atât de multe gunoaie peste tot.” Aruncarea gunoaielor este adesea considerată dovada unui comportament indisciplinat, incapabil să își reglementeze acțiunile în interesul ordinii sociale și de mediu și lipsit de simțul responsabilității publice. Am auzit frecvent oameni care corelează cantitatea de gunoaie dintr-o zonă cu prezența comunității rome sau cu nivelul de educație scăzut al locuitorilor. În toate conversațiile mele, problema educației a fost un subiect recurent, „o persoană educată sau civilizată” fiind înțeleasă de respondenți drept cineva care manifestă bune maniere și simț al responsabilității în gestionarea deșeurilor.

„Îi văd aruncând gunoiul pe jos când au un coș de gunoi la câțiva metri distanță. (…) Totul depinde de tipul de persoană care ești, de educația pe care o ai. Unii sunt bine crescuți, da, nu aruncă gunoiul oriunde, lasă un spațiu curat în fața casei…” (măturător de stradă)

Gunoiul pare să reprezinte o materie imperceptibilă, cu toate că este atât de prezent. Îl păstrăm în casele noastre timp de câteva zile, apoi îl aruncăm și acesta dispare, lăsând responsabilitatea pentru deșeurile noastre în seama serviciilor publice, în schimbul unei mici taxe lunare. Ciclul deșeurilor este invizibil pentru noi, dar este esențial pentru mijloacele de subzistență ale altora. Pentru unii, odată ce un obiect devine „gunoi”, devine exclusiv responsabilitatea serviciilor de salubritate.

Aceasta mă duce la întrebarea despre cine își asumă responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor. În majoritatea conversațiilor pe Facebook și în numeroase întâlniri între autoritățile publice și societatea civilă pe tema gestionării deșeurilor la care am asistat, am observat că subiectul duce adesea la dezbateri politice și polarizate, cu vina fiind frecvent transferată de la o parte la alta. Autoritățile publice sunt adesea învinuite pentru lipsa infrastructurii necesare sau pentru aplicarea necorespunzătoare a legii, inclusiv prin lipsa de aplicare a sancțiunilor celor care gestionează deșeurile necorespunzător. În același timp, cetățenii sunt criticați pentru lipsa lor de educație și conștientizare în privința gestionării deșeurilor. Această situație creează tensiuni între indivizi și între autoritățile publice și cetățeni, subliniind problema echilibrului între responsabilitățile statului și îndatoririle individuale. Mai jos sunt prezentate câteva fragmente ilustrative din conversațiile de pe Facebook din grupurile de cetățeni:

„Gunoaiele îi reprezintă atât pe edil, cât și pe actuala guvernare!”

„Ard deșeuri și mirosul este îngrozitor, în timp ce poliția locală și autoritățile de mediu nu fac nimic!”

„Primăria locală nu face nimic pentru a-i sancționa pe cei care aruncă gunoiul ilegal!”

Rolul celor care se ocupă de deșeuri, în special al celor care curăță străzile, nu încurajează în mod deosebit responsabilitatea civică. „Nu avem voie să le spunem nimic oamenilor dacă îi vedem aruncând gunoaie pe stradă. Trebuie doar să curățăm după ei”, mi-a spus o femeie. Când reacționează la aruncarea gunoiului pe stradă, măturătorii de stradă au susținut că primesc adesea comentarii negative precum: „Atunci pentru ce sunteți plătiți?” sau „Ce, nu puteți să strângeți voi?”. Acest lucru poate fi interpretat ca o formă de exprimare a dreptului de a arunca gunoiul necorespunzător, din partea celor care o fac, așteptându-se ca alții să curețe după ei și refuzând să își asume responsabilitatea personală pentru spațiile publice. Deși oamenii pot simți o responsabilitate față de propria gospodărie, în afara casei lor, această responsabilitate este împărțită cu mulți alții, ceea ce poate face ca responsabilitatea individuală pentru curățenia spațiilor publice să pară minimă sau nesemnificativă. Astfel, indivizii pot ajunge să se simtă „de/responsabilizați” pentru acțiunile lor. Adesea, această indiferență față de deșeuri este cea care contribuie la o stare de neglijență și abandon.

De-a lungul timpului, dar și în cadrul acestei cercetări, am încercat să intru în dialog cu oameni în timp ce aruncau gunoiul pe stradă. În majoritatea cazurilor, observațiile mele au fost întâmpinate cu iritare. Întrebări precum „De ce ai aruncat asta pe jos?” au generat răspunsuri de genul „Ce știi tu?!”, „Vezi-ți de treaba ta!” sau au fost primite cu indiferență totală. Un respondent mi-a povestit că, atunci când le atrage atenția celor care aruncă gunoiul pe jos, i se răspunde de obicei cu o privire jenată spre pământ. El a menționat că preferă să se adreseze doar tinerilor, considerând că este mai eficient să îi educe și să le modeleze comportamentele pentru viitor. Unii respondenți au declarat că, uneori, aleg să strângă ei înșiși gunoiul pentru a arăta persoanei care l-a aruncat că ridicarea acestuia nu este ceva rușinos, sperând să încurajeze un sentiment de responsabilitate civică. „Pot simți disconfortul celor care mă văd făcând asta, în timp ce alții rămân complet indiferenți,” a observat un respondent.

Am reușit să am totuși câteva scurte conversații cu persoane care aruncau ambalaje și mucuri de țigară pe trotuar, încercând să înțeleg motivele din spatele acestui comportament. Acestea au răspuns că zona era deja murdară și că aruncarea „câtorva gunoaie în plus” nu ar schimba prea mult situația. Modul în care percepem un loc este adesea influențat de impactul pe care alții l-au avut asupra acelui mediu. De exemplu, una dintre persoanele cu care am discutat și care a aruncat un muc de țigară pe jos nici măcar nu îl considera ca fiind gunoi. Această părere a fost confirmată de un măturător de stradă, care a spus că „oamenii nu consideră anumite lucruri, cum ar fi ambalajele sau mucurile de țigară, drept gunoaie”. Când suntem expuși la un mediu murdar pentru o perioadă îndelungată, putem ajunge să îl considerăm normal și să dezvoltăm obiceiuri nesănătoase în acest sens. Atunci când au fost întrebați dacă sunt conștienți de ciclul deșeurilor sau de efectele gestionării necorespunzătoare a deșeurilor asupra mediului, respondenții care au demonstrat o lipsă de grijă față de gunoaiele generate, nu au oferit un răspuns clar. Este posibil ca indivizii să nu se simtă afectați în mod direct de consecințele acțiunilor lor, deoarece nu percep niciun rău imediat rezultat din aceste acțiuni. 

Dimpotrivă, respondenții care au afirmat că sunt atenți cu gestionarea deșeurilor asociază protecția mediului cu reciclarea, evitarea risipei alimentare și conservarea resurselor finite, fiind conștienți de ciclul deșeurilor. Pentru aceștia, reciclarea nu este doar o acțiune, ci reprezintă un stil de viață ordonat, care devine o acțiune manifestată prin repetiție și reflectă un obicei pe care l-au dezvoltat prin practici zilnice de separare a deșeurilor. Această perspectivă este susținută și de către gunoierii cu care am discutat, care au menționat că munca lor le-a schimbat comportamentul față de deșeuri: „Sunt mult mai atent la ce fac cu gunoiul de când am început să lucrez în asta. Mă simt mai responsabil pentru că, până la urmă, oameni ca noi sunt ăia care trebuie să tragă la final.” În acest context, eliminarea deșeurilor dobândește un sens moral, spre deosebire de simpla aruncare a gunoiului.

Acest lucru se aliniază observațiilor lui Schlehe et al, care sugerează că experiențele legate de colectarea gunoiului pot crește gradul de conștientizare a problemelor legate de deșeuri. Potrivit lui Cox, este important să ne creăm propriile experiențe cu deșeurile în loc să le delegăm altora, deoarece prin „a ne gestiona propria murdărie ajungem să ne confruntăm direct cu materialitatea noastră – reprezintă o legătură directă cu lumea naturală și cu locul nostru în cadrul acesteia”.

Relația noastră cu deșeurile este adesea subiectivă și nu poate fi redusă simplist la două tipuri de comportamente: cei care găsesc valoare în deșeuri și cei care nu, cei care sunt responsabili față de mediu și cei care nu sunt, sau cei care au o bună educație în domeniul deșeurilor și cei care nu au. Am demonstrat că această relație este influențată de mai mulți factori. Experiențele senzoriale și fizice pe care le oferă deșeurile ne pot afecta modul în care reacționăm la ele. Conceptele care definesc aceste obiecte – dacă sunt considerate deșeuri sau gunoi – pot influența modul în care interacționăm cu ele. Moralitatea deșeurilor este determinată de factori externi, dar și de aspecte interne care depind de noi.

Problematica deșeurilor necesită o abordare holistică care să includă nu doar considerente de mediu și politici publice adecvate, ci și aspecte legate de moralitatea comportamentelor asociate cu materialitatea substanței. Comportamentele neprietenoase față de mediu sunt adesea cauzate de lipsa accesului la informații despre gestionarea adecvată a deșeurilor sau de aderarea la norme culturale și sociale diferite. Pentru a reforma comportamentele individuale, este necesar să recreăm legătura noastră cu natura, să regândim nivelul nostru de responsabilitate față de mediu și să ne remodelăm obiceiurile. Înțelegerea modului în care oamenii percep deșeurile și interacționează cu spațiile afectate de acestea este esențială pentru îmbunătățirea sistemelor de gestionare a deșeurilor.

Beatrice Manole: Mă consider un visător responsabil. Interesată de chestiunile ce țin de justiția socială și economică, valorile mele personale m-au împins întotdeauna spre activități academice și profesionale care să promoveze solidaritatea, drepturile și lupta împotriva inegalităților. Curiozitatea m-a condus să cunosc și să lucrez cu oameni din diverse medii, culturi și religii, ajungând până în Myanmar, unde am lucrat ca și consultant în domeniul umanitar și al dezvoltării și am realizat de asemenea un documentar despre impactul schimbărilor climatice asupra fermierilor. În prezent, lucrez la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului pentru Tranziție Justă. În perioada documentării pentru articolul propus, eram coordonator de advocacy la asociația Ateliere Fără Frontiere din București, organizație cu misiunea principală de a integra persoane din categorii vulnerabile pe piața muncii, dar inspirația am găsit-o și datorită masteratului în antropologie lpe care îl urmam la  Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).